Poli câștigă din nou, gândurile sunt în altă parte…

Politehnica și-a respectat blazonul și, în ciuda problemelor apăsatoare care planează asupra viitorului clublui, s-a impus în deplasare, la Piatra Olt, unde a trecut cu 2-1 de FC Olt, din localitate. Timișorenii adună astfel cea de-a 13-a victorie din acest sezon, dar cade pe poziția secundă datorită golaverajului superior al Gloriei Bistrița, câștigătoare cu 4-0 în această etapă și oaspete miercuri pe stadionul ˝Dan Păltinișanu˝.

Poli a început furibund partida, Popovici deschizând scorul încă din minutul 2, după o pasă a lui Axente și o cursă de 20 de metri finalizată cu o execuție fără emoție a atacantului timișorean. Astfel, Mircea Axente s-a revanșat față de Popovici pentru centrarea de gol de la Oradea și pasa din meciul cu Alro, care l-a lasat singur cu portarul advers, obținând un penalty. În minutul 28, tot Popovici a dublat scorul pentru alb-violeți, după un șut plasat, la o fază în care portarul Bordea a fost lăsat baltă de coechipieri, aceștia oprindu-se, crezând că este ofsaid.

După pauză, Poli nu a mai forțat, permițând gazdelor să se apropie mai periculos de poarta lui Lepmets, Dragalina reușind să reducă din diferență în minutul 60 după assist-ul lui Melcea. Gazdele au continuat să atace însă nu au reușit obținerea unui rezultat de egalitate.

Vali Velcea și ai lui sunt totuși de apreciat pentru această victorie, obținută totuși în condiții de incertitudine asupra viitorului echipei. Nu e ușor să pleci într-o deplasare cu gândul că ar putea fi ultima, să mergi la o conferință sperând să nu fie ultima și, nu în ultimul rând, să muncești, să câștigi detașat un campionat în teren și să nu promovezi, asta în cel mai bun caz la ora actuală. Toate acestea în condițiile în care cu nici un an în urmă această echipă devenea pentru a doua oara vicecampioana României, dar i se refuza  dreptul de a evolua în competițiile europene și de a rămâne în prima ligă.

Situație tristă în jurul acestui club istoric al Banatului, care, lăsat de-a lungul anilor pe mâna unor parveniți, a trecut prin situații inimaginabile într-o țară ˝vestică˝, să zicem. Oare cât timp vor mai avea răbdare bănățenii să apere blazonul unei echipe al cărei istorie este pătată în continuu în ultimii ani. Se vor mai putea aceștia simți reprezentați de un club, care, de fapt, nu este al lor, al cărui ideologie nu coincide cu cea a suporterilor. Chiar dacă ar veni autoritățile, oare s-ar schimba ceva? Nu ar fi tot un grup de interese în jurul acestui brand? Schimbările ar trebui să fie mult mai drastice!

 

FC Olt – Poli Timișoara  1-2 (0-2) Au marcat Dragalina 60´/Popovici 2′, 28′

Stadionul ˝Rapid˝, ora 11, spectatori 1000

FC Olt (antrenor Dan Oprescu): Bordea – Bogdanovici, Lengyel, Preda (Crușoveanu 12´), Bancu – Polgar, Corneanu, Huțanu – Vîlcică (Melcea 45´), David (Giurcă 30´) , Dragalina

Pe bancă: Bugiu -Crușoveanu, Irimescu, Hallmen

Poli: Lepmets – Belu-Iordache, Scutaru, Mera, Sandu – Fuchs, Poparadu, Pătraș – Goga (Cîrstea 62´), Axente (Ricketts 80´), Popovici (Chiș 76´)

Pe bancă: Kirev -Zaluschi, Dobriceanu, Constantinescu

Cartonașe galbene: Vîlcică, Lengyel, Polgar, Corneanu/Popovici, Poparadu

Arbitru: Istvan Kovacs (Satu Mare)

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: