Puștii lui ACS Poli pierd returul semifinalei cu Astra tot la trei goluri diferență

Alarmat de situația tot mai complicată din subsolul ierarhiei play-out-ului Ligii 1, Ionuț Popa a dat liber jucătorilor de bază la returul semifinalei Cupei României cu Astra Giurgiu. Cum majoritatea lotului a cuprins tineri de la echipa a doua, nu a fost o surpriză că rezultatul final a fost un scor de neprezentare în favoarea fostei campioane a României care, astfel, se califică în ultimul act al competiției cu scorul general de 7-1.

Așadar, spre deosebire de partida anterioară, disputată tot pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, Ionuț Popa nu a folosit nici un jucător dintre titularii trimiși pe teren contra celor de la CSMS Iași. Miercuri, în primul „11” și-au găsit loc doar trei jucători, Neagu, Mailat și Drăghici, care au evoluat contra celor din Copou din postura de rezerve. De asemenea, numai patru dintre titulari au jucat din primul minut și în manșa tur, la Giurgiu: Curileac, Neagu, Mailat și Soljic. Cel din urmă a fost căpitanul echipei și a evoluat, în premieră, în centrul defensivei, abia în a doua jumătate a reprizei secunde revenind pe postul obișnuit de la mijlocul terenului.

Cum soarta calificării se decisese practic pe 25 aprilie, la Giurgiu, când gruparea care a încheiat pe locul al 6-lea și ultimul în play-off s-a impus clar, cu 4-1, grație reușitelor lui Budescu (două, ambele din lovituri de departajare), Săpunaru și Ioniță, returul ar fi trebuit să constituie doar o formalitate pentru fosta campioană ce a prins și primăvara europeană.

La Dunăre, golul de onoare a purtat semnătura lui Popovici iar vizitatorii au utilizat echipa de bază, dar au tratat meciul mai mult ca pe un joc de antrenament și nu s-au omorât cu firea.

Totuși, giurgiuvenii au fost însă astăzi la un pas de dezastru. Marius Șumudică a vrut să înceapă întâlnirea cu Junior Morais, aflat în stare de suspendare, dar oficialii oaspeților au evitat pierderea calificării la ”masa verde”, înlocuindu-l în ultima clipă pe brazilian pe foaia de joc.

Dintre tinerii timișorenii, Mailat, cel care a prins în acest sezon mai multe jocuri la prima echipă, a ieșit poate cel mai mult în evidență. Incursiunile sale pe partea dreaptă au creat în prima repriză două oportunități bune de a marca, dar colegii săi au fost lipsiți de inspirație în fața porții. Mai întâi, i-a centrat perfect în centrul careului lui Bîrnoi, dar acesta, în loc să șuteze din prima, s-a încurcat în minge. Apoi, l-a lansat pe Drăghici, care, talonat de Fabricio, a trimis pe jos, însă portarul Iliev a reținut în doi timpi. La faza imediat următoare a venit deschiderea de scor, Budescu reușind un lob de senzație, la primul șut al giurgiuvenilor pe spațiul porții: 0-1.

După pauză, bănățenii s-au văzut tot mai rar la poarta adversă. Același Bîrnoi a avut o altă ocazie imensă de a marca, dar, după ce a driblat portarul, a fost blocat chiar în momentul în care se pregătea să șuteze spre poarta goală.

Apoi, Curileac și barele porții sale au limitat cât au putut scorul, înregistrându-se totuși la o final o diferență de trei goluri, ca și la partida din manșa tur. De remarcat că și reușitele vizitatorilor din repriza secundă au survenit tot la capătul unor pase lungi, peste apărarea improvizată a amfitrionilor.

Meciul s-a derulat aproape în anonimat, deși în joc era totuși un loc în finala Cupei României. A fost prima înfrângerea a lui ACS Poli din 2017 în propriul fief. Trupa timișoreană nu mai pierduse pe stadionul ”Dan Păltinișanu” de pe 5 noiembrie, 1-2 cu Dinamo în campionat, adică de 12 partide în care a înregistrat șase succese și tot atâtea remize. A fost și al doilea triumf la zero al Astrei pe arena de pe Bega în actuala ediție a Cupei României, după ce o echipă cu rezerve ale giurgiuvenilor se califica în toamnă cu 0-1 în dauna divizionarei C Mama Mia, Budescu&Co intrând astfel din nou în finala principalei competiții K.O. interne după cea din urmă cu 3 ani, adjudecată în dauna celor de la FCSB. Ultimul act îl vor disputa împotriva învingătoarei dublei manșe FC Voluntari – CS U Craiova, 1-0 pentru ilfoveni după turul de la Drobeta Turnu Severin, manșa a II-a fiind programată joi de la ora 20,30 în zona capitalei.

Sâmbătă, de la ora 20, ACS Poli va susține prima finală de la înființarea clubului, în cealaltă întrecere eliminatorie, Cupei Ligii, contra lui Dinamo București, iar, apoi, trei zile mai târziu, va disputa meciul de care va depinde în proporție covârșitoare rămânerea în liga întâi, la Timișoara poposind Pandurii Târgu Jiu, o contracandidată la evitarea retrogradării. Va fi primul dintre cele două jocuri consecutive acasă ale elevilor lui Popa în play-out, cel cu ASA urmând duminică 28 mai.

*

ACS Poli Timișoara – Astra Giurgiu 0-3 (0-1)

Stadion ” Dan Păltinișanu”, miercuri 17 mai, ora 19.

Au marcat: 0-1 Budescu (min. 41), lob de la peste 20 de metri, central, peste Curileac, ieșit din poartă; 0-2 Buș (min. 49), care, lansat de Seto, preia balonul cu mâna și, cu toată opoziția lui Pădurariu, reia la colțul lung, în dreapta lui Curileac; 0-3 Nicoară (min. 84), după o nouă pasă în adâncime, de data aceasta trimisă de Budescu, la care scapă din marcajul lui Pădurariu și, de la 15 metri, trimite un alt lob peste Curileac, prins din nou ieșit din poartă.

ACS Poli: Curileac – Haruț, Soljic, Fridrich, Neagu (Pădurariu, 35) – Ignea (Doman, 65), L. Oprea – Mailat, Bîrnoi, Popovici – Drăghici (Murariu, 79).

Pe bancă: Smaranda – Novak, Velcotă, Henrique.

Antrenor: Ionuț Popa.

Astra: Iliev – Belu, Săpunaru (c), Fabricio (Oros, 55), A. Stan – Lovin (Boubacar, 55), Seto – Ioniță, Budescu, Teixeira (Nicoară, 70) – Buș.

Pe bancă: Lung jr. – Pițian, Florea, D. Niculae.

Antrenor: Marius Șumudică.

Cartonașe galbene: Fabricio (53), Oros (57).

Arbitri: Iulian Călin (Ştefăneşti) – Valentin Avram (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ).

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × doi =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: