Progresul Ciacova curmă invincibilitatea liderului Phoenix: majoritatea scorurilor, victorii la limită acasă în etapa a XI-a a Diviziei D Timiș. Dar și 11-0, 7-1 sau 1-6. Rezultate, marcatori: Lobonea cu 5

A început jumătatea secundă a turului Diviziei D Timiș la fotbal iar runda a 11-a a adus prima înfrângere a liderului Phoenix Buziaș, invincibilitate spulberată la Ciacova, de gazda Progresul. Altfel, Avântul Topolovăţu Mare a conturat scorul etapei, 11-0 în dauna junilor de la Sînandrei-Carani, performer individual al rundei fiind Sebastian Lobonea, cu 5 goluri marcate. S-au înregistrat doar două victorii în deplasare dar Voința Maşloc a obținut-o pe prima a sa prin a se impune la scor, 1-6 ca în setul din tenisul de câmp, CSM Lugoj smulgând în schimb un succes în prelungiri. Cât despre arbitrul Balaj, a rămas fără carneţel şi cartonaşe…

Au fost suspendaţi pentru că au văzut cartonaşul roşu 2 jucători, cu întârziere fiind însă publicate pe siteul AJF Timiș sancţiunile  dictate de Comisia de Disciplină a forului județean. S-ar putea oare mișca mai cu talent cei care au în atribuții informarea suflării fotbalistice? Nominalizând, Armin Șultz (CS Timişul Şag) a fost suspendat două etape şi penalizat cu 500 de lei, iar Sorin Oneţ (Comloşu Mare) a ”scăpat” cu o etapă. 

În ceea ce privește contestaţia întocmită la sfârsitul meciului Voinţa Maşloc – Progresul Ciacova de delegatul echipei vizitatoare, Alin Ardelean, aceasta pare a fi dată uitării, un verdict în acest caz lăsându-se în continuare aşteptat, deși partida s-a jucat în etapa a VII-a. Și urmează cea de-a… XII-a. Oare până când așadar?

Rezultatele tehnice din runda a XI-a în ”D” Timiș și programul viitor, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal. Câteva detalii, mai jos…

CS Flacăra Parţa – CS Timişul Şag 2-1 (0-0). 

O nouă victorie pentru formația îndrumată de antrenorul-jucător Flavius Ion, care a deschis scorul în minutul 73, în minutul 87 Cristian Nicolaescu dublând avantajul. În prelungiri a marcat și Andrei Păianu, reducând din handicap (în minutul 90+2).

CS Unirea Sânnicolau Mare – CS Cocoşul Orţişoara-Seceani 1-0 (1-0). 

Elevii lui Cristian Contescu au deschis scorul după un sfert de oră prin veteranul Andrei Cărpinişan, cu capul, din apropiere, la o centrare a lui Dragoş Rusu.

De menţionat că la acest meci delegatul de joc Gheorghe Ilici a fost înlocuit cu fostul arbitru Costel Dobrişan.

CSM Lugoj – CSU Universitatea de Vest din Timişoara 1-0 (0-0).

Este a opta victorie consecutivă pentru lugojeni, și fără a primi gol, menţinându-se astfel în continuare în coasta liderului Phoenix Buziaş. 

Unicul gol al meciului a fost marcat în prelungiri (minutul 90+1) de Alexandru Maier, succes la limită dar meritat prin care lugojenii au egalat liderul la puncte. Clasamentul detaliat, apăsând legătura amplasată sub ierarhia afișată pe coloana datelor tehnice.

Antrenorul-jucător Lucian Stoica a spus: ”A fost un meci echilibrat, cu un plus pentru noi. Am ratat cu nonşalanţă prin Cărăbaş, Predescu şi Filip, dar în final am avut noroc şi am obţinut toate cele trei puncte. Doresc să felicit băieţii că şi în acest meci au dat dovadă de unitate şi caracter, așa cum o doresc până la sfârşitul campionatului, pentru a ne îndeplini obiectivul. Felicit şi echipa oaspete pentru jucul bun practicat. Dar sincer nu am înţeles gestul lui Ionuţ Vucea, care la finalul meciului s-a dus la arbitru şi i-a “furat” carneţelul şi cartonaşele din mână, când a vrut să-i acorde un cartonaş…”

CS Unirea Tomnatic – CSC Millenium Giarmata 4-3 (2-1).

Au marcat: Răzvan Plopeanu (min. 10 şi 54 ), Dănuţ Brădeanu (autogol, min. 16) şi Alexandru Barany (min. 70, din lovitură de la 11 metri), respectiv Radu Pârvulescu (min. 5), Silviu Francescu (min. 48) şi Alexandru Vlăduţi (min. 67).

ACS Fortuna Becicherecu Mic – ACS Voinţa Maşloc 1-6 (1-3).

Gazdele au deschis scorul în minutul 14, prin Eremia, apoi vizitatorii au întors rezultatul prin golurile marcate de: Cosmin Marina – două, Cătălin Crişan, Laurenţiu Sein și George Gurguş, plus un autogol.

CSC Peciu Nou – CSO Deta 7-1 (4-0): Marco Giuricici – 3 goluri (unul din lovitură de la 11 metri), Denis Bud, Alexandru Mureşan, Ifeany Anagor şi Rareş Blaga, respectiv Cristian Daminuţă.

AS Avântul Topolovăţu Mare – ACS Carani 11-0 (4-0).

Scorul rundei, reuşit de elevii lui Alin Munteanu în dauna junilor de la Sânandrei, care nu sunt la nivelul oricum slab al acestui eşalon.

Sebastian Lobonea a înscris 5 goluri (în minutele 2, 12, 24, 51 și 55), Vaska Dzitac (min. 40, 43 și 72), Răzvan Pitigoi (în min. 69, 88 – ambele din lovituri de la 11 metri) și Misi Bejera (min. 90). Întreaga echipă a dedicat victoria colegului lor Amphonsan, la aniversarea zilei de nastere.

CS Progresul 1906 Ciacova – CS Phoenix Buziaş 2-1 (0-0). 

Localnicii au deschis scorul în minutul 68, prin Claudiu Sturza, din lovitură liberă de la 18 metri. Liderul a egalat în minutul 80, prin Florin Nanu, ca apoi, în minutul 90, Vlad Nicoară să aducă toate cele trei puncte în contul ciacovenilor.

Gazdele pregătite de Cătălin Stănilă au reuşit să-i administreze prima înfrângere liderului, după 11 etape. Pentru echipa învingătoare au jucat următorii: Sabac – Sturza, Lazar, Telios, Marius Lazea, Stefanescu, Stanilă, Andrei Lazea, Doroftei (min. 90, Ionuţ Muj), Nicoară, Cioancă (min. 72, Paleacu). Pe bancă: Cătău, Ciobanu și Handra. Au lipsit: Ropotă, Tăbăcaru şi Steop – toţi trei accidentati, Nico Gavruță plecat din localitate iar Răzvan Stolojescu la servici.  

CS Phoenix Buziaş: Bota – Marta, Loga, Horcea, Szalkai, Dobra, Filimon, Birău. Nanu, Mircovici, Grigore. Rezerve: Rusu, Galan, Purice, Olariu. Antrenor: Sorin Tomos.

CS Comloşu Mare – CS Progresul Gătaia 3-2 (2-1): Marius Toma (min. 25) și Şerban Crişan (min. 33 și 38), respectiv Sebastian Bobină (min. 20, din lovitură de la 11 metri) şi Levente Parvanyi (min. 87).

AS Unirea Grabaţ – AS FC Atletico Liebling 1-3 (1-2).

O nouă înfrângere pentru gazde, care rămân în continuare fără vreun punct în 11 etape, deţinând ”lanterna roşie”. În schimb oaspeţii, cu noul antrenor Diab Arafat, au obţinut prima victorie, plusând cu o remiză de la venirea sa la cârma echipei. Întreaga formație a dedicat victoria colegului Bogdan Mihuţ, care în ziua meciului a avut bucuria sărbătoririi cununiei şi nunta. ”Casă de piatră!”

Clasamentul goleadorilor nu a suferit modificări, cu excepţia saltului lui Sebastian Lobonea, care a reuşit 5 goluri în poarta celor de la Sânandrei-Carani… După 11 etape, lider a rămas în continuare Dan Silaghi (CS Phoenix Buziaş) cu 16 reușite, urmat de Ioan Făndel (Parţa) si Sebastian Lobonea (Topolovăţu Mare) – ambii cu 13 goluri, Ionuţ Vucea (Universitatea de Vest din Timişoara), Alexandru Baranyi (Tomnatic) cu câte 12 goluri, Flavius Tulcan (Unirea Sânnicolau Mare) și Adrian Vlădic (Deta) cu 10 goluri, Valentin Grigore (CS Phoenix Buziaş) şi Marco Giuricici (Peciu Nou) – ambii cu 9 goluri.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = noua

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: