Ripensia, răpusă în ninsoare, pe terenul sintetic al Reşiţei: 3-1 (2-0) pentru secund divizionara Metalul. Gol Ungur

Ripensia Timişoara a disputat astăzi la ora 11 cel de-al treilea joc al perioadei de pregătiri, de această dată pe terenul unei grupări din Liga 2, după ce sâmbăta trecută şi marţi evolua în compania unor formaţii din Liga 3 respectiv Divizia D Timiş.

Pe un bun teren sintetic al Metalului Reşiţa, uşor înzăpezit la startul partidei, galben-roşii lideri în Seria 1 a Campionatului Judeţean Timiş au cedat în condiţii de ninsoare în Caraş Severin, Metalul câştigând cu 3-1, dar mai degrabă pe fondul unor greşeli individuale ale timişorenilor, care s-au arătat a fi mai articulaţi în jocul colectiv dar totuşi lipsiţi de concentrarea necesară, la puţine săptămâni de la reluarea pregătirilor.

Ripensia a început deplasarea cu Rădulescu – Pertişor, Ciobai, Uzun, Cărpinişan – Duţu, Mureşan – Popa, Briciu, Radu – Anagor, unsprezece cu care, exceptând intrarea lui Ciui între buturi, Radu Suciu şi Ovidiu Olariu au început şi partea secundă.

Puţine minute mai apoi a demarat şi şirul înlocuirilor, Firuţ intrând ca fundaş dreapta, Siminiceanu în locul lui Uzun, Păscăleanu pentru Cărpinişan iar Bagiu pentru Duţu. Au mai evoluat şi Stancu, iar Ungur pentru Anagor, Uţă intrând în uiltimul sfert de oră, în locul lui Popa.

Golul oaspeţilor l-a izbutit Ungur, cu capul, la mijlocul reprizei secunde, reducând din handicap, 2-1, după o centrare de pe dreapta, cu respingere, assist-ul trecând în contul lui Briciu.

Metalul a condus la pauză cu 2-0 dar o vioaie prestaţie timişoreană în partea secundă, în care rezervele Ripensiei s-au ridicat ca prestaţie la nivelul rezervelor Reşiţei, a rotunjit rezultatul final la 3-1.

Portarul Filip nu a evoluat, fiind răcit, iar Mihai a fost învoit, urmând să continue antrenamentele cu Ripensia dar cel mai probabil să fie împrumutat la o altă grupare locală.

Ripensia va evolua miercuri după-amiază la Murani, iar vineri la Ghiroda.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Ripensia, răpusă în ninsoare, pe terenul sintetic al Reşiţei: 3-1 (2-0) pentru secund divizionara Metalul. Gol Ungur

  1. Ovy spune:

    De cand e Metalu in Liga a 2-a? Un articol de nota 3 cu indulgenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × 5 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: