Peste 10.000 de bilete duminică cu U Craiova

Nu modalitatea de abordare a jocului de duminică de la ora 18, cu Universitatea, în cadrul etapei a XXI-a a Ligii 1, ci acapararea tuturor celor 3 puncte puse în joc este ţelul alb-violeţilor în a treia rundă din 2011, antrenorul Dusan Uhrin jr.(în foto) spunând că, indiferent de tactica aleasă, cu o evoluţie ofensivă sau prudentă, „în mod sigur nu ne interesează un sigur punct în acest meci. Nu luăm măsuri speciale la fraţii Costea, însă ne pregătim pentru alţi oponenţi, care pregătesc jocul.”

Aşadar nouă puncte din nouă? Ar fi peste norma preconizată înaintea reînceperii ostilităţilor, când golgeterul Ianis Zicu a pomenit de aşteptările pentru acumularea a 7 puncte, opinând totodată că nici o altă prim-divizionară nu va reuşi un punctaj maxim după primele trei încercări din 2011. Toate cele trei puncte sunt primordiale în contextul luptei pentru titlu şi a momentului actual în ansmablul sezonului 2010-2011, aşa încât scopul poate scuza mijloacele, ceea ce implică faptul că şi o abordare eventual mai ponderată, bine calculată, prudentă, ar putea conduce la deznodământul dorit. Nici la precedentul joc pe „Dan Păltinişanu”, cu experta deplasărilor, Gaz Metan, alb-violeţii n-au excelat în prima repriză, descătuşându-se însă oportun în ultimele 35 minute ale meciului, fiind cu cuţitul la os. Orice scenariu e bun, dacă strânge toate roadele în clasament…

Dusan Uhrin Jr. a mai întărit în cadrul conferinţei de presă poliste de astăzi că „în mod sigur nu ne aşteaptă un meci uşor, căci jucăm împotriva unei echipe construite ofensiv, iar faptul că nu a câştigat un sigur punct nu înseamnă că a jucat rău. Noi mergem cu aceiaşi tactică, trebuind să câştigăm acasă. Nu ştiu cum vom juca, cu doi sau trei atacanţi, ofensiv sau defensiv, aspecte asupra cărora mă voi hotărî în dimineaţa meciului. Nu avem voie să neglijăm nimic, pentru că tindem să ajungem în fruntea clasamentului”.

Daniel Stanciu (în foto), conducător al alb-violeţilor care l-a însoţit pe tehnicianul ceh la întâlnirea cu mass-media, a spus la rândul său: „Deşi traversăm un moment bun, avem un examen dificil duminică, împotriva Craiovei, şi nu avem voie să ne lăsăm păcăliţi de locul ocupat de oaspeţi. Să nu uităm că din 21 de puncte acumulate, 11 sunt pe terenuri adverse, şi au marcat 16 goluri în deplasare la începutul campionatului, alcătuind o echipă care joacă ofensiv, cu fraţii Costea, Prepeliţă… Ne aşteaptă un meci dificil, dar sperăm să trecem şi peste acest hop, având şi aportul suporterilor. Iar după meciul de la Brăneşti, care este la fel de important, sperând să trecem cu bine peste aceste două hopuri, să facem un spectacol la jocul de pe teren propriu cu Steaua.”

Apropo de suporteri, la meciul de duminică de pe „Dan Păltinişanu” s-au pus în vânzare peste 10.000 de bilete, susţinătorii alb-violeţi fiind aşteptaţi la ora 18.00 să fie alături de echipă şi s-o poarte pe aripile unei noi victorii.


Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = unsprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: