Radu Suciu (Ripensia), prim eșec în interimat, 0-2: ”Cât e lipsă de atitudine, cât e lipsă de putere, asta e problema, și o vom analiza”

Ripensia a suferit tocmai în duelul direct timișorean cel mai clar eșec pe teren propriu de la promovarea în Liga 2, 0-2 (0-1) cu ASU Politehnica, echivalând cu cel mai mare handicap de scor înregistrat de roșu-galbeni în acest sezon, în care mai cedau cu 2-0 liderului la Sibiu și la Afumați, în ultimul meci al lui Remus Steop pe banca bănățenilor. Aflat la întâia sa înfrângere în rolul de antrenor interimar, după 4 remize de 1-1, Radu Suciu a spus că s-a impus formația mai pragmatică…

 

Ripensia Timișoara a jucat astăzi de la ora 11 cel de-al zecelea meci acasă în acest campionat, bilanțul la zi pe teren propriu devenind 10 4 3 3 29-11, cu 15 puncte adjudecate din 30 posibile. După înfrângere, antrenorul interimar Radu Suciu, cu care bănățenii n-au obținut victoria în ultimele 5 etape, tot cinci fiind și cifra din dreptul rundelor consecutive fără succes pentru cei din Ciarda Roșie înaintea despărțirii de Steop, a spus că ”a învins echipa care a fost să zicem mai pragmatică, a marcat din două faze fixe, deoarece ca joc nu a fost superioară evoluției noastre. În schimb este o formație pe val, care și-a definit un stil de joc, un stil format, bazat pe foarte multă mișcare, și care nu ne-a convenit, așa cum și lor nu le-a convenit stilul nostru când l-am făcut cum trebuie în repriza a II-a, însă nu reușim să o facem pentru 90 de minute”.

Suciu a mai spus: ”Sigur că și atitudinea a făcut diferența dar trebuie văzut cât este lipsă de atitudine și cât e lipsă de putere, aceasta este problema, pe care o vom analiza la sfârșitul sezonului de toamnă”.

Referitor la primirea golurilor din faze fixe, antrenorul gazdelor a remarcat: ”Responsabilitatea este antidotul. Prima fază fixă a fost o lovitură liberă de la o distanță destul de mare, o execuție bună, cu puțină întârziere, am venit târziu în întâmpinare și nu așa se vine, iar la cea de-a doua a fost o greșeală de marcaj, care se mai întâmplă”.

Ripensia a ajuns astfel la 10 apariții succesive fără victorie în Liga 2: ”Sigur că ne îngrijorează poziția noastră, deoarece aveam nevoie de 3 puncte, să vină de undeva, și uite că nu vin…”

În privința opțiunii pentru utilizarea lui Marius Toma, Suciu a explicat că a ales astfel ”din rațiuni tactice. Ei utilizau mingi lungi și lansări în adâncime, și de aceea aveam nevoie de mai multă viteză iar Marius Toma a adus acest aport de viteză”.

Înfrângerea în disputa locală cu ASU Politehnica Timișoara cade cu atât mai greu pentru Ripensia cu cât nou-promovata este în fața a două foarte lungi deplasări consecutive, la Știința Miroslava și Foresta Suceava, după care va încheia sezonul de toamnă acasă cu Luceafărul Oradea.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × 9 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: