Refuzată să rămână la nuntă, Mamma Mia îi dedică victoria mirelui Molcuţ: lider!

Dacă tot n-a fost lăsată de FRF să se bucure la nunta jucătorului ei, Alin Molcuţ, CS Nuova Mamma Mia măcar nu s-a deplasat degeaba în judeţul Gorj, la Turceni, unde s-a impus la scor în dauna Ştiinţei, 4-1 cu care alb-roşii din Becicherecu Mic, ca şi neschimbaţi faţă de remarcabilul sezon trecut, s-au instalat lideri în Seria a IV-a din Liga 3, la golaveraj, în faţa Milleniumului Giarmata.

Aşadar un debut de sezon cu o nuntă şi un triumf la scor în deplasare pentru ocupanta locului 2 în serie în 2013-2014, la capătul unei dispute cu nu mai puţin decât 3 penaltyuri.

Steop a deschis rapid contul timişenilor, deja în minutul 7, din faţa porţii, de la 5 metri, unde a pus latul la aşezarea furnizată de Silaghi-Perju. Nu mult a trecut, doar zece minute, şi acelaşi Steop a fost pe fază la balonul respins de portar în urma penaltyului executat de Radu: 0-2.

Nici nu începea bine partea a doua şi Ştiinţa înscria tot din penalty, transformat în minutul 46, însă minutul 60 a adus o lovitură de pedeapsă şi în contul vizitatorilor pregătiţi de Narcis Petre, în urma unui fault asupra lui Silaghi-Perju: fundaşul Telescu n-a greşit, 1-3.

Zurbagiu a închis conturile în minutul 85, cu un şut de la 18 metri, la colţul lung: 1-4.

*

CS Nuova Mamma Mia: Filip – Ştefanovici, Telescu, Toma, Negruţ – Tăbăcaru, Radu, Zurbagiu, Luţă – Steop, Silaghi-Perju.

După pauză au mai intrat Hodiş, Ungureanu, Mancaş şi Hecsko.

 

*

Narcis Petre ne-a spus că „a fost un joc la discreţia noastră, am dominat net, tactic şi fizic. Îmi felicit băieţii pentru forma bună pe care au avut-o. Am o echipă frumoasă şi doresc să obţin tot asemenea rezultate frumoase. Întreaga echipă dedică victoria lui Alin Molcuţ, care a avut astăzi nunta şi ne pare foarte rău că nu putem ajunge, întrucât FRF nu a dorit să amâne meciul la sesizarea făcută de noi”.

*

Rezultatele etapei I în Seria IV a Ligii 3:

Minerul Motru – FC Hunedoara 2-3: Fărcăşanu (31), Nicoloff (38) / Tecsi (5), F. Pop (90), Făgărăşanu (90+3);
Minerul Mehedinţi – ACSVM Craiova  2-0: Porcescu (28), Boboescu (44) – ambele, jucate vineri;
CS Ineu – Vulturii 2009 Lugoj  0-1: Vlădia (61);
Ştiinţa Turceni – Becicherecu Mic  1-4: N. Popescu (46 -pen.) / Steop (7, 17 -pen.), Telescu (60 -pen.), Zurbagiu (85);
Millenium Giarmata – Pandurii II  3-0: Mihuţa (38, 82), Fara (71);
ACSO Filiaşi – Naţional Sebiş  1-2: Ştoiu (87) / Bozian (52), I. Radu (60).
UTA Bătrâna Doamnă a stat.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + = 7

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: