Petruescu: „La bară mi-am spus că nu se poate aşa ghinion”

Nu a intrat din start în viteză, ratînd demarajul contra Hunedoarei, dar a manifestat un crescendo în cea de-a doua repriză a jocului de sîmbătă, acasă cu o altă fruntaşă, şi tot din judeţul Hunedoara, şi anume CFR Simeria, în cele din urmă ACS Recaş arătîndu-şi faţa de lider al seriei, spre bucuria antrenorului ei, Cosmin Petruescu: „În prima repriză nu am reuşit să evoluăm cum ne-am fi dorit şi din cauza vîntului…”

„… Cînd am dat bara, la mijlocul reprizei secunde, mi-am spus că nu se poate asemenea ghinion, Răzvan Trandu să ochească la aceeaşi poartă bara, ca şi în meciul cu FC Hunedoara. Dar pînă la urmă s-a spart ghinionul”, a continuat Petruescu după succesul cu 2-1 (0-1), remarcînd faptul că „încă se simte absenţa vîrfului Szabolcs Szekely, însă lotul este de 24 de jucători, chiar dacă unii sunt accidentaţi iar alţii sunt în prag de suspendare”.

Antrenorul liderului, care în atare condiţii va fi nevoit să jongleze cu formulele de start, nefiind excluse fluctuaţii de personal, a admis că este benefic să te menţii cel mai mult în fruntea ierarhiei dar că „cel mai important este să fii la final pe locul I”. Apropo de potenţialele suspendări, profesorul Petruescu s-a limitat la a spune despre maniera de arbitraj că „dacă n-am comentat cînd am pierdut, n-am să o fac atunci cînd cîştigăm”, cert fiind că odată ajunşi la 2-1 recăşenii au acumulat mai multe avertismente.

Iar pentru atingerea acestui deziderat, după bifarea victoriei cu CFR Simeria, ale cărei evoluţii „le-am studiat foarte bine la jocurile din deplasare”, ACS Recaş trebuie să aibă mare grijă cum navighează în următoarele două runde, la prima vedere facile: la Reşiţa, cu codaşa Gloria, de care dispunea cu 1-0 în tur, şi acasă cu Naţional Sebiş. „Chiar dacă Gloria este o echipă tînără şi mai puţin experimentată, din experienţa mea la CSS Lugoj nu va fi aşa uşor cum poate părea”.

De cealaltă parte, Marius Opric, antrenor al Simeriei, a spus că „nu-mi explic ce s-a întîmplat după pauză dar noi ne-am retras şi deşi am mai avut o ocazie şi la 1-1, după cea de la 0-1, am pierdut. Pe noi nu ne interesează promovarea dar noi abordăm fiecare joc la victorie”. Totodată, Opric a exclus din calcul varianta ca gruparea din Simeria să devină „arbitru al promovării”: „Nu, pe noi nu se poate baza FC Hunedoara, şi o să vedeţi cînd mergem la Hunedoara cum o să fie. Nu ne interesează, noi jucăm pentru noi”.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Petruescu: „La bară mi-am spus că nu se poate aşa ghinion”

  1. Imamul de Mehala spune:

    Cu 12 puncte din urmatoarele 4 meciuri (mai joaca la Valea lui Mihai si acasa cu Fagetul) Recasul va ramane sa se lupte doar cu Hunedoara pentru promovarea in divizia B. Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + = 2

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: