Poli Timişoara, punctaj maxim: inspiraţia lui Pătraş, decisivă

Căpitanul Tameş şi-a răscumpărat tot de pe punctul cu var eroarea ratării de marţi la lovituri de departajare, în Cupa României, readucându-le puţinilor suporteri polişti prezenţi pe malul Oltului inima la loc, după ce-şi văzuseră favoriţii conduşi, moment în care a reieşit la rampă Artur Pătraş, cu un gol egalizator şi penaltyul obţinut cu o ultimă suflare. Ca şi la Reşiţa, pe muchie de cuţit, în al 12-lea ceas. Dar tot izbândă e, fie şi cu o eliminare…

De-a lungul campionatului trecut, Poli a fost cea mai redutabilă echipă în partidele din deplasare, unde a pierdut doar în două rânduri, în Giuleşti, cu Rapid, şi în jocul decisiv pentru titlu, cu Oţelul Galaţi. Şi în liga a doua, trupa lui Velcea a arătat că rămâne o nucă tare pentru gazde, adjudecându-şi primul succes stagional extern încă de la cea dintâi deplasare, de la Slatina.

Tot ca în sezonul precedent, Poli continuă să fie o victimă greşelilor de arbitraj. În disputa cu ALRO, a fost sancţionată cu o lovitură de pedeapsă, acordată pentru un henţ inexistent la Luchin, iar apoi Axente a primit al doilea cartonaş galben la un banal contact cu un fundaş advers.

Faţă de jocul din etapa inaugurală cu FC Bihor, din echipa bănăţeană au dispărut Florin Ilie, indisponibil, Sepsi, doar rezervă, şi Goga, lăsat în afara lotului pentru atitudinea din confruntarea cu echipa orădeană, el fiind dur criticat până şi de patronul Marian Iancu. În locul lor au apărut Sava, Poparadu şi Pătraş, ultimul înlocuindu-l cu succes pe fostul clujean, fiind de altfel eroul Politehnicii. A marcat un eurogol într-un moment cheie şi a scos penalty-ul din care căpitanul Tameş a consfinţit rezultatul final.

Transferat în sezonul 2006/07, de la Politehnica Chişinău, internaţionalul moldovean a fost considerat încă imatur pentru prima ligă, fiind o soluţie doar pentru Poli II. Ulterior, a fost împrumutat la mai multe echipe, ca Gloria Buzău, CS Buftea, Oţelul Galaţi, Concordia Chiajna şi Unirea Urziceni. În această vară a făcut saltul spre echipa mare, doar ca urmare a retrogradării, dar, iată, demonstrează că poate fi o soluţia în cazul în care vor mai exista “dezertări” din lot. De altfel, cu câteva zile înaintea încheierii perioadei de transferuri, situaţia lui Goga şi Luchin rămân incerte. Cele două variante interne nu mai par de actualitate. Vaslui caută jucători liberi de contract, ceea ce este exclus în cazul celor doi, iar Dinamo, după ce a ratat ruşinos calificarea în grupele Europa League, în favoarea ucrainienilor de la Vorskla Poltava, nu mai este interesată în a investi sume importante de bani pe jucători noi.

Dacă Pătraş a înscris în premieră pentru echipa mare, ceilalţi doi marcatori ai “alb-violeţilor” au recidivat după lungi perioade de secetă. Canadianul Ricketts nu se mai întâlnise cu golul de la partida de la Cluj, de pe 5 martie, când a înscris boaba victoriei cu CFR. În cazul lui Tameş lipsa de eficacitate este şi mai lungă, singurul lui său în tricoul Politehnicii fiind realizat în ediţia trecută a Cupei României, în faza 16-imilor, în acel succes cu 3-1 în faţa lui Juventus Bucureşti, joc disputat pe 22 septembrie.

La Slatina au asistat şi aproximativ 40 de suporteri de la Timişoara, care, deşi inferiori numeric, au dominat fondul sonor de-a lungul întregii partide. Pentru polişti urmează pe „Dan Păltinişanu” disputa cu cealaltă grupare din judeţul Olt, o nou-promovată din… Piatra.

ALRO Slatina – Poli Timişoara 2-3 (1-1)

Slatina, stadion 1 Mai (ora 11), teren bun, timp călduros, spectatori 3.000.

Au marcat: 0-1 Ricketts (min. 31), scăpat spre poarta adversă, şutează de la 16 m în stânga lui Marinescu, 1-1 Creţu (min. 38), reia cu latul din 6 m centrarea de pe dreapta a lui Pasăre înscrie cu o reluare din 6 metri, 2-1 Precup (min. 62), în dreapta lui Lepmets, din lovitură de pedeapsă, după un presupus henţ la Luchin, 2-2 Pătraş (min. 65), reluare de senzaţie de la 18 m, lateral dreapta, la colţul lung, 2-3 Tameş (min. 89), în stânga lui Marinescu, dintr-un penalty obţinut de acelaşi Pătraş.

ALRO Slatina: Marinescu – Pasăre, Grosu, Dedu, Ionuţ Stancu – Sergiu Popescu, Quist, Precup (c), Eduard Stoica – Ene (Anghelina, 66; Surugiu, 74), Creţu (Stoianof, 51). Pe bancă: Mecea – Răducu, Voicu, Coman. Antrenor: Corneliu Papură

Poli: Lepmets – Dăruială, Luchin, Scutaru, Sava – Pătraş, Poparadu (Zăgrean, 82), Tameş (c), Curtean (Rocha, 64) – Axente, Ricketts (Popovici, 67). Pe bancă: Ostafie – Sepsi, Jitaru, Iovan. Antrenor: Valentin Velcea.

Arbitri: Mugurel Drăgănescu (Breaza) – Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Mircea Grigoriu (Bucureşti). Observatori: Stan Prodan (Alexandria) şi Ioan Mandoca (Braşov).

Cartonaşe galbene: Creţu (29), Precup (64) – Pătraş (45), Axente (54, 76).

Cartonaşe roşii: Sergiu Popescu (73) – Axente (76).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Poli Timişoara, punctaj maxim: inspiraţia lui Pătraş, decisivă

  1. mircea spune:

    in poza e AXENTE desteptilor, nu PATRAS. mai intai invatati jucatorii lui POLI si apoi scrieti. si daca tot scrieti, nu e nevoie de 58 de cuvinte pt o singura fraza. pierzi ideea pana citesti totul (exemplu, prima propozitie). in rest, sa auzim numai de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + trei =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: