Ripensia învinge din nou, după nici 20 de ore. Mediop, alte două

Ripensia Timișoara a câștigat și amicalul disputat sâmbătă de la ora 11, al doilea în răstimp de nici 20 de ore și tot pe un teren cu suprafață sintetică, jucătorii divizionari D trecând apoi direct la recuperare, la sala ”Constantin Jude”, pentru a atenua impactul solicitărilor pricinuite de evoluțiile pe un gazon artificial.

Ocupanta locului secund în Divizia D Timiș a învins pe terenul sintetic din Complexul ”Dan Păltinișanu” cu 5-1 (3-0) pe Recolta Stoicănești, scorul fiind deschis de Daniel Vasilcin, care a trimis balonul la vinclu, dintr-o lovitură liberă.

Ca și ieri, când nou-promovata în eșalonul IV a răsturnat pe terenul sintetic arădean Șega soarta deplasării la UTA Bătrâna Doamnă, Mediop a marcat din nou de două ori.

Briciu a dublat mai întâi diferența iar Mediop a stabilit scorul primei părți, după care Rațiu dar și Mediop, în inferioritate numerică pentru timișoreni, au rotunjit avantajul roș-galbenilor. Recolta a înscris golul de onoare în ultima fază a jocului amical.

Popa, accidentat, acuzând o ușoară întindere, a fost retras pe margine în minutul 73, fără înlocuitor.

Radu Suciu și Ovidiu Olariu au început partida în alcătuirea Rădulescu – Stoi, Firuț, Solomon, Luca – Vasilcin, Francescu – Mediop, Briciu, Ungureanu – Barburescu, păstrând 5 dintre componenți și la reluare, în partea a doua: Carlaonț – Popa, Firuț, Ciobai, Luca – Zaluschi, Vasilcin – Mediop, Bobină, Ungureanu – Rațiu.

Toma n-a evoluat și astăzi, fiind învoit, Ungur, răcit, și Păscăleanu, tot cu probleme medicale, fiind așteptați de luni la pregătiri.

Următoarele meciuri de verificare, marți, cu FC Bazoș, tot pe terenul sintetic, iar miercuri la Orțișoara.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 1 = doi

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: