Ripensia schimbă în atac. Bădăuță pleacă, Drăghici vine

Ripensia a anunțat efectuarea unei schimbări în compartimentul ofensiv, despărțindu-se de Alexandru Cătălin Bădăuță și cooptându-l pe Octavian Drăghici. Bădăuță debuta oficial la roșu-galbeni tocmai în runda de start din 2018 a Ligii 2, deschizând scorul în minutul 62 al remizei 1-1 la CS Sportul Snagov în februarie anul trecut, iar ultima sa apariție pentru bănățeni a fost la lansarea în 2019, sâmbătă pe ”Electrica”, din minutul 62 al eșecului cu 1-0 la ACS Poli, în locul lui Gueye, după ce gazdele tocmai au înscris. Drăghici, marcator anul trecut pentru ”violeți” și în Liga 1, n-a jucat sâmbătă la amfitrioni, trecând în schimb de astăzi în lotul lui Alexandru Pelici.

Golgheterul retrogradatei din Liga 1 a trecut așadar de pe ”Electrica” în ”Ciarda Roșie”, aducând cu sine cele 7 reușite semnate în sezonul de toamnă al Ligii 2 pentru alb-violeții de pe loc de retrogradare, dintre care 4 în primele 4 etape din vară, prin care deschidea scorul la Ovidiu într-un 4-1 (1-1) pentru nou-promovata Farul, deschidea scorul și din penalty în același minut 35 în debutul acasă din runda secundă, 2-2 (1-0) cu Dacia Unirea Brăila, înscria în minutul 80 golul 2 tocmai împotriva Ripensiei în triumful cu 2-3 (1-0) din tur de pe ”Dan Păltinișanu”, dar și prelua conducerea la 1-2 în minutul 64 al ieșirii pierzătoare cu 4-2 (1-0) la CS Luceafărul.

Ulterior, Drăghici a mai marcat în ultima treime a sezonului de toamnă, deschizând scorul din lovitură de la 11 metri în minutul 6 al eșecului acasă cu 1-2 (1-0) cu CS Aerostar Bacău, egalând în minutul 76 al deplasării la Mioveni, 1-1 (0-0), și stabilind scorul pauzei în minutul 34 al startului returului, în decembrie 2018 pe ”Electrica”, 3-0 (2-0) cu Farul.

Drăghici a jucat ca titular integralist în majoritatea partidelor lui ACS Poli din acest campionat, atât în primele 6 etape, după care în cea de-a șaptea era înlocuit de Stere spre finalul întâlnirii pierdute cu 1-2 pe ”Dan Păltinișanu” cu CS Sportul Snagov, cât și în rundele 9-12 respectiv 15-21, aliniindu-se așadar la startul a 18 meciuri din ediția 2018-2019 a Ligii 2. N-a apărut în schimb numai în deplasarea la Balotești cât și într-o ”dublă” consecutivă, acasă cu ASU Politehnica respectiv la Cluj, după episodul distractiv în rol de nuntaș.

Alexandru Bădăuță, sosit iarna trecută în Ciarda Roșie de la ASU Politehnica, a jucat în returul trecut mai multe meciuri la rând ca titular în urma debutului în calitate de marcator în unsprezecele Ripensiei, iar în prima jumătate a turului actualei campanii a plusat cu mai multe alinieri la start, în etapele calup 2-5 și 7-9, după care a apărut sporadic ca rezervă, în repriza a II-a, așa cum se întâmpla și cu ocazia primul meci acasă pentru Alexandru Pelici pe banca timișorenilor. Care apela la Bădăuță, acesta egalând în minutul 78, 1-1 cu CS Mioveni. Gol care i-a asigurat titularizarea în deplasarea imediat următoare, în București, 1-1 la Daco-Getica, adăugându-i acesteia și aparițiile la start în ultimele două confruntări din 2018, adjudecate cu 2-0 pe teren propriu, cu brăilenii și bihorenii.

Sâmbătă a fost însă capăt de linie pentru atacant, intrând în schimb în scenă Octavian Drăghici, pentru un an și jumătate. Iar primul prilej pentru a-și face simțită prezența în galben-roșu este conferit de primirea în weekend a roșu-albilor arădeni pe la care a trecut în pelerinajul său fotbalistic în afara Timișoarei, duelul vestic fiind programat în cadrul rundei a XXIII-a. Și mai apoi, întâia ieșire a Ripensiei din capitala Banatului pentru un meci din Liga 2 în 2019, la fruntașa Academica Clinceni.

Meciurile etapei viitoare și clasamentul Ligii 2, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + = 4

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: