Programul şi arbitrii rundei a II-a în Divizia D Timiș. Făget – Biled, reprogramat din etapa I, directorul sportiv Călin Mada (Dumbrăvița) suspendat două

Capul de afiş al etapei secunde în noul campionat al ligii a patra timișene este ținut de jocul găzduit de Voinţa Maşloc, care-i întâlneşte pe bulgarii de la Pobeda, cei din Dudeștii Vechi neavând parte de o simplă excursie.

Trupa lui Adrian Şeţu va juca pentru prima dată de la promovarea în liga a patra pe propriul teren, din localitatea Mașloc, şi îşi doreşte un debut victorios respectiv totodată primele puncte din acest nou campionat. Un meci de 1 x 2…

Un alt joc interesant, cel de la Giarmata, dintre ACS Dumbrăviţa și Arsenal Flacăra Făget, ambele cu mulţi sportivi nou transferaţi, care vor oferi un duel pe măsură.

În rest, partide în cota obișnuită, rămânând de văzut continuarea oferită de noile promovate după ce au debutat cu victorii în lanţ, ținând să demonstreze că au meritat elevarea în acest eşalon.

În etapa inaugurală goleadori au fost Adelin Oboroceanu (Pobeda Dudeştii Vechi) şi Andrei Sabău (Unirea Tomnatic), ambii cu câte un hat-trick, câte o ”dublă” reuşind trei jucători, după cum urmează: Denis Vînătu (Bazoşu Vechi), Denis Radu şi Sebastian Lobonea (ambii ASO Deta).

Cât despre alte urmări ale rundei de debut…

Arbitrii au acordat trei cartonaşe roşii iar Comisia de Disciplină a dictat următoarele sancţiuni: Constantin Ghinea (Ciacova) a fost suspendat pentru trei etape şi penalizat cu 100 de lei, pe când Mădălin Semenea şi Răzvan Solomon, ambii de la Cocoșul Orţişoara, câte o rundă. Iar directorul sportiv al echipei ACS Dumbrăviţa, Călin Mada, a fost suspendat două etape şi penalizat 100 de lei pentru că l-a făcut nesimţit pe arbitrul Daniel Vărzan, care a menţionat aspectul în raportul de arbitraj la meciul găzduit de Timişul Şag și pierdut de ”verzii” lui Florin Macavei la limită.

Meciul Flacăra Făget – Voinţa Biled, care nu s-a disputat, întrucât oaspeţii au invocat o defecţiune la mijlocul de transport şi nu au putut ajunge la stadion, a fost reprogramat pentru o dată care va fi anunţată ulterior.

Iată și programul rundei din acest weekend, cel al etapei a III-a, de săptămâna viitoare, fiind prezentat pe coloana dreaptă, a clasamentelor.

Sâmbătă 19 august, toate cele cinci jocuri, de la ora 11, după cum urmează:

Voinţa Maşloc – Pobeda Dudeştii Vechi. Arbitri: Dorian Barzuca – Petru Gaşpar şi Bogdan Gheorgheoiu. Observatori: Nicolae Grigorescu şi Livian Hotico. Se va disputa în localitatea Maşloc.

AS Peciu Nou – ASO Deta. Arbitri: Eugen Gheorgheoiu – Daniel Paşca şi Alexandru Argatu. Observatori: Marcel Boboc şi Daniel Iovan.

Cocoşul Orţişoara – Progresul 1906 Ciacova. Arbitri: Ioan Copaci – Gabriel Goloşie şi Vlad Boicu. Observatori: Ioan Franţ şi Constantin Ghiciulescu.

ACS Dumbrăviţa – Flacăra Făget. Arbitri: Claudiu Gaitin – Alexandru Gherman şi Denis Mihăescu. Observatori: Zaharie Ciev şi Teodor Moţiu. Se dispută pe terenul ”Nicu Moraru” din Giarmata.

Progresul Gătaia – Timişul Şag. Arbitri: Florin Brădău – Alexandru Filip şi Lotrean Horaţiu. Observatori: Iulian Spătaru şi Alexandru Onaca.

Iar după-amiază, alte două jocuri de la ora 18…

Avântul Periam – Unirea Sânnicolau Mare. Arbitri: Cătălin Botaş – Cristian Pleşa şi  Roxana Malac Cişmaş. Observatori: Nicolae Pleşa şi Iosif Mânecan.

CSM Lugoj II – ASFC Bazoşu Vechi. Arbitri: Elisei Balaj – Marius Cioară şi Marius Talpoş. Observatori: Romeo Malac şi Ioan Manole.

Duminică 20 august, ultimele două jocuri, de la ora 18…

Voinţa Biled – Unirea Tomnatic. Arbitri: Costel Dobrişan – Nicolae Chiţoiu şi Mădălin Bulgăraşu. Observatori: Aurel Bobu şi Costică Candet.

A C S Murani – AS Seceani. Arbitri: Alexandru Manea – David Şvaia şi Claudiu Boici. Observatori: Cornel Avram şi Gheorghe Medişanu.

Sâmbătă 19 şi duminică 20 august se va da startul şi în liga a V-a, Campionatul Județean Timiș, după programul prezentat tot pe coloana dreaptă.

Campionatul va demara sâmbătă şi duminică în toate cele trei serii, propunând şi meciuri mai tensionate: Unirea Sânnicolau Mare II – Voinţa Valcani, Voinţa Sarafoleana Şaravale – Mureşul Igriş, Unirea Banloc – Flacăra Parţa, Săcălaz – Urseni, Bacova – Autoliv Lugoj.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − sase =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: