Peter deschide scorul la ASA, timișorenii se desprind spre final

Generația juniorilor de 2000 a Centrului de Excelență Timișoara înscrisă la categoria sa de vârstă în Seria de Vest a Ligii Elitelor U17 a învins azi-dimineață pentru a doua oară în acest sezon în deplasare la Târgu Mureș, dar de această dată nu împotriva omologilor din Centrul de Excelență ardelean, așa cum se întâmpla cu un categoric 8-0 în 21 septembrie 2016, ci a grupării locale AS FC ASA 2013, într-un meci programat de la ora 10 în etapa a 23-a.

Ocupanta locului 3 a câștigat ceea ce a fost ultima sa ieșire din Timișoara în returul Ligii Elitelor U17, deschizând scorul prin Patrick Peter puțin înaintea pauzei jocului disputat în complexul sportiv TransSil și desprinzându-se apoi în ultimul sfert de oră la 1-3, după ce târg-mureșenii egalau în primul sfert de oră al reprizei a II-a.

Deplasarea la a patra clasată din coada ierarhiei Seriei de Vest, grupare cu mai multe înfrângeri în primele 22 de runde decât victorii și remize la un loc, a constituit pentru timișoreni un bun prilej de ultime repetiții înaintea primirii în ”intermediara” din 3 mai de la ora 14 a liderului ACS FC Ardealul Cluj, care mâine, sâmbătă de la ora 14, dispută acasă cu ACS UTA Bătrâna Doamnă nu doar derby-ul acestei runde în curs ci și al întregului retur, dat fiind că juniorii B de sub Feleac și cei arădeni sunt la egalitate de puncte pe primele două poziții.

Centrul De Excelență mai are așadar de jucat spre încheierea returului doar în Timișoara, acasă cu clujenii, la concitadina ACS Poli și finalmente cu CS Pandurii Lignitul, dar până atunci și-au exersat capacitatea ofensivă tradusă prin statutul de cea mai prolifică formație din Seria de Vest prin a marca de 3 ori și pe terenul celor de la ASA, a 11-a în clasament dar deținând a cincea cea mai impenetrabilă apărare din întrecere.

Dacă în jocul tur cu ASA a fost 5-0 pentru elevii lui Adrian Văsâi, Cristi Petcu și Wiliam Harasim, pe 29 octombrie, astăzi s-a consemnat un 1-3 (0-1) semnat de Peter în minutul 35, Pițigoi în minutul 66 și Trip în minutul 74, goluri din partea secundă marcate după ce juniorii B ai prim-divizionarei târg-mureșene egalau la zece minute după pauză.

Centrul de Excelență a câștigat astăzi a patra partidă la rând la U17, precedenta fiind un 6-0 acasă cu Centrul de Excelență devean, în vreme ce pentru ASA Târgu Mureș au fost primele goluri încasate acasă din 19 martie încoace, când ceda cu 0-1 liderului Ardealul Cluj, eșec în urma căruia mai remiza 0-0 pe teren propriu cu CS Pandurii Lignitul și trecea cu 1-0 de LPS Satu Mare.

Timișorenii au acum bilanțul 23 17 3 3 79-17 și 54 de puncte, pe poziția a treia.

Pe o suprafață de teren denivelată, deteriorată de la un sezon la altul, oaspeții s-au impus în alcătuirea Pădure (Barbu) – Kovari, Stoianovici, Coroiu – cpt., Doda – Bănceanu, Pițigoi (Lulea), Trip, Peter, Talpoș (41, Rusu), Șimăndan, fără a înscrie și alte rezerve la start.

ASA Târgu Mureș găzduiește în acest weekend și cel de-al doilea meci al primei etape din returul fazei play-out în Liga 1, sâmbătă de la ora 15 cu Gaz Metan Mediaș.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: