Pre Poli-Steaua: „Şi dacă nu vom câştiga, impresia contează”

„La un meci special, o atitudine specială, cu o altă ambiţie”, sună aşteptările antrenorului Velcea înaintea optimii Poli – Steaua, de joi seară, care, fiind difuzat în direct de PRO TV, captează atenţia publicului într-o competiţie sponsorizată de „Timişoreana” şi în care violeţii, deja trecuţi de trei tururi, ar mai avea alte 3 hopuri pentru a ajunge să joace cu trofeul Cupei României pe masă. „Jocurile de Cupă au altă regie, am suferit la Reşiţa, cu Naţional la Beiuş, şi ne-a fost mult mai uşor cu Ceahlăul”, a fost radiografiat parcursul până acum…

Aşadar o multiplă finalistă în ultimii ani sau deţinătoarea la zi a trofeului? Cine va ajunge joi seară în sferturi?

După cum a remarcat Daniel Stanciu, manager al echipei, Poli speră să exploateze momentul ivit, „Este o partidă foarte importantă şi sper ca jucătorii să conştientizeze, iar chiar şi dacă nu vom câştiga, impresia lăsată contează în egală măsură”. Vali Velcea remarcând că „este drumul cel mai scurt către atingerea unuia dintre obiective, şi care ne-ar califica în Europa, şi ce ar fi mai frumos decât ca o nou-promovată să evolueze în cupele eurocupe?”

Velcea s-a mai referit la automotivarea jucătorilor, care „au posibilitatea să arate, ca să nu spunem că pot mai mult, ci că pot juca la oricare altă echipă, inclusiv la Steaua. I-am mai eliminat în semifinala din 2007 şi este deci posibil să repetăm o asemenea performanţă iar din punct de vedere al motivaţiei nu este nevoie să facem jucătorilor introducerea cât de important e jocul, pentru că Poli – Steaua e Poli – Steaua.”

În egală măsură, nu mult după jocul care se va încheia joi seara târziu, „mai este şi Deva, jocul cu Mureşul după 60 de ore, aşa încât trebuie să gestionăm bine aceste jocuri, pentru că duelul cu Steaua ne va epuiza fizic şi mental iar oful nostru rămâne că deşi am acumulat 21 de puncte suntem totuşi departe de ceea ce vrem să arate echipa”.

„Avem numeroase probleme de lot, Scutaru, Zăgrean, Dăruială, dar avem în componenţă jucători care pot suplini lipsurile sau semnul întrebării, şi cred în potenţialul lor, ca indiferent de adversar să facă faţă când se apelează la serviciile lor”, a mai spus Vali Velcea, Stanciu remarcând că „este foarte importantă calificarea, pentru că suntem în discuţii pentru obţinerea unor sponsorizări… orice ban e important. Mă bazez pe caracterul jucătorilor”.

„Este primul joc important pentru noi şi dorim ca şi club să demonstrăm de fiecare dată că nu am ajuns în actuala postură din motive de aspect valoric şi sportiv. Steaua este Steaua în orice situaţie şi indiferent de jocuri, şi a demonstrat-o şi cu Oţelul şi Vaslui, şi aseară a arătat puternică pe alocuri. Dacă arbitrul şi asistenţii ar fi fost mai prompţi în jocul cu Rapid, să fi fost eliminaţi şi Tatu, Geraldo, care a mai lovit, era în avantajul nostru. Eram supărat că Alexa a fost înlocuit destul de uşor pentru o împingere, comparativ cu alţii”, a mai spus Daniel Stanciu, care a mai constatat că „o altă problemă ar fi, pe ceea ce s-a delegat deja până acum, şi nu mai pot face la jocul de joi, sper să nu fie Kovacs sau Radu Petrescu, care ne aşteptam odată cu schimbarea din conducerea CCA să dispară din acest fenomen, din anumite motive”, referindu-se la „prestaţii mai puţin bune determinate de diverse motive”.

Daniel Stanciu a mai anticipat totodată furnizarea „unei surprize atât suporterilor cât şi celor care sunt alături de noi în faţa micilor ecrane. Mâine vom prezenta toate datele contractului cu Joma, unul mai complex, care se parafează la sediul clubului. Partenerul tehnic a ales acest moment pentru a oferi un cadou, la cel mai important moment din cursul turului, iniţial fiind programată aniversarea clubului cu ocazia jocului cu Turda, dar niciodată nu se compară Steaua cu Turda. Devansăm relativ aniversarea pe 27 octombrie, din 4 decembrie, mizând pe prezenţa numeroasă a clubului şi a atenţiei pe care Steaua o captează în mass-media şi din partea publicului”.

Stanciu a explicat că există „bonusuri de performanţă”, care au rămas conform contractelor de Liga 1, menţinute la club.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = sapte

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: