Răzvan Burleanu, noul preşedinte al FRF

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române dar şi europene de minifotbal, a devenit preşedinte al FRF

Răzvan Burleanu, în vârstă de 29 de ani şi diriguitor al Federaţiei Române de Minifotbal, a câştigat azi alegerile la preşedinţia FRF, învingându-l pe Vasile Avram cu 113-58 în cel de-al doilea tur de scrutin, după ce în primul aduna 72 de sufragii, faţă de 59 exprimate pentru fostul conducător al Comisiei Centrale de Arbitri şi 29 pentru Gheorghe Chivorchian, fost conducător la FC Timişoara.

Burleanu, sub cârma căruia România a devenit multiplă campioană europeană de minifotbal, l-a anunţat pe Adalbert Kassai imediat după confirmarea triumfului la urne că-i aşteaptă mâine demisia, ca un prim semn al curăţeniei de primăvară, venind după o frauduloasă gestiune, vreme de 24 de ani, a ex-preşedintelui Mircea Sandu, numit preşedinte de onoare al federaţiei, cu neruşinate beneficii aferente, ţinând cont de dificultăţile financiare din sectorul juvenil şi nu numai.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − = 2

 


Alte articole legate de acest subiect: