Poli în B, Torje, de la Gen9, „dublă” şi suspendare cu România

Şantier. Astfel ar putea fi caracterizată incinta încă de vacanţă a Şcolii Generale cu clasele I-VIII numărul 9, de pe Bulevardul Iosif Bulbuca, gătindu-se de găzduirea pe mai departe a strămutatului liceu de Arte Plastice. Dacă se amenajează sălile de curs şi faţadele, în schimb plasa ruginită şi ruptă de pe terenul de sport e parcă lăsată mărturie că pe aici a trecut în clasele V-VIII şi Gabriel Torje, autorul „dublei” României în Luxemburg, care timişorean aniversează astăzi un an de la debutul în echipa reprezentativă, pe când Poli, în alcătuirea Lepmets – Dăruială, Ilie, Scutaru, Sepsi – Pătraş, Poparadu, Tameş (cpt), Curtean – Goga, Zăgrean, a avut nevoie de o oră pentru a concretiza prin Dorin Goga, din centrarea lui Sepsi, cât de-un 1-0 cu nou-promovata olteană.

În toamnă va împlini 22 de ani în tricoul „Zebrelor” lui Udinese Calcio dar în urmă cu un deceniu vitezistul de pe extrema dreaptă era îndrumat în ale mişcării şi fotbalului pe terenul de handbal de la „Generală 9”, de profesorul Cristian Safta, actualul antrenor principal al divizionarei D FC Chişoda. De pe fostul bulevard Liviu Rebreanu la Poli drumul n-a fost lung, deşi cu trudă mare, iar tânărul care în noiembrie va împlini 22 de ani, să nu uităm, mai juca în violet şi într-o ultimă apariţie pe 16 decembrie 2007, într-o duminică a etapei a XIX-a în care rezerva Aliuţă aducea poliştilor un 1-0 în minutul 89 şi primul eşec stagional al vişiniilor lui Andone.

Restul e arhicunoscut… Dinamo, debutul în 3 septembrie 2010 pentru România, în amicalul cu Albania, un prim gol în „tricolor”, contra Ciprului, iar acum „dubla” de 2-0 din Luxemburg, în minutele 34 şi 45, ca „italian” şi pe când aflase deja că va fi suspendat cu ocazia inaugurării Naţional Arena. Cartonaş galben în minutul 19. Pe final, în minutul 76, îi ceda locul celuilalt mignon jucător de bandă recent transferat în Occident. Torje e la cota de 11 selecţii şi 3 goluri iar vorba unui părinte supraveghindu-şi copiii în joaca lor pe terenul şcolii, „Torje ăsta va ajunge mare”. Plecat din Timişoara… Ceva mai spre est, la capătul bulevardului, echipa sa până în 2007 se zbătea în schimb în <B>, la matineu, cu o anumită FC Olt, şi fără vreun beneficiu din cedarea lui Torje. Gaură în bugete, găuri în plasa împrejmuitoare a terenului de sport…

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Poli în B, Torje, de la Gen9, „dublă” şi suspendare cu România

  1. elisabetin spune:

    le-au rupt plasele altii inaintea lui !?
    Barile astea(modelul la porti) sunt de cca. …35 de ani.
    Ceva geamuri sparte…la scoala…nu se vad ?

  2. Dan C spune:

    un gunoi de om acest torjeg … care a dat m**e la intreg orasul Timisoara in fata fanilor aradeni, un caracter adevarat
    chiar merita scris despre el… cei cu intreg pupincurismul asta din vest … numai lingaii scriu presa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 5 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: