Poli – Steaua 0-1 de pe bloc: vizibili, tabureţii spectatorilor, pe coronament, şi 45 de metri de gazon

Doar azi nu e mâine şi întrebarea săptămânii, dând ture printre şantierele oraşului, e dacă „vor veni oare mai mulţi decât cu Dinamo?”

Se pare că da, conturându-se aşadar un moment de graţie pentru o nou-promovată care-acasă a jucat mai tot sezonul cu asistenţe ca de matineu dar şi care în urmă cu doar două săptămâni şi ceva a investit capital uman şi de credibilitate, Alexa ca antrenor şi Timofte ca preşedinte. În noile circumstanţe, vizita campioanei Steaua a căzut la ţanc, un pol de interes captând atenţia şi spre alb-negrii de pe „Dan Păltinişanu”, stadion altfel mai mereu gol de dată recentă.

 

Este prima descindere a Stelei după dubla vizită în care nu marca gol pe malurile Begăi în 2011 iar aşteptarea unora a fost aşadar destul de lungă, motiv pentru care amatorii de roş-albastru din Timişoara şi din zonă nu vor rata ocazia, un exerciţiu de imaginaţie deschizându-ne portiţa calculelor, cam atâţia la sută veniţi făţiş şi la vedere să-şi vadă astrul, cam atâţia la sută descinşi camuflat şi cu vreun pretext pregătit, dar de fapt tot cu un mic-mic steguleţ bicolor sub rever, cam atâţia la sută într-o foarte rară apariţie, pentru a constata cum se descurcă prim-divizionara de pe Bega în faţa unei trupe de faza grupelor în UEFA Champions League, cam atâţia la sută apăruţi cu speranţa să vadă ceva mai mult fotbal decât norma locului, şi – în fine – poate cel mai mic procentaj, aceleaşi stoice pîlcuri în suferinţă şi la 0-0 cu Viitorul sau Corona.

Cât va reprezenta sâmbătă la ora 21,30 acel 100%, rămâne de văzut, dar estimările s-ar putea învârti, fără frica de-a greşi prea rău, între acei 16.000 strânşi de pe-atunci secund-divizionara FC Timişoara în optimile Cupei României, la un spumos doar 2-0 cu ceea ce era deţinătoarea la zi a trofeului, într-o joi de 27 octombrie din 2011, şi acei peste 30.000 buluciţi tot într-o rară afluenţă de public pe 2 aprilie 2011, la un 0-0 al pretendentei la titlu în Liga 1, aceeaşi FC Timişoara, cu nişte stelişti gâfâind fără busolă pe locul 6.

Reculul numeric al spectatorilor, la cea mai însemnată vizită fotbalistică pentru Timişoara de la City încoace, a fost aşadar mare încă de pe-atunci, după doar o jumătate de an, semnificativa diferenţă faţă de 2011 dând-o acum golul din Peluza Sud, consistent ocupată chiar şi la acea calificare semnată de Ricketts şi Goga, 2-0 în minutul 50, dar şi de Mera, căpitanul Scutaru, Gorobsov şi Poparadu, atunci titulari, astăzi tot aici, precum şi Popovici, introdus de Velcea în minutul 68.

Secund-divizionarii au fost în alb-negrul în dungi verticale cu „POLI SUNTEM NOI” în piept, fanii din galerie au fost cu un imens „POLI T” desfăşurat deasupra capului şi cu mesaje gen „Simboluri ce le vom urma la nesfârşit” dar şi „Timişoara vrea dreptate, n-are cine să o dea / În războiul cel mai mare, susţinem DNA!”, căci se-ascuţise deja lupta de clasă post-nonlicenţiere, iar Ilie Stan a încheiat cu capul plecat, eliminat, cu tot cu Latovlevici, dintre actualii campioni.

Ce-a urmat cu repeziciune, ştim: Steaua s-a reconsolidat şi pe decimarea altora, Timişoara s-a despărţit la bifurcaţie, fanii spre un alb-violet plimbat prin Judeţ, Primăria şi CJT-ul spre Liga 1, ştergând verdele, „ACS Recaş nu e Poli”, şi reîntâlnindu-se eventual şi pe platformele de comentarii, ba eu, nu tu!, ba pe-a mătii!, şi divizată a rămas.

Mânuşă perfectă pe mâna de fier a Stelei, Divide et Impera, despărţindu-şi supusele la masa primei ligii de recruţii lor cei mai răsăriţi, You’re in the Army now!

Poli cu ACS în faţă contra Steaua, în versiunea 2014 pe „Dan Păltinişanu”, e mult mai mult decât acest ultim tip de slugărnicie economică indusă de roş-albaştri prin reacapararea în stil becalian a sceptrului puterii interne, fără milă şi fără a clipi, cu tot cu slot-machines pe drumuri continentale, nu europarlamentare dar ceva de genul, similar, Champions League. Şi anume versiunea 2014 e fără unii veritabili fani de altădată.

Şi searbăd e fotbalul fără galerii autentice, aşa, ca pe vremuri, cum searbădă devine pe zi ce trece, prin repetitivitatea sa plictisitoare, cu mereu aceleaşi protagoniste, monolitica şi monopolista Ligă a Campionilor, una în care dedublări gen Steaua 1986 sunt ca şi imposibile. Abuzivă între gratiile Diviziei A cea a lui Nea Nicu şi Miliţică, prin raidurile sale la baionetă prădând loturile potenţialelor contracandidate, bucureşteana era vehiculul ideal de propagandă al regimului în Occident, înfăţişând Vestului gură-căscă măreţele realizări cincinale iar triumful andaluz, cel mai bun discurs extern despre producţia la hectar, oferindu-i apăsatului consumator intern doza finală din potirul dragostei. Deja căzut în mrejele ieftinului drog Steaua – Dinamo, simpatizantul nostru pro-stelist devine dependent pe viaţă după dejucarea fără gol a Barcelonei, rămânând ca atare şi după metamorfozarea tancului optzecist în Lamborghiniul roşu-foc al noii orînduiri „de piaţă”, echipat ca pentru noile stele ale Ligii, cu toate accesoriile epatantului stil nouveau-riche şi cu toate ticurile de import ale îmbâcsitului bătrîn lup comunist, cu fudulie capitalizat.

Întrebat fiind ieri dacă noua prim-divizionară a Timişoarei ar putea atinge cândva nivelul actual al Stelei, Dan Alexa a sugerat că luarea unor decizii importante la momentul oportun ar putea întrupa un deziderat şi acesta ca şi intangibil la ora actuală, iar tematica m-a dus cu gândul la faptul că gruparea de Liga 1 de pe Bega ar avea şanse mai mari să ajungă într-o bună zi pe palierul ocupat momentan de bucureşteni, lider în elită şi cu bani în cont de o aterizare cu charterul în proximitatea Botşenilor, decât ar avea roş-albaştrii şanse să mai reînnoade drumul european din 1986.

Acolo, storurile sunt ca şi trase, vesticii împărţindu-şi potul şi datorită reformatării sistemului de disputare al vechii Cupe a Campionilor Europeni, pe-atunci într-o mult mai echitabilă formulă ca parte a unui mult mai onest şi veritabil capitalism încă nu monopolist, clientelar şi megacorporatist, pe când aici, în curbura Carpaţilor, s-a văzut şi la finele deceniului trecut şi chiar la începutul celui actual, Timişoara cu FC în faţă s-a uitat binişor de sus la acum reînviata Steaua.

Doar că, vedeţi Dumneavoastră, cinica întorsătură cusută într-un anumit scop cu aţă albă în urmă cu 3 ani, şi cu fir gros cu dedicaţie şi monogramă, SB, a readus lucrurile, cu o mică-mare diferenţă, în matca de pe vremea când mulţi dintre noi deveneau pionieri, din şoimi.

Şi-atunci era Steaua – Dinamo cu câteva temerare gravitându-le în jur, poate-poate prindeau vreo firimitură fără a-i deranja pe cotropitorii de vestiare, şi-acum e Steaua – Dinamo prefaţat în clipuri epice şi-aducând pe micile mai mari ecrane cu scenarii inspirate din promouri la vreun într-adevăr merituos Real – Barca, totul sub stindardul „derby-ul derby-urilor, derby de România…”, ca o boltă peste decenii, din anii ’80 în deceniul doi al mileniului III.

Mica-mare diferenţă este însă dată acum de interesul iubitorilor de fotbal din ţară faţă de fenomenul subjugat imagistic tot sub sceptrul lui Steaua – Dinamo şi Dinamo – Steaua, iar interesul e net mai scăzut, aşa cum imposibil va fi ca sâmbătă seară mai mulţi spectatori să se înghesuie în spatele altor câteva rânduri de privitori, pe acelaşi coronament superior al stadionului „Dan Păltinişanu”, dar nu oricum, ci cocoţaţi pe scaunele de bucătărie aduse de-acasă.

Aşa a fost în mai 1986 pe „1 Mai” din Timişoara, la prima descindere în ţară a Stelei tocmai aureolate la Sevilla, a fost şi cu tabureţi de-acasă. Iar pentru elevii de gimnaziu, sosiţi prea târziu dat fiind că nu se putea chiuli chiar în bloc, de la mai multe ore, a fost pe acoperişurile turnurilor din preajmă. Ne-am alungit gâtlejurile dar tot am văzut mai puţin decât o jumătate din teren, cea dinspre Peluza Sud, aşa încât doar am aflat: 0-1. Urcasem fără lift doar-doar vom vedea un raid revanşard alb-violet, şi nu pentru a întinde gamela la picătura lor din drog. Nu, mulţumim.

Şi cu acel la limită eşec din etapa a 29-a în faţa proaspetei campioane a Europei, „Poli”, şi când spun Poli, spun Poli, retrograda cu -7, la un punct în urma Buzăului şi la două în spatele drăgălaşelor Victoria, FC Olt şi Chimia. Nu la fel de mulţi, fără tabureţi şi urcări pe acoperiş, dar suficienţi, veneau şi peste 2 ani, în iunie 1988, într-o ultimă etapă cu Poli – Steaua 0-2, Lăcătuş şi Ungureanu semnând reuşitele asigurării unui nou titlu dar şi retrogradând din nou Timişoara, care s-ar fi salvat doar cu un triumf coroborat cu eşecul hââââc, Sportului la Bacău.

În ziua de azi, distanţa între ultimele repere e de 3 ani dar situările sunt similare. Steaua trăgând la un nou titlu, Timişoara tremurând sub lama unei noi retrogradări. Exemplul perfect cum că nimic nu se schimbă, doar blana devenind mai pufoasă ori pălăria mai extravagantă.

„1 Mai” a luat numele lui Dan „Tata Mare” Păltinişanu dar reflexele au rămas aceleaşi, ce ţi-e 1986, cu un june Iosif Rotariu racolat de la codaşul alb-violet în kaki-ul roş-albastru de titlu, ce ţi-e 2011, cu un Bourceanu racolat de la băgatul la apă alb-violet în roş-albastrul cu trese NATO şi europarlamentare.

Dar efectele reflexelor se regăsesc tocmai în scoicile goale din tribună. Or veni mulţi oameni sâmbătă seară, însă atâtea şi-atâtea sistematice siluiri ale spiritului competiţiei şi al competitivităţii au alienat în timp galerii, au îndepărtat în timp spectatorul de-altădată de fotbal din ţară. Steaua – Dinamo îşi făcuseră peste ani de cap cu concursul şi ca vârf de lance al putredului sistem diabolic injectat supuşilor de To’arăşu, şi care ne e în sânge şi astăzi.

Pe-atunci erau tacitele rare momente ale unui corp comun împotriva sistemului, acum este abandonarea unui acrit deliciu, dar şi al unei refulări. Suntem în fotbalul septic al mileniului III, de fotoliu şi cu mingea plimbându-se necontenit pe micul ecran, preschimbat şi pe mai departe în rău nu doar la noi şi după chipul noilor tendinţe socio-economice globale, însă cu unele clişee nealterate, răzbătând peste decenii pe un „Dan Păltinişanu” a cărei medie anuală de privitori nu minte: „Vor veni oare mai mulţi decât cu Dinamo?”

* Diseară vă va delecta mai succint Ioan „Nelu” Gogoşanu, cu o clasică-i avancronică şi în date, cifre şi nume, iar sâmbătă seară revenim cu LIVE TEXT…

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Poli – Steaua 0-1 de pe bloc: vizibili, tabureţii spectatorilor, pe coronament, şi 45 de metri de gazon

  1. Parca era "pe cinstite"? spune:

    P E N I B I L !!! P E N I B I L I !!!

  2. Lorin Fortuna spune:

    AC Recas & ASS Liga a VIII-a NU SUNT POLI!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 1 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: