Ripensia, al 4-lea succes la rând tot cu câte 4 goluri marcate, pentru premiera de a deveni al 4-lea lider din retur: 4-2 cu Unirea Alba Iulia. Steop: ”Suntem tot mai puternici”. Himcincshi: ”Au toate șansele să termine pe 1”

De departe cea mai prolifică grupare din Seria a IV-a a Ligii 3 și de fapt unica deținând o medie de peste două goluri marcate pe meci culege cu doar 4 etape înainte de încheierea sezonului roadele apetitului ofensiv prin a urca în premieră pe prima treaptă a podiumului, în urma rundei a 22-a, în care nou-promovata Ripensia a semnat a patra victorie la rând tot cu câte 4 goluri înscrise, 4-2 cu AFC Unirea 1924 Alba Iulia, devenind astfel al patrulea lider din retur în C4.

Așadar o sâmbătă tare ploioasă dar și o nouă schimbare la vârf în disputata serie a IV-a sub semnul cifrei patru, cu mențiunea că a fost a cincea modificare de lider în cele 9 etape din returul sezonului de primăvară. Pornind astăzi de la ora 17 cu șansa întâi în meciul acasă cu ex-divizionara D din capitala județului Alba, Ripensia a fructificat avantajul terenului propriu și a urcat prima, la egalitate de puncte pe podium cu foștii lideri ACS Industria Galda de Jos și CS Național Sebiș, despărțite de golaveraj, ceea ce amplifică suspansul înaintea ultimelor 6 ore de fotbal din sezonul eșalonului trei în seria vestică.

Și ce mai suspans, dat fiind că Ripensia – ACS Industria Galda coincide în antepenultima rundă, de peste două etape, cu viitoarea apariție acasă a noului lider, dar totodată și penultima. Să fie oare și a doua câștigătoare la rând a Seriei a IV-a în Liga 3 tot din Timișoara, în galben-roșul celor din Ciarda Roșie, după triumful alb-violeților lui ASU Politehnica în primăvara lui 2016?

Rămâne de văzut, dar până atunci trebuie semnalat că nou-promovata în calitate de câștigătoare a Diviziei D Timiș a devenit astăzi cel de-al șaselea lider din actualul sezon în C4, preluând ștafeta tocmai de la următoarea vizitatoare a sud-estului Timișoarei, din comuna Galda de Jos, care a remizat 2-2 astăzi de la ora 17 la Ighiu, într-un duel al județului Alba.

În acest retur, cel mai adesea a fost pe primul loc campioana de toamnă din județul Arad, în patru rânduri, succesiunea la șefie fiind în ordinea CS Național Sebiș – între rundele 14 și 16, CSM Școlar Reșița după etapa a 17-a, ACS Industria Galda în rundele 18 și 19, din nou Național Sebiș în etapa a 20-a, iarăși Industria Galda runda trecută iar Ripensia cel puțin până weekend-ul viitor, când va juca în deplasare la cea mai modest clasată dintre formațiile timișene, CS Nuova Mama Mia.

De fapt, noul lider mai are de jucat la Mama Mia, acasă cu ACS Industria Galda, la ACS Poli II și acasă cu CS Pandurii Lignitul II, pe când urmăritoarele timișorenilor par a avea trasee măcar cu o cotitură mai întortocheate, după cum urmează…

Industria Galda: acasă cu CSM Lugoj; la Ripensia; acasă cu CSM Școlar Reșița; la UTA BD II.

Național Sebiș: la Pandurii II; acasă cu Giarmata; acasă cu Ighiu; la Lugoj.

CSM Școlar Reșița: la Unirea Alba Iulia; acasă cu Mama Mia; la Galda; acasă cu ACS Poli II.

CNS Cetate Deva: la Giarmata; acasă cu Cermei; la Unirea Alba Iulia; acasă cu Mama Mia.

CS Național Sebiș a fost cel mai adesea pe prima treaptă a podiumului, și anume de 11 ori, așadar în jumătate din cazuri în acest campionat, urmată la acest capitol de ACS Industria Galda, de 5 ori, CSM Școlar Reșița de 3 ori și alte grupări sosite în 2016 din eșalonul 4, Ripensia în această seară respectiv ACS Poli II și CS Gloria Lunca Teuz Cermei, fiecare o dată, pe la începutul campaniei. Lider după etapa inaugurală era CS Național Sebiș iar mai apoi ACS Poli II în runda a II-a; CS Gloria Lunca Teuz Cermei în etapa a III-a; CS Național Sebiș în rundele 4-6; Industria Galda 7-8; Național Sebiș 9-10; CSM Școlar Reșița 11-12; CS Național Sebiș 13 – la încheierea turului, în calitate de campioană de toamnă.

În această după-amiază, pe ploaie, nou-promovații au reușit și cea de-a opta victorie acasă în ultimele 9 apariții pe teren propriu în Seria a IV-a, conturând bilanțul în Ciarda Roșie 11 8 2 1 29-13, cu 26 de puncte: Ripensia Timişoara – AFC Unirea 1924 Alba Iulia 4-2 (2-1) prin golurile lui Mediop (15, 52), Zalushi (36 – lovitură de la 11 metri) și Dumiter (73), respectiv Tăt (29) și Selagea (87 – lovitură de la 11 metri).

Odată cu fluierul de început al meciului a început şi ploaia, care nu a contenit să cadă pe toată durata meciului, dar cinste jucătorilor, cărora nu le-a păsat de frigul de afară şi de stropii de apă care i-au udat până la piele, oferind puţinilor spectatori prezenți goluri şi faze frumoase. Foarte fericiţi, susținătorii aveau să-i aplaude pe favoriţi la final pentru victoria obținută.

Prima ocazie de gol s-a ivit deja în minutul 4, Toma executând o lovitură liberă de la 18 metri, respinsă de portarul Răducan. Trei minute mai târziu, Apro a centrat în faţa porţii iar Mediop, cu capul, a trimis puţin pe lângă poartă. Totuşi, plutind în aer, golul a căzut în plasa oaspeţilor în minutul 15, când Mediop a reluat cu capul din 7 metri, la o centrare perfectă a lui Toma.

În minutul 29, pe fondul dominării gazdelor, tinerii din Alba Iulia i-au surprins pe contraatacul purtat de juniorul B Lucian Tăt, născut în 2000, care a centrat pe jos în faţa porţii şi de la nici 6 metri, la colţul scurt, Lasconi a egalat la unu.

Până la pauză, trupa lui Remus Steop a forţat golul doi, pe care l-a reuşit în minutul 36 Zaluschi, care a transformat o lovitură de la 11 metri acordată corect de arbitrul întâlnirii la un fault asupra lui Mediop, comis de către Scrob, care a scăpat de avertisment.

La reluare, ripensiştii au accelerat din start și au înscris prin Mediop în minutul 50 dar golul a fost anulat pentru ofsaid. După două minute, la o incursiune pe flancul drept a lui Adrian Popa, care a centrat perfect în faţa porţii, Mediop a marcat cu capul. Gol valabil şi 3-1 pentru galbeni.

La 10 minute de la intrarea pe teren, Dumiter a înscris tot cu capul, 4-1 în urma unei centrări a lui Toma de pe stânga. Ultimul gol a fost marcat de oaspeţi din lovitură de la 11 metri, acordată pentru henţul comis de același Dumiter şi transformată de căpitanul echipei, Silviu Selagea.

Dar fluierul final i-a adus Ripensiei la dispoziție fotoliul de lider al seriei, la egalitate de puncte cu doi ex-lideri.

Ultima sâmbătă din aprilie a fost rece și ploioasă, de parcă ar fi bătut toamna la ușă, dar 29.04.2017 va rămâne în calendarul fanilor Ripensiei ca dată în care nou-promovații au atins în premieră vârful ierarhiei Ligii 3, ceva mai aproape de zăpezi de altădată…

Ripensia: Giorgios  Gakos – Adrian Popa, Mihai Hecsko, Flavius Vlădia, Claudiu Arpo, Marius Semeniuc (min. 63, Andrei  Dumiter), Cosmin  Mânecan (min. 73, Gabriel Stoi), Adrian  Zaluschi, Călin Toma (min. 83, Andrei Popescu), Claudiu Matiș (min. 72, Denis Golda), Ndiaye Mediop.

Antrenor: Remus Steop şi Orlando Trandu.

Pe bancă: Iulius Rădulescu, Pavel Olărescu, Alexandru Olar.

Unirea 1924: Nicolae Răducanu – Vasile  Ștef, Radu Scrob, Adrian Matei, Nicu Giurgiu, Andrei Schiau (min. 72, Claudiu Davidaș), Nicolae Onacă, Silviu Selagea (min. 89, Paul Joldeș), Lucian Tăt, Sebastian  Culda, Daniel Lasconi.

Antrenor: Aurel Himcinschi.

Pe bancă: Horea Petric, Georgel Toma, Mircea Oprea, Dorian Cuştiuliţă şi Alex Cordoş.

Arbitri: Denis Haidiner (Hunedoara) – Sergiu Duma (Zalău) şi Ioan Cozorici (Zalău). Observatori: Silviu Mocanu (Arad) şi Ion Zare (Oradea).

La cald…

Remus Steop (antrenor principal Ripensia): ”În primul rând şi în primul rând îi felicit pe jucători că au jucat până la sfârșit, că am înscris, că am avut multe șanse de a înscrie, căci pe lângă cele patru goluri pe care le-am înscris, am ratat ocazii multe. Dar când înscrii de patru ori contra unei echipe care joacă frumos și s-a dovedit că are valoare, nu putem decât să ne declarăm mulțumiți. Nu pot decât să îi felicit pe băieți şi să le mulțumim celor care ne susțin şi ne sprijină financiar. Astăzi am ajuns pe prima poziție a clasamentului! Sperăm ca peste patru etape să ne întâlnim în aceeași postură pe care o avem astăzi. Într-adevăr, au fost și anumite lucruri care mă nemulțumesc pentru că de fiecare dată îmi doresc mai mult de la echipa pe care o conduc. Se vede că de la meci la meci creştem în valoare, suntem tot mai puternici, chiar dacă am făcut și unele greșeli, care sunt inerente fotbalului. Dar nu cred că se poate pune la îndoială victoria noastră de astăzi, care a fost meritată. Despre Dumiter, a fost plecat în Italia şi probabil a dat probe de joc la un club din liga a II-a”.

Adorian Himcinschi (antrenor AFC Unirea 1924): ”Am venit cu gândul de a presta un joc cât mai bun. În marea majoritate, jucătorii noștri sunt tineri și foarte tineri, chiar și de 16 ani avem doi juniori, și încercăm să creștem la fiecare joc, să aducem un plus, să fim consistenți. Cred că am reușit și astăzi în multe momente să ne ridicăm la nivelul adversarului. În rest, așteptăm ca viitorul să ne aducă lucruri și mai pozitive. Ne cunoașteam adversarii. Ripensia este o echipă bună, Remus Steop mi-a fost coleg. Au toate şansele să termine pe locul unu, din punctul meu de vedere, ținând cont și de programul pe care îl are, au toate şansele să promoveze în liga a II-a. Cred că merită cu prisosință, rezultatul reflectă realitatea din teren. Este în concordanță cu cele petrecute, am avut și noi trei-patru absențe, cu câțiva jucători titulari, puneam și noi ceva probleme dar nu au jucat Suciu, Aioanei, Iakşa…”

În celelalte jocuri de la ora 17, Performanţa Ighiu – Industria Galda 2-2 (Cristea 7, Fetiţa 25 – Lupşan 71, Frenţiu 86), CSM Şcolar Reşiţa – Gloria Lunca Teuz Cermei 4-0 (Beloescu 5, Breşneni 32, Keita 38, Costescu 41), UTA Bătrâna Doamnă II – CNS Cetate Deva 2-3 (Covaci 48, Ghergar 72 – Stoenac 25, Szekely 38 și 45). Clasamentul la zi și programul etapei a 23-a, pe coloana dreaptă.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: