Ripensia – U Cluj 5-1. Falub: ”Sunt destul de mulțumit, căci mai avem două săptămâni”. Codrea: ”E bine că s-a întâmplat acum, să vedem unde greșim”

Terenul ex-divizionarei D din Chișoda a găzduit în această după-amiază, de la ora 15, un alt meci amical din perioada pregătirilor de iarnă, secund divizionara timișoreană Ripensia testându-și forțele și cu noi recruți în compania unei tinere garnituri a alb-negrilor divizionari C de la AS FC Universitatea Cluj. Vom reveni cu cronica jocului și fotografii de la fața locului, dar mai întâi declarațiile ”la cald” ale celor 2 antrenori principali…

  • foto: Paul Codrea și Ioan Ovidiu Sabău, managerul sportiv al clujenilor, pe gazonul din Chișoda

Ripensia, aflată cu o săptămână înaintea reluării returului în Liga 2 printr-o deplasare la vecina de clasament Sportul Snagov, a câștigat cu scorul de 5-1 (2-1) meciul amical cu o garnitură cu absențe a liderului Seriei a V-a în Liga 3, AS FC Universitatea Cluj, după o primă repriză mai echilibrată și un final al părții a doua în care vizitatorii au cedat pasul în plan fizic.

Bădăuță, cooptat în această iarnă de la concitadina colegă de eșalon ASU Politehnica, a deschis scorul în minutul 10, Iulian Hațiegan egalând în minutul 20 dintr-o lovitură liberă, după care și Mediop a înscris tot dintr-o fază fixă, de pe punctul cu var, tot el obținând penalty-ul în minutul 33.

Același Hațiegan a ratat o lovitură de la 11 metri prin a șuta peste transversală în minutul 60, Adrian Popa arătând în prealabil către ceruri ca explicație pe adresa centralului că a acordat eronat lovitura de pedeapsă.

Celelalte 3 goluri ale întâlnirii, în ultimele zece minute, marcate de Mediop în minutele 80 și 85 respectiv Golda, intrat pe parcurs, în minutul 87.

Paul Codrea a început amicalul cu Rădulescu – Popa, Bocșan, Apro, Călin Toma – Mânecan, Zurbagiu, Dumiter, Țugui, Mediop și Bădăuță, iar pe parcurs a mai apelat și la Munteanu, Marius Toma, Burdeț, Stoi, Ungureanu și Golda, în vreme ce Vlădia, Horcea, Popescu, Bobină și Tudor au rămas pe banca de rezerve iar Matiș și Contra n-au putut fi prezenți, aflându-se în febra sesiunii orale a examenului de Bacalaureat.

Mai multe, într-o altă consemnare în timp util, dar mai întâi spusele antrenorilor, începând cu Adrian Falub, care a explicat din capul locului că ”nu știu nici eu care ar fi prima echipă, căci mai sunt două săptămâni până la startul returului, dar a fost un foarte bun joc de pregătire, iar în afara ultimelor zece minute, hai să zic 15 minute, cred că am prestat un joc destul de bun. La fel, în afară de rezultat, sunt destul de mulțumit, în condițiile în care mai sunt două săptămâni până la reluarea campionatului. Din acest motiv era normal pe undeva, căci nu suntem încă pregătiți pentru 90 de minute”.

Falub a încuviințat că ”am avut într-adevăr destul de mulți tineri, deoarece avem și destui indisponibili, dar chiar dacă am jucat cu mulți tineri, ne-am comportat bine”. Tehnicianul primei clasate în C5 a pomenit numele lui Lemnaru pe lista indisponibililor, nefiind utilizați și ”încă 2 care vor fi transferați în ultimele săptămâni”.

Despre gazde, ”Ripensia are o echipă bună, cu 2 atacanți foarte buni, și nu-și arată locul ocupat la ora actuală în Liga 2, ci undeva mult mai sus”.

Nou-promovata Ripensia, a 11-a în Liga 2 după primele 21 de etape, va juca la finele săptămânii viitoare la Sportul Snagov, a zecea clasată, deplasare cu caracter de debut oficial la cârma timișorenilor pentru Paul Codrea, care mai are o partidă de verificare la dispoziție înaintea perioadei precompetiționale, și anume mâine de la 10:30 la Covaci, în compania celor de la ACS Dumbrăvița: ”A fost cu goluri multe dar nu sunt prea mulțumit de jocul nostru, nu a fost unul bun mai ales în prima repriză. Puteam juca atunci mult mai bine dar sunt mai mulțumit un pic de jocul din repriza a II-a. În ansamblu însă, un test bun, chiar dacă U Cluj nu a jucat cu echipa bună, dar tinerii lor au fost ambițioși și s-au descurcat bine. M-a nemulțumit calitatea jocului nostru, căci nu am reușit să ne organizăm cum trebuie, iar în defensivă s-au comis multe greșeli, așa încât ar fi multe de analizat după această partidă, dar e bine că s-a întâmplat acum, să vedem unde greșim…”

Codrea a mai semnalat că ”le-am zis și lor că primul 11 se alcătuiește în săptămâna premergătoare meciului, în funcție de antrenamente, așa voi alege echipa, niciunul nu este dinainte titular”.

Cât despre efectivul la zi al nou-promovaților, ”probabil unul-doi mai pleacă, doar că le-am oferit timp de gândire, să aleagă ce este mai bine pentru ei. Iar venirea lui Bocșan este neașteptată dar binevenită și poate că o mai veni unul, or mai pleca doi, însă în proporție de 95% lotul este finalizat, cu alte eventuale mișcări”.

În amicalul de sâmbătă ”vor juca ceilalți, plus câțiva care au jucat și astăzi”. Mâine vor juca din nou și clujenii, dar pe ”Știința”, de la ora 14, cu ASU Politehnica, al cărei antrenor principal, Bogdan Andone, a asistat la partida de la Chișoda.

Revenim…

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei × = 12

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: