Politehnica Timișoara pierde la Ciorogârla. Al doilea eșec cu 3-1 în sudul țării

Prim-divizionara de fotbal feminin Politehnica Timișoara, care a preluat în vară locul consacratei Fortuna Becicherecu Mic în Liga 1, a pierdut cu 3-1 (3-0) matineul duminical lângă București, în fața unei grupări mai bine clasate, AFC Fair Play Joc Cinstit, redresată astfel după pierderea primelor puncte săptămâna trecută, acasă, 0-1 cu CSM Alexandria. Grupare din Teleorman pe al cărei teren alb-violetele de pe Bega începeau campionatul pe 29 august tot printr-o înfrângere cu 3-1. 

Polistele antrenate de Mirel Albon au jucat astăzi de la ora 11 în a doua deplasare consecutivă în Liga 1 Feminin, de astă dată pierzând cu 3-1 pe Baza Sportivă Ciorogârla în fața celor de la AFC Fair Play Joc Cinstit, după ce timișorencele se impuneau săptămâna trecută cu 1-4 în Maramureș, la Recea. Astăzi au întâlnit însă o formație gazdă cu succese pe linie în primele apariții, inclusiv un 9-0 acasă cu CSȘ Târgoviște, gruparea bucureșteană dublându-și astfel avantajul la puncte în clasament în fața bănățencelor.

O schimbare la față a celor din capitală, penultimele după sezonul regular anterior cu bilanțul 11 2 0 9 10-62 6 puncte, pe când Fortuna Becicherecu Mic încheia a doua, toamna lui 2021 aducându-le în schimb în preajma podiumului.

S-a jucat în cadrul etapei a șasea, devansată și care a consemnat rezultate de 0-13, 0-7 sau 5-0, semn al dezechilibrelor trădând lipsa de competitivitate a campionatului, cu mențiunea că runda a cincea se va derula abia duminica viitoare, când polistele vor primi vizita trupei de podium Heniu Prundu Bârgăului, cu punctaj maxim și cocoțată pe primul loc în condițiile în care campioana din Cluj are un meci mai puțin jucat, cu arădencele.

Timișorencele, cu câte un succes respectiv eșec pe ”Știința”, dar și un succes însă și două înfrângeri cu 3-1 în sudul țării, la Alexandria și Ciorogârla. Mai abordabilă, viitoarea deplasare a polistelor la Târgu Mureș, în prima decadă din noiembrie, dar până atunci încă un examen delicat acasă, cu Vasas Femina.

Clasamentul la zi în Liga 1 Feminin, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− sase = 2

 


Ultimele articole din categoria Feminin: