Pe podium. CSM Lugoj 6 din 6, Bozian 19: 2-1 la Pandurii II. Unde numai Deva a învins în 2017

Pe un val tot mai înalt după suita de 5 victorii din ultimele tot atâtea etape, CSM Lugoj a pus punct deplasărilor din actualul campionat prin a semna cel de-al treilea succes consecutiv pe alte terenuri, 2-1 astăzi de la ora 18 la Rovinari, în fieful ”satelitului” prim-divizionarei CS Pandurii Lignitul, triumf prin care elevii lui Cosmin Petruescu pun capul de pernă pe podiumul Seriei a IV-a, la egalitate de puncte cu secund clasata CSM Școlar Reșița, care închide sâmbătă penultima etapă la Galda de Jos.

Cosmin Petruescu

Câștigătoare cu câte două goluri marcate și în precedentele două deplasări, inclusiv în județul Alba, unde a dinamitat șansele de promovare ale Industriei, CSM Lugoj a reușit în această seară o meritată victorie la Pandurii II, împotriva căreia a deschis scorul după pauză și a fost egalată puțin mai apoi din penalty, tot în primul sfert de oră al reprizei a II-a, golgheterul Bogdan Bozian înscriind spre finalul partidei din penultima rundă a campionatului.

Deși echipa a doua a Pandurilor a apelat la câțiva componenți din lotul garniturii de Liga 1 și în ciuda faptului că lugojenii au întâmpinat unele probleme de efectiv, bănățenii au izbutit să preia de două ori conducerea după pauza deplasării din etapa a 25-a, semnând cea de-a șasea victorie pe alte terenuri în actuala campanie din C4.

Iar cifra șase stă înscrisă și în dreptul victoriilor consecutive cu care CSM Lugoj s-a descătușat pe acest final de sezon, urcând pe podiumul Seriei a IV-a și reamintind de șiragul succeselor repurtate de timișeni în urmă cu două ediții de campionat, nu mai puțin de zece, în prima stagiune cu Cosmin Petruescu la cârmă.

Fără Livan, suspendat, respectiv Olariu, accidentat, Silaghi-Perju continuând să fie în convalescență deși în afara oricărui pericol după accidentarea de la Galda de Jos, și fiind așteptat pentru începerea pregătirii viitoarei campanii, CSM Lugoj a mai suferit încă din prima parte și accidentarea lui Marta, care a fost înlocuit cu Lazea, acuzând la rândul său probleme medicale înaintea acestei a 12-a runde din sezonul de primăvară.

Chiar și așa, vizitatorii au fost vioara întâi și au creat alte 4-5 mari ocazii de gol, portarul Daniel Popescu fiind însă providențial în 3 rânduri, inclusiv prin a deturna aproape din vinclu o execuție a lui Bozian din lovitură liberă, același Bogdan Bozian ochindu-i bara interioară într-o șarjă din prima jumătate a reprizei I, când rămânea singur cu goalkeeper-ul.

Pe un gazon cu iarba extrem de mare, Pandurii II și-a etalat chiar și în aceste condiții tehnica individuală foarte bună, generând un apreciabil spectacol sportiv la care a contribuit cel puțin în egală măsură și CSM Lugoj, marcatoare în două rânduri la reluarea meciului.

Mai întâi prin Sergiu Precupanu în minutul 56, când a fructificat o minge în spatele apărării, expediată printr-o pasă filtrantă, scăpând singur spre buturi și șutând pe jos la colțul lung, de la 11 metri, din lateral, în dreapta portarului: 0-1.

Central al unei brigăzi sibiene cu o manieră de arbitraj impecabilă, Cristian Vieru din Cisnădie a văzut peste doar două minute fault la o imprudență în careu a lui Drăghici, Ionuț Tătaru egalând din lovitură de la 11 metri.

Egalitate la care Petruescu a efectuat o dublă modificare după prima oră de joc iar insistența grupării mai incisive a dat în cele din urmă roade, centrarea de pe dreapta a marcatorului metamorfozat în co-autor, Precupanu, fiind reluată din voleu de Bozian în plasa laterală: 1-2 în minutul 85. Și cel de-al 19-lea gol al lui Bogdan Bozian în campionatul 2016-2017…

Un dublu succes lugojean tur-retur în dauna ”satelitului” unui club care în vara trecută juca în cupele europene, 3-2 în toamnă pe Timiș și 2-1 astăzi de la ora 18, Cosmin Petruescu remarcând că ”am reușit o victorie meritată și muncită, împotriva unei formații gazdă care a îmbinat tinerețea și elanul unor juniori de perspectivă cu experiența jucătorilor de la prima echipă. Mă bucur că am învins pe un teren unde numai Deva a câștigat în acest retur (n.n: 1-2 în 17 martie, în etapa a 16-a), dar cel mai mult mă bucură că succesul a venit în urma unui joc foarte bun, rezultatul conturându-se pe fondul unei prestații foarte bune a formației noastre. Urmează însă o ultimă partidă extrem de dificilă pe teren propriu, cu Național Sebiș, chiar dacă ei au pierdut astăzi, căci își vor juca ultima șansă la promovare, în care mai speră, căci știu că se bazează foarte mult pe cele 3 puncte de la Comisie, de la meciul din tur de la Ighiu, iar cu acele 3 puncte lupta la promovare ar rămâne deschisă iar o eventuală victorie a Reșiței mâine la Galda ar menține această luptă deschisă chiar și până la ultimul fluier al rundei finale. Noi ne dorim foarte mult să confirmăm seria bună de rezultate pozitive, cu atât mai mult cu cât vom juca în fața propriilor noștri suporteri pentru ultima oară în această ediție! Și aș vrea să transmit din partea noastră a tuturora că echipa dedică victoria maseurului nostru Pavel Hanciuc, din vara trecută sufletul echipei, care trece prin momente dificile la decesul tatălui. Sincere condoleanțe!”  

CS Pandurii Lignitul II – CSM Lugoj 1-2 (0-0)

CS Pandurii Lignitul II: Daniel Popescu – Mădălin Popescu, Tătaru, Negrescu, Goșa – Dodoi, Ciociu, Dănăricu – Gruia, Vodă, Șendroiu – cpt.

Rezerve utilizate: Semen, Ilina, Mărcăneanu, Dănescu.

CSM Lugoj: Filip – Precupanu (81, Radak), Miculescu – cpt., Drăghici, Horcea – Marta (40, Lazea), Zurbagiu, Ciubotariu (60, Sărăcin), Radu – Rus (60, Dobra), Bozian.

Rezerve: Păduraru – Roșie, Ciobanu, Grega.

Cartonașe galbene în tabăra lugojenilor, Horcea și portarul Filip, ultimul, pentru trageri de timp.

Ca o rectificare la consemnarea de săptămâna trecută a victoriei divizionarei D CSM II Lugoj în eșalonul patru, autor al deschiderii de scor pentru ”satelitul” timișenilor a fost Olariu, și nu Bolgea, cum nota atunci Sporttim.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × = zece

 


Alte articole legate de acest subiect: