Predescu și Sorescu pe început de reprize, Fridrich și Cuedan debut la gazde: CSM Lugoj – ASU Politehnica 0-2 (0-1)

Nu era în plan dar a apărut pe parcursul săptămânii ca urmare a necesității alb-violeților de a juca un meci amical mai consistent în condiții de deplasare ca ultimă repetiție înaintea startului oficial din weekend-ul viitor în Liga 2, astăzi de la ora 11 derulându-se pe malurile Timișului partida de verificare dintre divizionara C din Lugoj, CSM, a treia în sezonul 2016/7 din Seria a IV-a, și ASU Politehnica, programată a evolua spre încheierea săptămânii viitoare la Brăila, cu Dacia Unirea, în runda inaugurală din sezonul 2017-2018 în eșalonul secund.

Iar secund-divizionarii de pe ”Știința” au încheiat cu succes seria întâlnirilor de pregătire din perioada de vară, 0-2 (0-1) la Lugoj pentru ASU Politehnica, victorioasă prin deschiderea de scor semnată în minutul 3 de noua achiziție Predescu și desprinderea reușită în minutul 5 al reprizei a II-a de Deian Sorescu.

Dacă în lotul ”violeților” preluați din această vară de Bogdan Andone n-au mai survenit noutăți de ultimă oră, în schimb în efectivul lugojenilor s-au consemnat apariții în premieră, pe de altă parte și pe fondul mai multor despărțiri.

Astfel, aflați în plină perioadă de cantonament pe plan local, la încheierea primei săptămâni și înaintea celei de-a doua de stagiu centralizat, după care vor mai urma alte 3 săptămâni de antrenamente până la debutul Ligii 3 în ultimul weekend din august, cei de la CSM l-au utilizat astăzi integral ca fundaș stânga pe Harald Fridrich, absolventul de juniorat din anul 1998 care prin trecerea pe malurile Timișului va oferi alternative pe două posture defensive, cu atât mai util în calitatea sa de sportiv din categoria de vârstă U19. Câștig al lugojenilor, pierdere a grupării sale de formare, ACS Poli, unde talentatul internațional juvenil părea a ajunge să împărtășească soarta atâtor alți promițători aspiranți al căror potențial n-a fost valorificat de o manieră profesionistă.

Astăzi însă n-a debutat la CSM Lugoj doar Fridrich, ci și un exponent al pepinierei lui UTA, repatriat după o incursiune prin ligile inferioare din Germania, Flavius Cuedan, polivalentul mijlocaș de profil ofensiv în vârstă de 23 de ani care a mai trecut în timp și pe la FC Olt, pentru 3 sezoane și jumătate, 6 luni chiar și în Liga 1 la FC Botoșani, respectiv Șoimii Pâncota. În plus, dat fiind acolada de la capitolul plecări, CSM Lugoj discută și cu alți fotbaliști în vederea realimentării efectivului, cu speranța întăririi sale în perioada imediat următoare.

Divizionarii C aflați în plin cantonament și așadar într-un alt stadiu al perioadei de pregătire au apelat astăzi în toate cele 90 de minute doar la Precupanu și la 3 dintre fundași, Radak fiind din nou integralist, fără a-i mai utiliza și pe juniorii cooptați în pregătiri de la concitadina CSȘ, ”în primul rând dat fiind starea lor destul de accentuată de oboseală după cele două săptămâni de pregătiri și în al doilea rând pentru că ar fi fost puțin probabil să reușească să facă față unor adversari din Liga 2”, după cum a explicat antrenorul principal al gazdelor, Cosmin Petruescu.

”Sperăm să nu avem accidentați după acest meci, motiv pentru care am și schimbat unii jucători încă de la primele semne ale unei posibile accidentări, tocmai pentru a nu risca nimic ce ar putea afecta programul de pregătire din perioada următoare”, a mai punctat Petruescu.

În privința lotului avut acum la dispoziție, antrenorul formației din Liga 3 a admis că ”suntem cu toții conștienți de pierderile suferite dar nici nu avem timp de lamentări, ci ne concentrăm pe asigurarea unor înlocuiri, cel puțin de valoarea celor de care ne-am despărțit, deși știm că este destul de greu”.

Astfel, pe lângă anunțatele despărțiri de Horcea și Lazea, care au urcat o treaptă la nivelul Ligii 2, pășind spre Timișoara, la nou-promovata Ripensia respectiv ASU Politehnica, CSM Lugoj s-a mai despărțit în această vară de Rus și Livan, cărora le-a expirat împrumutul de la ACS Poli și au revenit în Complexul Sportiv ”Dan Păltinișanu”, dar și de Sărăcin, trecut la cei din Giarmata, în ideea de a fi mai aproape la contactul cu învățământul universitar, ca boboc la UVT, la FEFS.

Și nu numai de ei, despărțiri și mai semnificative fiind consemnate în dreptul lui Dan Perju-Silaghi, trecut la divizionarii D din Dumbrăvița, respectiv Zoran Radu și Zurbagiu, ajunși la Fortuna Becicherecu Mic, componenți ai primului 11 în returul ediției trecute pentru divizionarii C de pe Timiș. ”În cazul lor chiar nu le-am înțeles opțiunea, căci toți 3 au atins o maturitate sportivă și fotbalistică foarte bună iar din punctul meu de vedere nu și-au spus nici pe departe ultimul cuvânt, căci ei ar mai fi putut apărea liniștit și la nivelul Ligii 2”, după cum a punctat Petruescu. Toți cei 3 au combinat însă coborârea unor trepte în piramida ierarhică a fotbalului intern cu angajarea în alte domenii de activitate, acestea trecând pe primul plan.

CSM Lugoj este însă lipsită pe deasupra și de Drăghici, care se află în recuperare după un destul de grav accident rutier și ar putea apărea pe gazon abia din retur, respectiv de Roșie, ajuns la 19 ani după ce de la 15 primăveri s-a pregătit cu prima garnitură a timișenilor și s-a înscris de dată recentă printre componenții cu cele mai multe minute strânse în Liga 3 pentru bănățeni, care cochetează momentan cu varianta alăturării pe calea aleasă de familie în ideea unei plecări în străinătate.

În aceste condiții, gazdele învinse s-au prezentat astăzi cu David Filip (46, Păduraru) – Daniel Filip (35, Olariu), Radak, Miculescu, Fridrich – Precupanu, Ciubotariu (65, Vînătu), Cuedan (65, Ciobanu), Marta (65, Grega) – Bozian (50, Dobra) și Szekely (65, Mărmăneanu), înlocuit înaintea pauzei fiind Daniel Filip, odată ce a resimțit unele probleme la tendon.

De cealaltă parte, alb-violeții învingători în deplasare au jucat în repriza I cu Gakos – Bilia, Mera, Coadă, Taub – Krausz, Ignea, Predescu – Plămadă, Bădăuță și Sorescu, pe parcursul părții secunde mai apărând Lazea, Stancu, Bîte, Neamțu, Crișanov, Staicu, Ghinescu și Motreanu.

”Pentru noi a fost un test în primul rând de ordin fizic, dar a fost o partidă disputată din punctul meu de vedere într-un moment total inoportun pentru CSM, meci în care s-au întâlnit două echipe aflate în etape total diferite de pregătire. Noi numai ce terminasem readaptarea la efort, în timp ce echipa adversă se află pe ultima sută de metri înainte de începerea campionatului Ligii 2, în care sunt convins că va reuși o frumoasă figură. Însă am decis să jucăm acest meci la insistențele celor de la ASU Politehnica și cred că în final a rezultat o partidă foarte bună, cu ocazii la ambele porți, în ciuda căldurii destul de mari. A fost un joc decis în mare măsură de experiența competițională și valoarea individuală superioară a celor de la Timișoara”, a semnalat Cosmin Petruescu la final.

Într-adevăr, CSM Lugoj a fost contactată de ASU Politehnica miercuri pentru a găzdui astăzi acest amical pe malurile Timișului, gruparea divizionară C îndrumând clubul alb-violet să pledeze pe lângă Marcel Băban pentru ca partida de verificare programată din timp pentru sâmbătă între cele două formații din Liga 3 să fie anulată în favoarea secund-divizionarilor, ceea ce s-a și întâmplat, la încuviințarea ex-atacantului polist care a preluat din iarnă în grijă pe CS Nuova Mama Mia, tot în C4. Dacă întâlnirea tur n-a mai avut loc, în schimb returul programat la Jimbolia sâmbăta viitoare va avea însă loc, după care CSM Lugoj va mai juca miercuri 9 august, acasă cu ACS Ghiroda, pe 12 acasă cu CSM Școlar Reșița, în 16 august la Ghiroda iar pe 19 acasă cu cei din Lipova.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × = cincizeci patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: