Ripensia – Dunărea Călărași, pe ”Electrica” în Liga 2. Muntean: ”Nu ne plângem de teren dar poate că va lipsi spectacolul”

După înfrângerea cu 3-0 (1-0) la Arad, Ripensia revine sâmbătă la ora 11 pe ”Electrica”, unde relua cu bine returul în urmă cu două săptămâni, 3-0 (3-0) cu Metaloglobus, pentru jocul din etapa a XXIV-a în Liga 2 cu Dunărea Călărași, cu 3 puncte în plus față de timișoreni, pe care-i devansează cu două locuri, pe treapta a 12-a. În pregătirea meciului, clubul bănățean a susţinut o conferinţă de presă astăzi de la ora 10 la baza sportivă Electrica, participând antrenorul secund Iulian Muntean şi jucătorul Tudor Călin. 

Ripensia și Dunărea s-au mai întâlnit o dată în Timișoara, în toamna anului promovării timișorenilor în Liga 2, în 28 octombrie 2017, când s-a consemnat remiza, 1-1 (1-0) în Ciarda Roșie în etapa a XIV-a, cei din Călărași rămânând atunci pe locul 2 după ce au egalat pe final, la un punct în urma nou-promovatei AFC Hermannstadt, pe când bănățenii pentru care Mediop a deschis scorul în minutul 14 alunecau două poziții, pe zece.

Iar tot 1-1 a fost și în turul actualei ediții, în etapa a V-a, în partida directă de la Călărași, unde Ripensia remiza și în urmă cu două sezoane, 3-3. Ambele formații sunt la ora actuală în jumătatea inferioară a ierarhiei unei competiții care a pierdut deja două competitoare de la startul campionatului, ambele din zona capitalei, și anume ASC Daco-Getica și CS Sportul Snagov, ceea ce implică disputarea unui număr mai redus de meciuri etapă de etapă, în cazul rundei de săptămâna viitoare și AFC Dunărea 2005 – CS Sportul fiind anulat.  

Cei din Călărași n-au marcat în prima deplasare din 2020, 2-0 pentru Petrolul la Ploiești, reabilitându-se acasă, 2-1 (1-0) sâmbătă la matineu pe ”Ion Comșa” cu AFK Csikszereda.

Dar iată ce au spus reprezentanții gazdelor…

Iulian Muntean, antrenor secund al lui Alexandru Pelici, ne-a întâmpinat cu ”Bună dimineaţa! Vă mulţumim pentru interesul acordat, să ştiţi că înseamnă foarte mult pentru băieţi şi pentru noi – şi pentru toţi suporterii, faptul că înainte de fiecare meci sunteţi aici, simţim din partea dumneavoastră susţinere!”

Și a continuat: ”Legat de joc, adversarul nostru de sâmbătă este Dunărea Călăraşi, e o echipă retrogradată din prima ligă, care la începutul campionatului avea pretenţii de promovare, care şi-a păstrat mulţi jucători care au activat în liga întâi. Au cel puţin şase jucători cu perioade de joc în prima ligă, jucători experimentaţi, foarte mulţi străini în lot, care au jucat în străinătate, au un iordanian, un elveţian, e o echipă care datorită părţii financiare de care dispune poate să-şi aducă jucători  din toate părţile, cu care să încropească un lot şi să se bată la promovare. Normal, pe locul pe care se află ei, nu este cel la care se aşteptau. Au şi un antrenor cu experienţă, nu mai are nevoie de nici o prezentare dacă stăm să ne gândim, vor veni la Timişoara clar la victorie, deoarece ne despart doar trei puncte. Sigur, ne dorim mai mult ca ei victoria, cum este şi normal. În momentul în care vom câştiga, vom fi cu acelaşi punctaj ca şi ei, atunci am avea un parcurs mai uşor pentru finalul de campionat…”

Jucătorul Tudor Călin a spus ”Bună dimineaţa, bine v-am găsit în primul rând! Cum a zis şi Iuli (n.n.: antrenorul secund), Dunărea e o echipă cu mulţi jucători de calitate, de liga întâi, dar noi trebuie să arătăm pe teren că ne dorim mai mult victoria şi sunt sigur că vom reuşi! Vom munci unul pentru celălalt şi nu se pune problema, eu cred că o să câştigăm”.

– La adversarii de sâmbătă sigur va fi Zaluschi pe teren… Muntean a spus: ”Îl cunoaştem foarte bine pe Zaluschi, nu cred că se impun măsuri speciale, băieţii îl cunosc. Va avea poate o ambiţie în plus contra noastră, dar şi noi avem, cei care am rămas aici; el a plecat. Nu ştiu dacă terenul îl ajută să-şi pună în valoare calităţile individuale”.

Terenul se prezintă foarte moale şi cu băltoace… De teren putem vorbi, vineri vor juca cei de la ACS în prima etapă din retur în Liga a III-a, iar noi vom juca a doua zi la ora 11, imediat după. Dacă vedeţi cât e de moale şi cum musteşte, va fi o problemă, dar sperăm să ne adaptăm repede, așa cum este…”

– De ce nu jucaţi pe <Dan Păltinişanu>? Ţinând cont că băieţii se simt aici ca şi acasă, ar urma să jucăm aici. Nu ne plângem de teren, doar că poate va lipsi spectacolul; va fi un meci de luptă. În momentul când vei avea un teren mai bun, e clar că spectacolul ar fi fost mult mai frumos”.

Întrebat dacă are absenţe în lot, Muntean a zis: ”Da, îl avem în continuare pe Adi Popa, încă în convalescenţă după ruptura musculară suferită în perioada de iarnă. Va mai lipsi cel puţin o lună, iar peste două săptămâni îşi va relua antrenamentele”. În rest, lotul roşu-galbenilor este valid. 

– Ştiţi ceva de scaune? Că au fost scoase toate băncuţele din lemn, se lucrează la tribună… ”La acest meci se va sta în picioare, se vor pune scaune noi; nu ştiu nimic, lucrările sunt făcute de proprietarul stadionului, care este STPT, care a comandat scaune noi pentru arenă. Chiar nu ştim cât se va sta apoi, până se montează scaunele, urmează să tencuiască, şi continuarea lucrărilor până la finalizare…”

Jocul CS Mioveni – SCM Gloria Buzău va inaugura etapa a 24-a vineri de la ora 17:30, cele două meciuri de sâmbătă de la ora 11 implicând formațiile timișorene, inclusiv CS Concordia – ASU Politehnica. Două partide și duminică, la încheierea rundei, de la 12:30 Rapid – CSM Reșița iar de la ora 15 AFK Csikszereda – FC Petrolul. Ploieștenii vor fi gazde pentru Ripensia în etapa a XXV-a, duminică 15 martie de la ora 11. Clasamentul la zi în Liga 2 și ultimele rezultate, pe coloana dreaptă.

 

.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − = 6

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: