Ripensia Timişoara – UTA Bătrâna Doamnă 2-5, în nocturnă, în complexul „Dan Păltinişanu”

Cu un plus de viteză, ritm şi asprime, gruparea de liga a patra arădeană UTA Bătrâna Doamnă a cîştigat aseară jocul de pregătire cu Ripensia Timişoara, disputat în nocturnă, în complexul „Dan Păltinişanu”.

Roş-galbenii au avut la start 5 componenţi care începeau şi primul amical al anului, pierdut sâmbătă cu 4-0 la Giarmata, şi anume pe Firuţ, Ciobai, Cărpinişan, Siminiceanu şi Iţu. Aseară, în jocul cu alb-roşii arădeni, au fost introduşi din start, faţă de partida cu CS Millenium, de exemplu şi Mureşan, Briciu sau Anagor.

Ripensia a început în 11-le Rădulescu – Firuţ, Ciobai, Siminiceanu, Cărpinişan – Mureşan, Bagiu – Stancu, Briciu, Iţu – Anagor, apelând ulterior la numeroase înlocuiri.

Astfel, portarii Ciui şi Filip au intrat şi ei câte 30 de minute iar după pauză alcătuirea a fost în câmp cu Siminiceanu (80, Mihai), Ciobai (60, Solomon), Mureşan (60, Uzun), Petrişor – Duţu, Păscăleanu – Popa, Briciu (78, Uţă), Radu – Capbun (75, Boghian).

Ripensia a cedat oaspeţilor cu 2-5, după ce Anagor a deschis scorul în primele 10 minute, din penalty. Cei de pe Mureş au răsturnat scorul la 1-3, după care a marcat Briciu, iar la 2-5 Păscăleanu a ratat un penalty.

Ungur, răcit, nu a fost convocat.

Urmează sâmbătă deplasarea la Reşiţa, pentru amicalul de la ora 11 cu secund divizionara Metalul, după joc 2 dintre ripensiştii care sunt studenţi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a UVT, Rădulescu, în anul II, şi un alt portar, Ciui, în anul I, luând drumul Strajei, pentru a susţine examenul probei de schi, în cadrul sesiunii.

Nou-promovata Ripensia, lider al Seriei 1 în Campionatul Judeţean Timiş, cu 6 puncte avans la finele turului, va începe partea a doua a ligii a V-a cu un derby local împotriva Tricoului 1 Iunie, în deplasare, dar până atunci, dacă se va repeta programarea din iarna trecută, n-ar fi exclus să pornească la drum în faza judeţeană a Cupei României 2014-2015, în februarie 2013 trecând la lovituri de departajare de divizionara D FC Auto.

Un consistent şir de amicale îi aşteaptă însă pe galben-roşii până la ora redebutului competiţional.

Iată, comparativ, şi componenţa utilizată sâmbătă la Giarmata: Ciui – Firuţ, Ciobai, Capbun, Cărpinişan – Duţu, Siminiceanu – Popa, Uţă, Iţu – Ungur. Ceilalţi 2 portari au intrat atunci tot pentru câte 30 de minute, păstrând şi în continuare criteriul ordinii alfabetice, şi anume Filip respectiv Rădulescu, iar de la pauză au mai evoluat Petrişor, Bagiu, Radu, Briciu, Anagor şi Mihai.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × patru =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: