Refulări

Dacă starea fotbalului românesc este una nefericită, uneori este bulversată de permanenta neîmpăcare dintre președintele Federației, Răzvan Burleanu, și foștii jucători ai echipei naționale din perioada 1990-2000. De fapt, exponentul acestei generații este Florin Prunea, care nu contenește să jignească pe toată lumea. Reamintesc că în perioada președinției lui Mircea Sandu, același Florin Prunea a fost numit director de relații internaționale, deși nu știa nici o limbă străină.

Este interesant că dintre acei jucători au devenit antrenori cu rezultate remarcabile doar Dan Petrescu, Gheorghe Hagi și Cosmin Contra. Refuz să cred că Răzvan Burleanu i-a împiedicat pe ceilalți să ajungă antrenori de renume. În atare condiții, consider că este vorba de niște refulări greu de controlat. Desigur că cei de la FRF în frunte cu Răzvan Burleanu fac și ei greșeli, dar nu Florin Prunea este persoana care să-i judece.

În liga întâi surprinde înfrîngerea de pe teren propriu a liderului Universitatea Craiova în fața echipei din Clinceni. I se poate întâmpla oricărei echipe să fie învinsă, dar nu pot înțelege de ce antrenorul Bergodi se încăpățânează să nu-l utilizeze pe Cristian Bărbuț, deși acesta reușește goluri decisive ori de câte ori are ocazia.

Gaz Metan Mediaș, deși are antrenor nou, Jorge Costa, nu reușește o victorie cam de mult timp. UTA s-a impus pe teren propriu pentru prima oară în acest campionat în fața unui adversar care nu i-a ridicat prea mari probleme, Chindia Târgoviște. De remarcat evoluțiile promițătoare ale tânărului Denis Rusu, venirea lui la UTA fiind una conjuncturală.

Astra Giurgiu și-a mai revenit puțin și a învins-o categoric pe Poli Iași, o altă echipă cu probleme. Nici de această dată Dinamo nu a reușit nimic, întărind și mai mult semnele de întrebare asupra investitorilor spanioli. FC Argeș a arătat mult mai bine în această ultimă etapă și i-a lipsit doar un minut să obțină victoria pe terenul din Ovidiu în partida cu Viitorul. CFR Cluj, cu același joc greu de asimilat, a mai reușit o victorie, de această dată în fața echipei Viitorul, și s-a apropiat la trei puncte de Universitatea Craiova.

Universitatea 1948 Craiova și-a consolidat poziția de lider în liga secundă, învingând la Ploiești echipa Petrolul, o altă pretendentă la promovare. ASU Politehnica obține victorii pe linie și se plasează pe un loc onorant în clasament. Ripensia a reușit o victorie la Târgu Jiu, echipa gazdă, Pandurii, nefiind un adversar care să pună probleme. CSM Reșița a fost învinsă la Turnu Măgurele, evoluând mult timp în zece jucători. Dintre rezultatele etapei trebuie remarcată victoria Comunei Recea la Aerostar Bacău.

În liga a treia, seria a opta, ocupantele primelor două locuri, Șoimii Lipova și Crișul Chișineu Criș, au treminat nedecis confruntarea, Șoimii egalând în chiar ultimul minut de joc. ACS Dumbrăvița a fost învinsă pe teren propriu de ACS Poli, adâncind și mai mult criza de la această echipă. Progresul Pecica a învins la scor la Ghiroda, o echipă decimată de impunerile normative ale dictaturii pseudo-medicale.

Partida de juniori dintre UTA și LPS Bihor Oradea a fost condusă de un arbitru din Oradea. Vorba profesorului Ion V. Ionescu: ˮĂștia au venit cu arbitrii casei, observatorii casei și cu ziariștii casei.ˮ A plecat dintre noi Florin Bugar, un antrenor devotat meseriei și care, cu siguranță, va rămâne mereu în amintirea noastră.  

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− cinci = 3

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: