Ripensia, un alt 3-3 tot pe terenul unei nou-promovate, la Buzău

Ripensia a dovedit și cu ocazia ultimului meci jucat în anul 2019, astăzi de la ora 11, că în acest sezon i-a priit mai mult în deplasare decât în Timișoara, prelungind la șase seria ieșirilor în care n-a pierdut, de astă dată prin a remiza la Buzău, în ciuda absenței lui Alexandru Pelici de pe banca tehnică, antrenorul anunțându-și elevii că pleacă de la echipă, fără a mai efectua călătoria spre Câmpia Română. Iar precum pe 8 noiembrie la Turnu Măgurele, în urmă cu două deplasări, roșu-galbenii au remizat cu identicul 3-3 și la SCM Gloria, așadar o altă nou-promovată, și tot prin a fi egalați în ultimele minute.

Învingători în precedenta lor deplasare, la nou-promovata CSM Reșița, timișorenii au fost la un pas de a se impune și la Buzău, în cadrul etapei a XXI-a, deschizând scorul în prima jumătate a reprizei I și egalând apoi în primul sfert de oră al părții secunde, spre finele căreia, în minutul 86, același Albert Voinea a preluat și pentru a doua oară conducerea: 2-3.

Valentin Munteanu a înscris însă și pentru a treia oară în contul gazdelor antrenate de Ilie Stan, în cel de-al treilea minut de prelungiri, Ripensia fiind nevoită să se mulțumească numai cu un punct, însă extrem de prețios în condițiile în care a fost obținut, fără antrenorul Alexandru Pelici pe banca tehnică, suplinit astăzi de asistentul său Călin Mada.

Deși neînvinsă în deplasare din 23 septembrie, așadar de două luni și jumătate, respectiv de nu mai puțin de 13 etape, răstimp în care a înregistrat 5 remize și o victorie pe terenuri adverse, Ripensia a abordat ieșirea la Buzău dintr-o poziție incomodă, cu atât mai incomodă prin decizia lui Pelici de a nu conduce echipa pe terenul Gloriei. Incomodă prin faptul că timișorenii n-au câștigat în ultimele 3 partide acasă din 2019, în care au obținut numai două puncte din 9 posibile, plasați pe locul 14, cu numai două puncte deasupra primei formații de pe un loc de retrogradare, pe când gazdele lui Stan dețineau patru puncte în plus față de Hecsko & Co.

Mai mult, oaspeții n-au putut beneficia nici de Zaluschi și Burdeț, suspendați, iar dintre alți componenți a căror prezență era sub semnul întrebării, și anume Popa, Tînc și portarul Dobre, doar fundașul lateral fost căpitan a intrat pe convocator, rămas pe banca de rezerve. În schimb, comparativ cu unsprezecele de start al eșecului acasă de sâmbăta trecută cu ACS Campionii FC Argeș, portarul Mociu a fost titularizat iar Călin a constituit noutatea între jucătorii de camp, în locul lui Burdeț. 

Ca o altă comparație, dacă Ripensia suferise recent pe teren propriu, Gloria s-a reabilitat în precedentele 3 apariții, trecând acasă cu 3-1 de Dunărea Călărași, după care a învins și la Ploiești, 0-1 la Petrolul, remizând săptămâna trecută 1-1 la Miercurea Ciuc. Semn al strângerii rândurilor, întărite nu demult la Buzău prin cooptarea lui Alexandru Bourceanu, într-un efectiv conținând oricum ex-prim-divizionari precum Alexandru, Munteanu sau Chipirliu. Dintre care Valentin Munteanu și-a făcut pe deplin datoria, răsturnând scorul în ultimul sfert de oră al primei reprize prin bune angajări în preajma careului bănățenilor, în minutele 33 și 36, 2-1 de la 0-1.

Spre meritul lor, așa cum deschideau scorul în minutul 19, când Albert Voinea își reactiva apetitul pentru gol prin a dribla un fundaș central și portarul buzoian, ripensiștii înscriau primii și în partea secundă, prin fundașul căpitan Mihai Hecsko, egalând în minutul 55 în urma unui corner deviat. Rod al unui debut foarte bun al reprizei a II-a, cu câteva bune oportunități de egalare în numai câteva minute, Popovici ratând ținta iar șuturile lui Lungu și Călin fiind respinse de goalkeeper-ul amfitrionilor.

A căror replică n-a întârziat, Mociu fiind salvat de bară la șutul lui Vîlsan, servit de Alexandru după o altă centrare a lui Gîț de pe flancul drept.

Imprecizia la finalizare s-a resimțit și în continuare de ambele părți, precum în prima parte a jocului, echipele căutând plasarea loviturii finale, și cu forțe proaspete în efectiv, Stan apelând la o dublă schimbare la mijlocul părții secunde iar Mada la o primă modificare în minutul 78, prin introducerea lui Golda. Trecea nu mult și Albert Voinea înscria din careu, cu un șut din unghi, 2-3 în minutul 86, după care oaspeții efectuau alte două înlocuiri, Benea la debut, însă ultimul cuvânt l-au avut nou-promovații, prin același Munteanu: 3-3.

Două puncte pierdute de bănățeni la potou, dar dat fiind contextul general al deplasării, unul totuși câștigat de Ripensia. La care se anunță o lună cu complicații, în lumina renunțării din partea lui Alexandru Pelici. N-ar fi așadar sezon în Liga 2 fără cutremure pe banca tehnică a grupării roșu-galben-albastre, pătrunsă încet și sigur în grupul devoratoarelor de antrenori, instabilitate deloc favorabilă.     

*

Gloria Buzău – Ripensia 3-3 (2-1)

SCM Gloria Buzău: Stoian – Gîţ, Ioniţă, Pîrcălabu, Balgiu – Tucaliuc – cpt., Vîlsan (minutul 68, Godin), Bourceanu, Chipirliu (68, Luptak) – Munteanu, Alexandru.

Rezerve: Şerban – Catană, Ceauşel, Constantinescu, Calu.

Antrenor: Ilie Stan.

Ripensia: Mociu – Lungu, Hecsko (minutul 90+1, Țieranu), Apro – cpt., Toma (89, Benea) – Călin, Stoi – Popovici, Neagu, Chera (78, Golda) – Voinea.

Rezerve: Păduraru – Gavrilă, Staicu, Popa.

Antrenor: Călin Mada.

Arbitri: Ionela Alina Peşu (Craiova) – Alexandra Theodora Petrea (Bacău) şi Daniela Constantinescu (Craiova); rezervă: Ana Maria Terteleac (Berceni / Ilfov). Observatori FRF: Ionuţ Borcan (Ploieşti) şi Simona Renta (Galaţi).

Primele rezultate ale etapei a 21-a în Liga 2 și programul rundei, precum și cel al primei etape din anul 2020, programată în jurul datei de 22 februarie, pe coloana clasamentelor.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte + = 10

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: