Presa mai are totuşi putere! AJF Timiş decide, la sesizarea www.sporttim.ro, ACS Poli II – Flacăra II 3-0, de la 0-7

AJF Timiş a luat decizia care se impunea în cazul neregulilor comise alaltăieri de Flacăra Făget II, şi sesizate prompt de cotidianul nostru, jocul restant din cadrul ultimei etape a „Municipalului”, ASU Poli II – Flacăra II Făget, fiind omologat cu 3-0 pentru gazde iar oaspeţii fiind penalizaţi cu 300 ron. Forul judeţean a realizat aşadar că problema nu este a unicului organism mass-media care a consemnat cele petrecute marţi în fotbalul local, şi care cotidian „n-are nimic” cu nimeni ci doar îşi face datoria de a informa publicul cititor, şi a decis în consecinţă: 3-0. Altfel, azi a mai avut loc o restanţă, AS Frontiera Timişoara – ACS Poli II Timişoara 2-3 (0-2)…

Iar ultimul joc restanţă, Tricoul II – ACS Poli, se va disputa marţi 27 noiembrie, de la ora 14, pe terenul sintetic de lângă complexul sportiv „Dan Păltinişanu”. Totodată, jocul LPS Banatul – Ripensia s-a încheiat cu scorul de 6-1 în favoarea Ripensiei, care a încheiat turul pe primul loc al Seriei I, cu 31 de puncte şi un golaveraj de 72-6.

După nereuşita din ultima etapă a turului Seriei a II-a, când au fost întrecuţi, marţi, în jocul restant abordat cum deja bine se ştie de Flacăra Făget II, iată că în restanţa din cadrul primei etape din liga a VI-a, elevii pregătiţi de Octavian Benga s-au întrebuinţat serios pentru a-şi ajudeca victoria şi implicit cele 3 puncte, în faţa mai “tinerilor” de la Frontiera.

Cristian Bărbuţ, dublă pentru ACS Poli II la Frontiera, într-o restanţă din prima etapă: 3-2

În final, după ce au condus cu 3-0, alb-negrii au învins la limită cu 3-2, prin golurile marcate de Rus, în minutul 29, respectiv Bărbuţ (foto), în minutele 41 şi 52, respectiv Rus (min. 66) şi Mureşan (min. 81).

Cu această victorie, ACS Poli II Timişoara a încheiat turul pe primul loc, având 27 de puncte, cu un golaveraj de 41 goluri marcate şi 7 primite şi un joc mai puţin disputat.

Frontiera: Ciprian Petrică – Gheorhe Balica, Ghiţă Muntean, Ciprian Bojin (min. 60 Mureşan), Alin Rista, Viorel Doroiman, Elvis Vlăduţ, Răzvan Bujdei, Mihai Iancu (min. 70 Dumitru), Tiberiu Cristian. Antrenor Ghiţă Muntean. Pe bancă Sebastian Mircea.

ACS Poli II: Victor Gârlea (min.46 Daniel Rusu) – Samuel Lihoni, Denis Miheţ, Laurenţiu Ştirbu (min.62 Beniamin Petru), Miodrag Todorov, Vlad Stan, Raul Duţu, Daniel Popa (min.46 Răzvan Stolojescu), Victor Opriş (min. 72 Răzvan Sincelescu), Cristi Bărbuţ, Caius Rus.

Antrenor Octavian Benga. Pe bancă: Mihai Scheau.

Arbitri: Lucian Betea – Alimpe Velcotă şi Andreea Betea. Observator Cicerone Manolache.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la Presa mai are totuşi putere! AJF Timiş decide, la sesizarea www.sporttim.ro, ACS Poli II – Flacăra II 3-0, de la 0-7

  1. nume spune:

    iosif canea, cat a fost scorul la agronomia-acs poli 2 si la agronomia-faget 2?

  2. viola spune:

    Mai IOSIF MITOCANEA ,tu ori esti prost ori esti prost!!!!!!!!!!!! La care echipa a jucat CIOBANU ca dupa echipele pe care le-ai scris nu apare niciun CIOBANU ? Am impresia ca nu ai nici o treaba cu fenomenul asta care se numeste GAZETARIE SPORTIVA si mai si semnezi articole impreuna cu toata familia.Inainte de a posta mai revizuieste inca o data daca ai scris corect si dupa aceea posteaza !!!!!!!!!!!!!!!!!

  3. ploaiesoare spune:

    Tin sa te anunt ca pe raportul de arbitraj nu a fost trecut niciun CIOBANU !

  4. nm spune:

    agronomia ce a facut cu acs poli si cu faget???

  5. io din Samnicolau Mare spune:

    ba fraierule citeste cronica tu probabil alt meci ai vazut sau ai citit ala de juniori republicani eu am fost la meci si am vazut totul,nu vezi ca ziaristul a scris corect, vrei sa scrie numai de Poli lasa sa mai scrie si de noi astia mai necajiti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + sapte =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: