Poli Timişoara II: juniori alb-violeţi, timpi foarte buni la testul DemiCooper

Adrian Popa, Alexandru Sava, Robert Szalkai, Narcis Damian, Ion Neagu, Andrei Dăruială, Călin Toma sunt printre jucătorii garniturii secunde a Politehnicii Timişoara care au trecut de pragul celor 1.700 metri parcurşi în testul DemiCooper, pe durata a şase minute, derulat mirercuri dimineaţă în cadrul antrenamentului alb-violeţilor pe arena MV. Aşadar fotbalul îşi reintră în ritm, tinerii polişti fiind deja la al treilea antrenament pe pista de tartan.

Alecu Ciorsac, preparator fizic la Politehnica II, cu rezultatele testului Demi Cooper al juniorilor echipei

Alecu Ciorsac, preparatorul fizic, a întocmit lista testaţilor, Rebenciuc, născut în 1989, şi juniorul Artean, născut în 1993, trecînd bine peste limita de 1,7 kilometri, alergînd 1.800 metri respectiv 1.750.

„Este un test pentru determinarea vitezei maxime aerobe şi a volumului maxim de oxigen pe kilogram corporal. Pe baza rezultatelor obţinute şi calcularea parametrilor mai sus amintiţi se vor stabili tempourile de alergare pentru fiecare jucător în parte şi vor fi alcătuite grupe omogene, asigurîndu-se astfel eficientizarea antrenamentelor şi atingerea unui deziderat al antrenamentului sportiv, şi anume individualizarea. Pe baza acestor rezultate vor fi alese mijloacele de antrenament şi pentru etapa a doua pregătitoare, care cuprinde şi microciclul de pregătire centralizată în Timişoara. Rezultatele foarte bune ne oferă premizele unor progrese individuale care, ulterior unificate în ansamblul echipei, să aducă plusul necesar obţinerii de rezultate şi implicit promovarea de jucători către echipa de seniori din prima ligă”, a explicat Alecu Ciorsac, preparator fizic la Centrul de Copii şi Juniori al Politehnicii Timişoara, la echipa secundă a clubului şi la divizionara D Poli 2002.

„Iar dacă mă enervez, îl iau şi la selecţionata judeţeană”, a glumit Contescu pe seama implicării multiple a lui Alecu Ciorsac, în perspectiva pregătirii fazei a doua a competiţiei de juniori sub 16 ani între judeţe, în care timişenii, repartizaţi în seria a V-a, împreună cu Caraş Severin, Dolj şi Gorj, vor debuta pe 6 martie împotriva cărăşenilor. „Vom reuni selecţionata judeţeană pentru unul, două antrenamente, la începutul săptămînii viitoare, şi mai des ulterior, după întoarcerea din pregătiri, eventual cantonamente, cu echipele lor”, a explicat selecţionerul Cristi Contescu, aflat în faţa dilemei utilizării în retur a unor juniori lideri în seria a VII-a a generaţiei 1994 cu Poli 2002 şi la divizionara D cu acelaşi nume.

Unii dintre componenţii echipei Politehnica Timişoara II, înscrisă în seria a V-a a ligii a treia, sunt juniori ai Centrului de copii şi juniori cu drept de joc în campionatul divizionar, de fapt 24 dintre cei 26 de jucători aflaţi la antrenamentul de miercuri, condus de Cristi Contescu, secondat de Ilie Rotariu, bătînd la porţile senioratului. „Ţinînd cont de vîrstele lor, rezultatele testului DemiCooper au fost foarte bune”, a subliniat Alecu Ciorsac, asistent la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii Politehnica Timişoara, şi care îşi înaintează teza de doctorat în biochimie pe tema modificării biochimice determinate de efortul fizic la fotbaliştii juniori, pe baza studiului efectuat pe un eşantion de jucători atît din punct de vedere kinoantropologic cît şi al analizelor biochimice fiziologice, analizînd proteine implicate în procesul glicolitic.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ noua = 14

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: