GALERIE FOTO. Ripensia Timişoara, draw la primul joc în străinătate de la reînfiinţare. Briciu, primul gol al roş-galbenilor peste hotare: 2-2 la Mako

La un an şi jumătate de la relansarea Ripensiei a venit şi redebutul peste hotare al unui club care-şi crea cândva un nume şi din asemenea descinderi în străinătate. Primul pas, vineri seară, a fost la… un pas, în Ungaria vecină, Mako devenind prima destinaţie pe un itinerar ce se doreşte a fi, peste ani, tot mai atractiv.

Ripensia Timişoara a remizat la Mako, 2-2, după ce a condus cu 2-0, Briciu stabilind scorul unei prime părţi în care nou-promovata în Campionatul Judeţean Timiş a ratat 4 bune oportunităţi de a înscrie, golul său echivalând cu primul al roş-galbenilor peste hotare. În vara lui 2012, Nichitean era autorul primei reuşite a Ripensiei după reînfiinţarea clubului, iar acum a venit rândul lui Briciu.

Radu a dublat avantajul, în minutul 49, iar nu mult mai apoi Radu Suciu şi Ovidiu Olariu au purces la hora înlocuirilor în camp, 5 la număr. Pe acest fond a venit şi primul gol al amfitrionilor maghiari, din penalty, puţin după mijlocul părţii a doua, iar ulterior şi egalarea, în minutul 88.

Ripensia i-a aliniat pe Ciui – Petrişor, Ciobai, Uzun (Siminiceanu), Păscăleanu (Cărpinişan) – Mureşan Duţu (Bagiu) – Stancu (Berescu), Briciu, Popa – Radu (Ungur). La înlocuirea lui Stancu, Berescu a fost introdus ca vârf, în locul lui Radu, retras pe poziţia celui substituit.

De notat şi că goal-keeperii şi-au împărţit reprizele, Rădulescu intrând din minutul 46, precum şi faptul că Uţă n-a mai apucat să joace pe final, dar va fi utilizat sâmbătă, în echipa Primavera a roş-galbenilor, de la ora 15, pe sinteticul Complexului Dan Păltinişanu, într-un amical cu LPS Banatul Timişoara.

Cât despre Anagor, fără viză de Ungaria, acesta a fost luat seara, după meci, din Timişoara, de managerul sportiv Radu Suciu, revenit rapid în oraş, şi care l-a condus la Moneasa, unde ripensiştii au descins după amicalul cu conotaţii istorice de peste graniţă.

Care nu s-a încheiat fără o masă în comun împărtăşită de cele două grupări la stadionul gazdelor, plus o refacere la ştrandul din localitate. Şi bineînţeles, fanii tradiţionali de deplasare ai Ripensiei n-au lipsit la această ocazie specială.

Punct şi de la capăt, duminică, în judeţul Arad, cu un alt lider, Naţional Sebiş, din C5. Ulterior, 3 jocuri săptămâna viitoare, tot amicale, în pregătirea redebutului în Cupa României, acum 2014-2015, iar apoi în campionat…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − 4 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: