Politehnica, din 0-0 în 0-0 la divizionare C: pe terenul greu al Corvinului. Declarații Croitoru, Maxim

Sâmbătă au remizat alb pe ”sinteticul” din Valea Domanului, astăzi după prânz, cu și mai multe absențe, au încheiat la egalitate fără gol într-un alt județ limitrof Timișului, tot în fief-ul unei grupări din Liga 3, pe terenul greu al Corvinului Hunedoara, alb-violeții Timișoarei efectuând o primă schimbare la pauză, cea a portarului, după care încă 3 înlocuiri la finele primei ore de joc, alte două din minutul 70 și încă două în ultimul sfert de oră.

Mai sunt două săptămâni și jumătate până la reluarea turului ca sezon regular în Liga 2 iar Politehnica Timișoara a continuat seria meciurilor de verificare din pregătirile de iarnă în compania unor formații din Liga 3, cu ”verzii” Dumbrăviței la Baza II – UPT iar în deplasare sâmbătă și astăzi la Reșița respectiv Hunedoara, următorul joc amical al ”violeților” fiind programat acasă poimâine, vineri 11 februarie de la ora 13, pe arena „Ştiinţa”, cu o altă divizionară ”C”, Metalurgistul Cugir. Iar apropo de dumbrăvițeni, într-o altă partidă de verificare disputată în zona noastră, 2-0 cu ACS Progresul Pecica, prin golurile lui Tismonar în minutul 14 și Olaru în minutul 90, cu lotul de pe ”Ștefan Dobay” pregătindu-se fundaşul polist Tudor Moţiu, în vederea unui împrumut la alb-verzii din C8. Iar dacă tot am deschis paranteza rezervată rezultatelor din alte întâlniri amicale, și Avântul Topolovățu Mare – CS Phoenix Buziaș, încheiată 0-4, Marta înscriind de două ori, Rus și Dobra o dată fiecare.

Nici un gol în schimb în meciul de verificare de pe stadionul „Michael Klein” din Hunedoara între Corvinul, un alt lider în Liga 3, și secund-divizionara Politehnica Timişoara, de la care au absentat din motive medicale Bîrnoi, Rogosic, Mera şi Erceanu, pe lista indisponibilităţilor alb-violet adăugându-se însă și Alin Ignea, după o întindere la coapsă suferită în Valea Domanului, şi Ervin Bakoş, cu dureri după un antrenament și menajat. În schimb, între cei 17 jucători de câmp testați astăzi a revenit după accidentare Adrian Zaluschi, care şi-a reluat pregătirea alături de colegi şi a intrat din minutul 69 al partidei cu liderul Seriei 9.

Ca joc, spre deosebire de testul de la Reşiţa, din urmă cu patru zile, remiza albă de astăzi a fost una mult mai animată la cele două porţi, întâlnirea fiind deseori fragmentată de faulturi, unele acordate prea uşor, dar şi de probleme cauzate de terenul greu, divizionarii ”B” stând în general mai bine în teren în prima parte a întâlnirii, fără însă a fructifica niște faze fixe.

În minutul 21, Sîntean a beneficiat de o lovitură liberă din poziţie bună, după ce tot el a fost faultat, dar a trimis în zid. Peste opt minute Iamandache a recuperat un balon şi a fost faultat la limita careului de Trăşcan, la care poliștii au solicitat acordarea unei lovituri de pedeapsă, dar s-a dictat doar lovitură liberă din afara careului iar hunedorenilor li s-a permis să-l înlocuiască pe fundaşul eliminat, Ursu trimiţând însă balonul peste transversală, în minutul 30.

În replică, şutul expediat de Hergheligiu de la distanţă în minutul 36, şi care a trecut pe lângă bara din dreapta lui Devenish-Meares.

În partea a doua, Andrei și-a încercat șutul de la distanţă în minutul 49, apoi, şi pe fondul schimbărilor, elevii lui Florin Maxim avansând mai des în jumătatea polistă de teren. Dar cu toate acestea Lazăr a avut şansa golului în minutul 72, lovitura sa de cap fiind respinsă cu greu de portarul Lefter.

Pe final, amfitrionii au echilibrat şi capitolul şanse importante, Păduraru opunându-se în minutul 86 loviturii libere a lui Neacşa, deturnată în corner, iar lovitura de cap a lui Garutti trecând și aceasta peste transversală.

*

Corvinul Hunedoara: Lefter – Iacob, Garutti, Trăşcan (30, A. Vlad), Neacşa – Giura, Mogoş – Hergheligiu, Bedea, Buş – Roşu.

Au mai intrat: Arnăutu, Da Mota, Bradu, Dumitru, Simon.

Antrenor: Florin Maxim.

Politehnica: Devenish-Meares (46, Păduraru) – D. Radu (79, Plumbuitu), Bocşan (79, Giosu), Scutaru, Pamfile (59, Sofran) – D. Andrei (69, Olariu), Lazăr, Iamandache, Vukoje (59, Oanea) – Ursu (69, Zaluschi), Sîntean (59, Gerbi).

Antrenor: Nicolae Croitoru.

Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii, a spus că „Va trebui să facem şi noi o analiză a ceea ce s-a desfăşurat astăzi. Vedem ce putem să aducem în plus pentru a îmbunătăţi jocul pe faza ofensivă. Ne bucură faptul că nu primim goluri. Este al treilea joc în care nu am primit niciun goluri. Suntem preocupaţi să găsim soluţii pentru a rezolva şi faza de atac, pentru că este al doilea joc fără gol marcat şi este clar că trebuie să găsim o soluţie. Pe de altă parte suntem şi într-un moment de pregătire, s-a acumulat şi oboseală, două săptămâni de cantonament, alte două săptămâni cu patru jocuri. Încercăm şi diverse formule de echipă, astfel încât să-i integrăm pe jucătorii noi, încercăm să vedem şi care sunt posibilităţile pentru a avea un randament cât mai bun în atac. Să sperăm că începutul de campionat ne va găsi la nivelul pe care ni-l dorim! Zaluschi a revenit, însă ieri a fost la primul antrenament, şi lucrul acesta s-a cunoscut şi când a intrat. Am discutat înainte de meci şi a spus că 15-20 de minute poate să ducă, dar din păcate se pare că a fost destul de optimist, perioada de inactivitate a lăsat urme… Avem o listă destul de lungă de indisponibilităţi.” 

Florin Maxim (antrenor Corvinul Hunedoara): „Am întâlnit un adversar puternic, cu talie, ştiam, i-am văzut şi în meciul împotriva Reşiţei. E o echipă cu jucători cu ştate vechi în Liga 2, dar am făcut un joc bun şi cred că spectatorii au văzut lucrul acesta. Plusurile sunt, primul pentru mine – faptul că nu ne-am accidentat; şi, ţinând cont de temperatură, de vremea de afară, şi că noi nu ne-am antrenat decât pe sintetic, sunt mulţumit. Nu am avut acele schimbări, acele ruperi de ritm pe distanţe mai mari, din păcate nu am avut unde să le lucrăm… pentru perioada în care ne aflăm sunt mulţumit. Am auzit de rivalitatea galeriilor, a noastră fiind înfrăţită cu cea a UTA-ei, probabil au simţit asta şi jucătorii în teren, dar a fost la limita normalului, nu au fost agresivităţi. E primul meci în care nu am marcat, dar a fost un meci disputat, în care am avut ocazii şi adversarul şi-a creat două-trei oportunităţi de a marca…”

Ultimele rezultate din 2021 în Liga 2 și programul primei runde din 2022, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal. Sursa foto: Corvinul Hunedoara.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 × = douazeci opt

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: