Pobeda – UTA 0-2 (0-2) la Dudeștii Vechi

Se apropie vacanța dar câte un joc amical mai este binevenit în perspectiva viitoarei ediții de campionat, arena ”Hristo Stoichkov” din Dudeștii Vechi găzduind în această după-amiază un meci între ”bulgarii” cu victorii pe linie acasă în returul Diviziei D Timiș și secund divizionarii arădeni, aflați înaintea apariției finale în campania în curs, vineri de la ora 18 în Trivale, cu nou-promovata FC Argeș, a doua partidă în programul etapei a 38-a.

Fotbalul timișean a fost de fiecare dată gazdă primitoare pentru antrenorul Ionuț Popa, indiferent ce echipe a pregătit, iar de această dată și-a intrat bine în rol divizionara D AS Pobeda Dudeștii Vechi, a cincea clasată cu 3 etape înaintea încheierii campionatului, la un punct în urma lui ASO Deta, grupare de podium pe care a depășit-o vineri cu 4-2.

A rezultat un plăcut joc amical disputat sub forma a două reprize a câte 35 de minute, cu faze de poartă, meci cu ocazia căruia, în căutări, Ionuț Popa a pus la încercare mai mulți tineri, în vederea convocării efectivului pentru abordarea pregătirilor viitoarei ediții.

UTA, a unsprezecea clasată în Liga 2, a câștigat cu 0-2 iar David Popa a marcat în repriza I ambele goluri ale partidei, deschizând scorul în primul sfert de oră.

Pobeda este în fața a două deplasări, duminică seară la Periam iar miercuri la AS FC Bazoșu Vechi, după care spre finele săptămânii viitoare va pune punct aparițiilor în acest campionat pe arena ”Hristo Stoichkov”, în etapa a 34-a și ultima din ”D”, cu vecina geografică și ierarhică la egalitate de puncte pe pozițiile 4-5 CS Unirea Sânnicolau Mare.

Revenim cu galeria foto a partidei, dar mai întâi formațiile…

AS Pobeda: Stoianov – Boboiciov, Berceanu, Mirciov, Roncov, Ciocan, Toma Budur, Michi, Vasilcin, Sebastian Budur, Kalapiș.

Au mai jucat: Sîrbu – Ioan Boboiciov, Tranmculov, Lobonea, Novac, Horoba.

AFC UTA: Barna – Rafael Iuga, Manea, Markovic, Dinculescu, Dan Daniel, Tănase, Stahl, Jorza, Prună, D. Popa.

Au mai jucat: Zamfir, Costin, Copaci, Sorato, Toma, Lazăr, Bodri, Cocian, Angelo Iuga, Savin, Gruiescu.

Arbitri: George Roman, Roxana Malac, Denis Mihăescu.

Clasamentele și programul din weekend în etapa a 38-a din Liga 2 și a 32-a în Divizia D Timiș, pe coloana datelor tehnice.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × = patruzeci doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: