Poli Timişoara, ca din tun la juniori D: 8-2 cu CS Xela Baia Mare

Poli Timişoara, în componenţă cu 15 juniori născuţi în ´98 şi 3 în 1999, a pornit perfect în turneul semifinal al Campionatului Naţional de juniori D, învingând marţi seară cu 8-2 (6-0) pe CS Xela Baia Mare, succes în care pentru echipa pregătită de fostul mijlocaş alb-violet Sorin Vlaicu au marcat Marius Marin, de trei ori, Damir Totic, două goluri, respectiv Carlo Casap, Harald Fridrich şi Alexandru Dincă, un gol.

Marius Marin, al doilea din dreapta: goluri la Tărlungeni

Damir Totic a deschis scorul deja în minutul 2 cu un foarte frumos şut din vole, la finele unei reuşite acţiuni pe flancul stâng, iar băimărenii, din partea cărora antrenorul Emil Kemenes a recunoscut că se regăsesc „în grupa morţii”, au replicat abia după pauză, la 6-0 respectiv 7-1.

„Băieţii au jucat în general foarte bine, mai ales în prima repriză, după care am mai efectuat şi câteva înlocuiri, încetinind motoarele”, a remarcat antrenorul Sorin Vlaicu, anticipând deja jocul decisiv de miercuri seară de la ora 18,30, cu gazda FC Braşov: „Numai meciurile tari te întăresc şi este ceea ce dorim în timp de la copiii noştri”. La acest nivel jocurile au reprize a câte 30 minute.

FC Poli Timişoara (antrenor Sorin Vlaicu), marţi de la 18,30, contra lui CS Xela: Robert Mândrea – Radu Motreanu, Andrei Popa, Harald Fridrich, Alexandru Lazăr – Alexandru Dincă (Denis Haruţ), Raul Cochinţu (Andrea Săndescu), Carlo Casap, Vlad Dragomir (David Pop) – Damir Totic, Marius Marin.

Jocul cu juniorii D braşoveni pregătiţi de Vasile Solomon poate fi decisiv pentru câştigarea subgrupei „triunghiulare” a turneului semifinal din preajma Tâmpei, urmând ca ultimul meci să aibă loc joi seară la ora 18,30, între gazdele galben-negre şi CS Xela Baia Mare. „Este posibil ca miercuri seară să fie prezenţi mai mulţi spectatori, să vină braşovenii cu galerie pentru echipa lor. Au sosit câţiva părinţi ai juniorilor noştri dar în general n-au venit mulţi susţinători din Timişoara, Arad, Baia Mare, fiind o deplasare dificilă, departe de casă, la mijloc de săptămână, când toţi sunt cu lucrul”, a oferit Sorin Vlaicu un crâmpei din atmosfera în jurul turneului, remarcând însă excelenta suprafaţă de joc, care „s-a ţinut bine” în ciuda ploii necontenite.

În celălalt „triunghiular” al turneului semifinal braşovean, ce reuneşte echipele Academia Gică Popescu Craiova, CS U Vasile Goldiş (Atletico) Arad şi Progresul Bucureşti, primele două au dat tot aşa deja piept, având câştig de cauză juniorii de pe malul Mureşului. „Îi ştim bine, sunt printre cei mai buni”, a remarcat Vlaicu. Câştigătoarele „triunghiularelor”, care vor fi decise miercuri şi joi, se vor înfrunta în finala de sâmbătă dimineaţă de la Tărlungeni, învingătoarea finalei zonei semifinale braşovene urmând a evolua vineri 8 iulie în finala Campionatului Naţional, la Buftea, cu triumfătoarea în semifinala zonală de la Piatra Neamţ, unde e implicată Academia Gheorghe Hagi, locul 3 la nivelul juniorilor D în 2010.

„Terenul este foarte bun, de iarbă naturală, parte a unui complex sportiv cu sală de jocuri şi se mai amenajează încă o suprafaţă. De fapt Academia Gheorghe Hagi a ales această locaţie pentru o pregătire a mai multor grupe ale sale, condiţiile fiind foarte bune. Copiii au ocazia să se simtă ca nişte fotbalişti”, a mai remarcat Vlaicu despre complexul din localitatea Tărlungeni, în preajma Braşovului.

Sorin Vlaicu, unul dintre cei mai titraţi jucători din istoria clubului ce rotunjeşte în toamnă 9 decenii de existenţă, debuta într-un cadru fotbalistic organizat la vârsta de 14 ani, când era selecţionat în echipa de juniori a clubului Mecanizatorul Şimian, conform regulamentului din acea vreme, ca divizionarele C să dispună de o garnitură juvenilă. Junioratul în acele vremuri consta în meciuri de campionat în weekend, premergătoare celor ale seniorilor: „Meciurile noastre, ale juniorilor, erau programate în deschiderea partidelor de Divizia C, şi venea multă lume, fiind liber, duminica. Era o atmosferă frumoasă. Am evoluat vreme de un an în acea echipă, după care la vârsta de 15 ani, ca junior, mi-a fost oferit debutul la Mecanizatorul, în Divizia C. N-am apucat, ca junior, să prind turneele actuale, astfel organizate, într-un cadru mai bun”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru × = 12

 


Alte articole legate de acest subiect: