Poli II, 2-2 cu Sepsi în prima parte şi brazilienii în cea de-a doua

Aşa e când nu te abţii. Sfârşeşti prin a juca sâmbăta pe terenul „Colterm”, în câmpul Căii Şagului. Este vorba despre Laszlo Sepsi, exilat de la începutul săptămânii trecute la Poli II, care a remizat astăzi 2-2 cu noua colegă de eşalon în C5 Flacăra Făget, utilizând şi 2 brazilieni aflaţi pare-se doar în probe, în vreme ce alţi juniori „violeţi” fie sunt la loturile naţionale, fie tocmai pleacă…

Adrian Stoicov, antrenorul echipei secunde poliste, a explicat de altfel că garnitura „satelit” are porţile permanent deschise, inclusiv altor cedări de la nivelul secund-divizionarei „mari”: „Mai vin, mai sunt convocaţi la echipa de Divizia B, aşa va funcţiona. Momentan nu contăm pe Constantinescu şi Pleşcan, cooptaţi la selecţionatele ´93 respectiv ´94, iar în această seară (n.n.: sâmbătă) pleacă la convocare şi Todorov şi Rotariu. În linii mari, ne bazăm pe componenţi ai generaţiei 1992, care asigură stabilitatea lotului”.

Despre prezenţa lui Sepsi în lot, Stoicov a specificat că „se antrenează momentan cu noi iar dacă va fi reprimit la Poli, depinde de decizia conducerii. În orice caz, va avea drept de joc inclusiv la nivelul Diviziei C”. Cât despre brazilienii Pereira şi Beletti, altfel cu nume foarte sonore, şi care au urmărit jocul divizionarei B cu CS Municipal Şcolar Reşiţa din tribune, sâmbătă la amiază, deşi au fost utilizaţi după pauză pe „Colterm”, Stoicov a reliefat aspectul de foarte bun simţ că Timişoara are suficienţi juniori de perspectivă pentru a fi „acoperită” la nivelul echipei secunde: „Sunt în probe, acum i-am văzut şi într-un joc, dar avem tinerii noştri, pe care merită să-i utilizăm”.

Altfel, după acest 2-2 cu făgeţenii lui Adrian Săvoiu, Poli II va efectua şi duminică un  antrenament, în speranţa alinierii în jocul de marţi, din Cupa României, pe CFR, în compania lui Millenium Giarmata, Stoicov scoţând în evidenţă importanţa şi necesitatea unui parcurs bun, onorabil, în competiţia K.O., şi reamintind de oportunitatea unei curse remarcabile în întrecere a fostei UMT, pe când era în Divizia C, şi care ajungea să evolueze în faze ceva mai „înalte” cu Dinamo: 1-1 la Timişoara şi eliminare cu 2-0 la Bucureşti.

După ce Poli II a dispus miercuri cu 1-0 de Gloria Reşiţa, prin golul reuşit de Magdaş din lovitură de la 11 metri în partea secundă, pe care tot el o obţinuse pe arena „Ştiinţa”, acum a fost 2-2 (0-1) pe „Colterm” cu nou-promovata din „D” Timiş, Flacăra Făget. Silaghi, în minutul 66, şi Beletti, cap în minutul 88, au egalat de două ori după pauză, când „am fost mai vii, am jucat mai deschis, după ce prima am început-o rău”, după cum a remarcat Adrian Stoicov.

„Avem erori individuale în defensivă şi aşa am primit golurile şi sâmbătă. Pe o greşeală de fundaş iar la golul doi Todorov a fost sub minge şi portarul Triţoiu a ieşit puţin prea repede dintre buturi. Todorov n-a jucat niciodată în cuplu cu Dubei iar amândoi sunt jucători de picior stâng. A fost un alt cuplu, după ce în prima parte jucaseră Oberşterescu şi Dubei”, a explicat Stoicov.

Silaghi a egalat în urma unei angajări în adâncime oferită de Dobriceanu, marcând cu stângul după o fentă de şut şi o pătrundere pe interior. La golul doi, o ţesătură de pase implicându-i pe Iovan, Fuchs şi Dobriceanu, cu inspirate un-doiuri, a generat egalarea, cap a lui Beletti din centrarea lui Iovan. Magdaş şi Boştină au mai ratat bune oportunităţi.

Iovan şi Dubei au fost unicii integralişti în alcătuirea Ostafie (46, Triţoiu) – Iovan, Oberşterescu, Dubei , Toma – Coşovanu, Stancu, Sepsi, Chiţu – Boştină, Velici. La reluare, în câmp au jucat Iovan, Dubei, Todorov, Damian – Beletti, Pereira (80, Fuchs), Dobriceanu, Szalkai – Magdaş, Silaghi, cu Fuchs revenit după o accidentare şi menajat, resimţind încă uşoare reţineri.

Nicula, acuzând o gastrită, şi care este supus timp de 12 zile unui regim alimentar şi medicamentos, respectiv Leagu, convocat la naţionala de tineret a Moldovei însă accidentându-se la ultimul antrenament înaintea plecării, la testul pe terenul III cu juniori ai clubului, deplasarea sa cu lotul moldav  la Bologna fiind incertă, sunt unicele indisponibilităţi ale poliştilor „doi”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Poli II, 2-2 cu Sepsi în prima parte şi brazilienii în cea de-a doua

  1. samson neagoe spune:

    Observație…
    Dacă tot scrii despre astfel de meciuri, amicale, de verificare, sau cum vrei să le numești, cred că are fi fost normal să da ambele echipe și să comentezi evoluția ambelor echipe. Era normal să pomenești și lotul celor de la Făget pentru că și Adrian Săvoiu muncește în aceeași profesie ca și Stoicov. Ce, cu ce este mai breaz antrenorul de la Poli II decât celălalt Adrian, fost atacant al Politehnicii de odinioară?! Ori ești pe felie cu ”Bulgaru” și-l tot scoți în față… Sigur, dacă nu ești la fața locului n-ai cum să știi care au fost datele problemei afară, la COLTERM, chit că Chivorchian (în pantaloni scurți!!) a ajuns la teren abia la pauză acompaniat de niște indivizi dinafara fotbalului. Cum ar fi, adică i se cam rupe de ceea ce se petrece la ora actuală pe la club. Se așteaptă un semn de viață și lovele de la alde Ostaficiuc, Cjocari și alți oameni de ”bine”ai acestui oraș care au cârdășit cu geniile de la Poli până s-a ales praful de atâta management sportiv pe banii contribuabilior. Apropo de Jean Cojocari, marele secretar (!!), care era nelipsit de pe la sindrofii cu iz de pleașcă. Acum nu-l mai văd în nici o dregătorie sau anturajul alb-violet. Poate așteaptă să treacă valul dacă nu l-o prinde și pe el vreun țunami, ceva. Mihai, mai alaltăieri spuneai că Poli II nu este programată în Cupa României. Ai mai aflat ceva. Care-i șpilul la ora actruală!? Văd că te implici cel mai mult în ”cazul Poli” și nimeni nu-ți vine în ajutor. Mă refer la presa din Banat care a ațipit de-abinelea. Ce să mai vorbesc de corespondenții locali (de pe la ziarele centrale) care joacă după cum le cântă cei din MITICIA…

  2. Nicu spune:

    Asa e, trebuia sa scrii si echipa Fagetului, mai ales ca e primul meci din amicale cand nu au pierdut. Saracii, s-au obisnuit ca in D, sa-i ajute arbitrii si „alde”Lata&co. Acum cand joaca pe bune isi arata adevarata valoare. Pacat ca l-au lasat sa plece pe cel mai important om al lor, artizanul promovarii, D-nul Neagoe. Plecarea acestuia se resimte la maxim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte + = 15

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: