FOTO. Prim amical al verii. ASU Politehnica Timişoara – AS FC Bazoşu Vechi 9-1 (4-1). Declarații

În prima zi a lunii iunie a jucat ultimul meci oficial din sezonul anterior al Ligii 2, în ultima zi din iunie a disputat întâia partidă amicală a pregătirilor de vară în perspectiva ediției 2019-2020. Este vorba despre ASU Politehnica, a zecea și cea mai bine clasată grupare din Timișoara la încheierea campaniei căreia i-a pus punct printr-un 2-0 acasă cu FC Metaloglobus, și de această dată învingând pe teren propriu, în primul meci de pregătire, în compania unui sparring-partner de tradiție pentru formațiile antrenate de Cosmin Petruescu, fidel opțiunii de a-și testa mai întâi elevii în fața celor de la Bazoș. Amănunte și declarații…

Întâlnirea amicală a avut loc duminică de la ora 10, pe stadionul  Ştiinţa, iar chiar dacă au fost prezenți la teren, Rareș Murariu şi Alin Ignea nu au jucat, mai fiind menajaţi și Cristian Scutaru, Ioan Mera și Adrian Bedea, în convalescenţă în urma intervenției chirurgicale la gât, în vreme ce la Claudiu Matiş s-a renunţat. Cât despre rezultat, net în favoarea alb-violeților, la pas în dauna formației retrogradate în Campionatul Județean Timiș, liga a V-a: ASU Politehnica Timişoara – AS FC Bazoşu Vechi 9-1 (4-1).

Alin Manea a deschis scorul după numai 10 minute, ca apoi tot el şi tot cu latul să dubleze avantajul din apropiere, 20 de minute mai târziu. În minutul 36, cei de la Bazoș au redus din diferenţă prin Caius Marta, din lovitură de la 11 metri, acordată pentru fault…. 2-1.

Alte două goluri au fost marcate de moldoveanul Artiom Zabun, în minutele 37 și 45.

În mitanul secund, antrenorul Cosmin Petruescu a introdus altă formaţie, care a fost și mai darnică, şi mai luptătoare, reuşind să mai perforeze poarta oaspeţilor de alte cinci ori, goluri unul mai frumos decât altul.

Tânărul Răzvan Pițigoi a ridicat scorul la 5-1 în minutul 54, cu un şut pe jos la colţul lung, în stânga portarului, ca apoi să reuşească ”dubla” în minutul 67, cap din 6 metri la colţul scurt, în dreapta portarului.

Marian Codrea a marcat golul şapte în minutul 80, iar peste două minute a înscris și Adrian Lazăr, din lovitură de la 11 metri, cu patru minute înainte de final Demetris Cristodulo punând cireașa pe tort.

De remarcat şi pofta de joc a celor doi juniori care au intrat din minutul 75, Gaşpar şi Cristodulo.

ASU Politehnica a început cu Mario Contra – Călin Jurj, Dros, Coadă, Cherecheș, Manea, B. Vasile, Trip, Lupu, S. Jurj, Zabun.

În repriza a doua a început cu Borbei – Denis Radu (min. 70, Gașpar), Stupu, Denis Bot, Coroiu, Schieb, Bîte, Lazăr, Ungureanu, Codrea, Pițigoi (min. 70, Demetris Cristodulo).

 Antrenori: Cosmin Petruescu şi Antonio Foale.

AS FC Bazoșu Vechi: Tcaciuc  Anițaș, Morman, Razvan Lazea, Flavius Lazea, Marta, Radu, Pădeanu, Mihali, Codreanu, Dragan Filip.

De echipă s-au ocupat antrenorul Cătălin Rumega şi Flavius Buţă.

Au mai intrat: Mandachi, Timofte, Cândreanu (junior din generația 2005), Sebastian Nica, (junior 2005) și Militar.

Au arbitrat: Nicolae Chiţoiu – Alin Botaş şi Petru Gaşpar.

*

– Aţi început amicalele cu un scor mare…

Cosmin Petruescu: ”Nu rezultatul a fost primordial în jocul de astăzi, m-a interesat mișcarea jucătorilor, circulația mingii, circulația jucătorilor. Din acest punct de vedere, cred că a fost un test reușit. Le mulțumesc celor de la Bazoş pentru că au acceptat invitaţia noastră, în condiţiile în care noi ştiam că majoritatea băieţilor sunt în concediu. Noi aveam nevoie de un astfel de joc, acum, la sfârșit de săptămână, după câteva antrenamente în care am pus accent pe readaptarea la efort. Pe lângă rezultat, sunt mulțumit de implicarea jucătorilor, și a celor noi, și a celor tineri, care au venit acum de la Centrul Naţional de Pregătire, plus cei din propria pepinieră, de la grupa de 2003. Dar un aspect pozitiv e că Adrian Ungureanu, Bîte și Schieb Marvin au bifat primele 45 de minute, după o pauză lungă, cauzată de accidentările pe care le-au suferit. E bine pentru ei, pentru moralul lor, iar din punct de vedere fizic, încep să recupereze, și cred eu că sunt pe un drum bun!”

Întrebat despre cei patru jucători veniţi în teste, și anume moldoveanul Artiom Zabun, Marian Codrea, Sergiu Jurj și Mircea Stupu, Petruescu a explicat că ”sunt jucători cu certe calități. Până la plecarea în cantonament ne dorim să definitivăm lotul într-o proporție cât mai mare. Se vede că au calitate, rămâne de văzut la ce nivel sunt față de ce înseamnă Liga a II-a în acest sezon. Deocamdată, nu am luat o decizie în privința lor, dar cu siguranță o vom face până la plecarea în cantonament”.

– Mai vine Drăghici? Iar Murariu rămâne la echipă?

”Așteptăm orice jucător care poate să aducă un plus de valoare echipei, în condițiile în care reușește să se încadreze în plafonul nostru salarial. Chiar am avut o discuție cu Drăghici, mi-a solicitat câteva zile de gândire. Mi-a spus că așteaptă o ofertă foarte bună de afară. Drăghici nu mai este la prima tinerețe, e normal să se gândească în primul rând la el și la familia lui. Dar sunt convins că va lua o decizie care să fie pe placul tuturor. Poate dintre cei care au fost împrumutați aici și ar dori să rămână, poate vom ajunge la un numitor comun cu cluburile de care aparțin. Suntem în discuții pentru Murariu, dar deocamdată nu s-a finalizat nimic…”

De luni, antrenamente normale pe arena ”Ştiinţa”, iar joi dimineață se va pleca în cantonament la Sântămărie Orlea, în județul Hunedoara, unde echipa se va pregăti zece zile.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × = optsprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: