Ripensia Timișoara – UTA, miercurea viitoare, de la 16.30, pe Electrica, în turul V al Cupei României

Ceea ce era anticipabil, a fost confirmat de FRF: Ripensia Timișoara o va întâlni în turul V al Cupei României-Timișoreana pe UTA, miercurea viitoare, 11 septembrie, de la ora 16,30, miza fiind calificarea în 16-imile competiției K.O., în care vor intra în scenă, tot luna aceasta, și prim-divizionarele. ACS Poli, eliminată la prima încercare în ediția precedentă a Cupei, va avea primul joc peste 3 săptămâni, în 24-25 septembrie.

Fără a mai avea în noul sezon o adversară timișeană în Liga 2, UTA mai dă așadar de o grupare de pe Bega, dar în Cupa României, partida urmând a avea loc pe terenul Electrica.

Un duel așadar între duble câștigătoare ale competiției, Ripensia în perioada interbelică, mai exact în 1934 și 1936, contra Universității Cluj, cu 5-0 după anularea meciului inițial (3-2), și a Unirii Tricolor București, cu 5-1, iar alb-roșii Aradului puțin după cel de-al doilea război mondial: IT Arad – CFR Timișoara 3-2 în 1948 și Flamura Roșie – CCA 1-0 după prelungiri, în 1953. Ambele grupări au mai pierdut în câte două rânduri finala Cupei României, ultima oară, în 1966, când UTA se înclina cu 4-0 Stelei.

Ulterior, tragerea la sorți a 16-imilor de finală va avea loc luni 16 septembrie de la ora 16, iar jocurile fazei a VI-a se vor disputa în 24 și 25 septembrie, de la ora 16,30. Șaisprezecimile de finală vor avea la start 18 prim-divizionare și cele 14 cluburi calificate în urma fazei de săptămâna viitoare.

În alte jocuri din această parte de țară, AS Armata Aurul Brad – Metalul Reșița, Hidișelul de Sus – FC Bihor sau Sănătatea Cluj – ASA Târgu Mureș. Unele dintre partidele turului V vor avea loc marți 10 septembrie.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + doi =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: