Ripensia, încă un 0-0 în deplasare: 6 la rând fără eșec, dar cu prețul accidentărilor lui Mediop și Semeniuc

Ripensia Timișoara și-a extins seria invincibilă la 6 jocuri după o nouă remiză albă în deplasare în această primă jumătate a turului din Seria a IV-a, obținută vineri de la ora 15 la Deva, în meciul din etapa a șaptea cu CNS Cetate.

Nou-promovații în roșu-galben au rămas astfel și în continuare neînvinși în deplasările din Liga 3, fără a se înclina nici la cea de-a patra ieșire pe un teren advers, în acest caz al unicului club hunedorean din C4, rătăcit parcă între grupurile de câte 3 formații din județele Alba și Arad, ba chiar 5 din Timiș, dar care are veleitățile și aspirațiile sale, cu gânduri chiar la mai mare înaintea începerii ediției.

Preluați de ex-gălățeanul Viorel Tănase după un start ezitant de campionat, devenii se aliniau astăzi sub Cetate în urma a două victorii la rând pe teren propriu, 1-0 cu Pandurii II și 2-1 cu Performanța Ighiu, însă n-au mai reușit-o și pe cea de-a treia, Ripensia repetând în schimb remiza albă de la Giarmata, din urmă cu 3 săptămâni, atunci în cadrul rundei a patra.

Ulterior, timișorenii aveau să învingă cu multe goluri înscrise, 3-1 la Reșița și 4-1 sâmbăta trecută în Ciarda Roșie cu UTA Bătrâna Doamnă II, însă astăzi n-au mai scuturat din nou plasa în ciuda unui start avântat în deplasare, din contră, văzându-se nevoiți să rămână după mijlocul reprizei I fără artizanul forței de atac, golgheterul Ndiaye Mediop, accidentat într-o fază oarecare de joc, în zona centrală a terenului, la o contră, afecțiunea survenind la genunchiul drept, dar și cu speranțe din partea staff-ului bănățenilor ”să nu fie ceva grav”.

În consecință, Ripensia, care a fost încurajată de o mică galerie a simpatizanților urmărind-o acasă și în deplasare, în rândul celor circa 150 de spectatori prezenți astăzi la teren, s-a văzut pusă în situația de a se mulțumi la reluarea jocului mai degrabă cu conservarea rezultatului, și pe fondul aplombului ofensiv superior al Cetății odată cu introducerea la Lintaru la mijlocul reprizei a II-a, când s-au întețit și baloanele lungi lansate de amfitrioni spre avanposturi.

Cu o singură modificare efectuată de antrenorii Steop și Trandu în 11-le de start față de debutul jocului acasă de sâmbăta trecută cu ”satelitul” lui UTA Bătrâna Doamnă, Olărescu începând în locul lui Golda, pe care-l schimba la mijlocul reprizei a doua a partidei cu arădenii, Ripensia a fost echipa mai periculoasă în prima parte, însă pierderea lui Mediop n-a ajutat cauzei de a adăuga activului de 13 goluri marcate în precedentele 5 apariții, față de numai cinci primite.

Într-adevăr, cu excepția remizei albe de la Giarmata, precum și a unicei înfrângeri, la debutul în Liga 3, 0-3 acasă cu Național Sebiș, Ripensia a înscris în rest în medie de peste 3 ori pe meci, două acasă cu lugojenii, 3 la Reșița și câte 4 la Alba Iulia respectiv cu arădenii, pe când Cetate nu își prea ferecase bine porțile pe acest început de campanie, cu înfrângeri cu goluri multe, 1-3 la debut acasă cu Industria Galda de Jos, ca un semn a ceea ce avea să urmeze, dar și 5-1 pentru ACS Poli II pe Calor și 6-3 pentru CS Național la Sebiș, devenii venind după încă un eșec în deplasare, 1-0 vinerea trecută la Lugoj.

De la dispute cu goluri multe, la un ”șah etern” vineri la mijlocul turului, punctul obținut prin cea de-a treia remiză de timișoreni fiind însă și cu prețul accidentării juniorului Semeniuc, tot într-o fază banală în care s-a ales cu o contră pe laba piciorului, spre mijlocul părții secunde a unui meci de altfel curat însă care n-a rupt gura târgului, fiind mai degrabă dus între cele două careuri, cu predilecție pe angajament fizic și puțin spectaculos.

Cu speranțe de a obține chiar și mai mult din deplasarea la Deva, Ripensia a trebuit însă a se mulțumi și cu un draw în fața dominației exercitate de gazde în partea secundă, sterilă însă și fără finalitate, chiar dacă Velici scutura plasa spre final, fază la care s-a semnalizat ofsaid.

Un 0-0 care coroborat cu eșecul liderului Național Sebiș la Timișoara îi apropie pe timișoreni la 3 puncte de arădeni.

*

Cetate Deva: Bodea – Jude, Petresc, Dosan, Ionică, Vajda – cpt. (57, Vaștag), Robert Cristian, Bloj (87, Sahru), Saucă, Tecsi (66, Lintaru), Velici.

Rezerve: Raț, Doboș, Chitaru, Virtan.

Ripensia: Gakos – Popa – cpt., Hecsko, Apro, Toma – Semeniuc (60, Grunță), Briciu, Zaluschi, Nanu (73, Ungureanu) – Mediop (28, Francescu), Olărescu (89, Golda).

Rezerve: Rădulescu – Stoi, Luca.

Orlando Trandu, antrenor secund al Ripensiei, a spus la final că ”a fost un joc ceva mai puțin reușit, deși am început bine meciul dar după accidentarea lui Mediop ne-am văzut mai puțin pe faza ofensivă. Rezultatul este însă cred echitabil, căci nici gazdele nu au pus probleme, a fost poate prin Velici, să spun așa, o ocazie, în rest, un joc influențat și de vântul ușor, și de teren, care nu a fost așa bun cum părea la prima vedere. Sincer, am fi dorit să tragem la victorie, cum plănuiam din start, și chiar și la pauză asta a fost dorința și tactica noastră, dar azi chiar nu s-a putut. Avem totuși un parcurs constant, chiar dacă fără multe victorii, dar este de regularitate”.

Ripensia va primi sâmbăta viitoare vizita unei nou-promovate din județul Arad, CS Gloria Lunca Teuz Cermei, după care se va deplasa la Alba Iulia, în fief-ul Unirii, și va primi ulterior vizita celor de la Mama Mia, în restul turului mai având apoi apariții la Galda de Jos, acasă cu ACS Poli II și la Rovinari, cu ”satelitul” Pandurilor.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: