Perimate

Cu toate că se apropie partidele echipei naționale cu Islanda, Austria și Irlanda de Nord, atenția ne este atrasă de nivelul scăzut al arbitrajului românesc. Nu trebuie să o considerăm o idee perimată, deoarece apar tot mai des greșeli mari de arbitraj, care uneori stabilesc câștigătoarele partidelor. Probabil aceste probleme nu sunt văzute de la Atena de Vassaras sau de Deaconu, dar ele sunt evidente.

De fapt, cam aceiași arbitri greșesc etapă de etapă, fără să apară aspecte punitive. Câteva exemple: A. Chivulete, R. Petrescu, S. Colțescu, M. Avram, L. Rusandu. Cea mai recentă gafă a comis-o Radu Petrescu, care a acordat o lovitură de la 11 metri inexistentă pentru FCSB și astfel a stabilit câștigătoarea partidei FCSB – Dinamo. Nu poate constitui o scuză pentru Petrescu că arbitrul asistent l-ar fi influențat în luarea deciziei.

De-a lungul timpului am consultat arbitri de valoare ca Ioan Igna, Dan Ologeanu, Mircea Axente, Nicolae Grigorescu, care mi-au spus că deciziile majore le ia arbitrul de centru, iar arbitrii asistenți trebuie să se rezume în a arăta corect ofsaid-ul, corner-ul și out-ul. Chiar dacă, în general, toată lumea șarjează pe introducerea WAR-ului și la noi, nu cred că este o soluție care să elimine subiectivismul.

La partida Universitatea Craiova – Politehnica Iași s-a petrecut un fapt deosebit de grav: la o intervenție necontrolată a lui Mihalache la Koljic, acesta din urmă a suferit o fractură de peroneu. Totul a pornit de la un fault grosolan asupra lui Andrei Cristea, tolerat de către Ovidiu Hațegan. Au urmat alte faulturi de o parte și de alta, totul culminând cu intervenția inadmisibilă a lui Mihalache. În cele din urmă gazdele au câștigat partida și s-au instalat lejer în fruntea clasamentului.

În schimb, FC Argeș nu își regăsește cadența și a mai suferit o înfrângere, de această dată la Sfântu Gheorghe. Astra Giurgiu pierde jucători și puncte. Dacă îl întrebi pe președintele Daniel Coman care sunt motivele acestei degringolade, cu siguranță va răspunde că el nu știe nimic.

Au obosit puțin atât Marius Croitoru cât și echipa FC Botoșani, pierzând pe teren propriu partida cu Chindia Târgoviște. Gaz Metan Mediaș și FC Hermannstadt au terminat la egalitate, așa cum le stă bine la două echipe din același județ. Viitorul și CFR Cluj și-au dorit fiecare mult, dar până la urmă s-au mulțumit cu câte un punct.

ASU Politehnica a dezamăgit și de această dată și a pierdut la Miercurea Ciuc. În schimb Ripensia pare că și-a mai revenit și a învins-o pe Gloria Buzău, producându-i supărare antrenorului Ilie Stan. CSM Reșița a fost învinsă pe teren propriu de o echipă nou promovată, Unirea Slobozia, la un scor ce nu necesită comentarii. De obicei se spune că echipa este oglinda antrenorului, dar de această dată mi se pare că este oglinda conducerii. Liderul Universitatea Craiova 1948 n-a putut trece de maramureșenii din comuna Recea, ceea ce constituie oarecum o surpriză.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × 1 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: