Poli: 70 de lei la tribuna I, pentru 8 jocuri acasă, cu cadou amatorilor de policard

Se împlinesc exact 4 luni de la ultimul meci acasă de liga a doua, un 3-0 cu o grupare între timp retrasă din competiţie, Arieşul Turda, şi iată că alb-violeţii, care au preluat sîmbătă şefia seriei vestice cu un 2-0 la Oradea, se află în pragul reîntîlnirii oficiale cu proprii suporteri şi de fapt primul joc disputat pe „Dan Păltinişanu” de la eliminarea din sferturile de finală ale Cupei României, în 8 decembrie, cu Gaz Metan.

Iar ca şi cu ocazia primului meci din actualul sezon, din 19 august, în urmă cu exact 7 luni, 2-0 cu bihorenii, întîiul joc pe teren propriu din retur va fi tot într-o vineri seară, pe 23 martie, de la ora 18. Poliştii o vor întîlni pe ALRO Slatina, în cadrul etapei a 17-a din Liga II (seria Vest), avînd ocazia de a reedita succesul din întîlnirea tur, 3-2.

Gloria Bistriţa, Unirea Alba Iulia, UTA, Luceafărul Oradea, Mureşul Deva, Juventus Bucureşti şi CSM Râmnicu Vâlcea sunt următoarele 7 vizitatoare ale Timişoarei în retur.

Pînă la ora redebutului acasă, în timpul săptămînii, între orele 9 şi 17, fanii pot achiziţiona abonamente pentru jocurile din retur, la următoarele preţuri: 45 de lei la peluza sud; 70 de lei la tribunele I şi II; 125 de lei la tribuna 0; 800 de lei la loje. Primii 300 de suporteri care achiziţionează un policard vor primi cadou o cartelă Vodafone care oferă gratuit în prima lună 3.000 de minute/sms în reţea, 75 de minute/sms naţionale/internaţionale şi 15 MB de internet.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Poli: 70 de lei la tribuna I, pentru 8 jocuri acasă, cu cadou amatorilor de policard

  1. Pasarea PHOENIX spune:

    Din pacate ,dupa cam o saptamana, s-au dat doar vreo 10 carduri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: