Romario Benzar dă startul la Diniaș de Ruga sârbilor, Partizan – AS Peciu Nou. FOTO

Un meci amical de Ruga sârbilor la Diniaş s-a jucat între ocupanta locului 7 în Seria a II-a din liga a VI-a de ”Promoţie”, și anume gruparea locală Partizan, și AS Peciu Nou, vecină de pe locul 12 în liga a IV-a, Divizia D Timiș. Partizan s-a regrupat după cinci ani la iniţiativa lui Alin Pop, care nu s-a lăsat de fotbal în ideea de a readuce fotbalul din Diniaş în liga a patra.

Cele două formații s-au întâlnit marți de la ora 18:15 cu ocazia Rugii sârbilor, la invitaţia celor din Diniaş onorând cu prezența jucători din eşalonul patru precum Adrian Butura, Cătălin Petri, Silviu Olariu şi Cornel Bud.

Iar lovitura de începere a fost dată de un jucător al vicecampioanei României, Romario Benzar, care nu a uitat de unde a plecat…

S-au disputat două reprize a câte 35 de minute iar la final rezultatul a fost favorabil echipei din eşalonul superior, oaspeți care au învins cu 1-3 (0-2).

Scorul a fost deschis de Alexandru  Martinov, zis ”Jardel”, deja în minutul 10, din lovitură liberă de la 17 metri, ca apoi Sergiu Iorgovan, plecat din propriul teren în minutul 29, să marcheze pe lângă portar.

La reluare, după numai cinci minute, acelaşi Iorgovan a reuşit ”dubla”, ridicând scorul la 0-3, după care gazdele din Diniaș au marcat golul de onoare în minutul 55 prin Mario Isacov. Un minut mai apoi Butura jr. ochea stâlpul porţii cu un şut de la 16 metri…

De remarcat că Remus Steop a abordat meciul cu 4 veterani de la Peciu Nou care adună… 187 de ani: Ionel  Bărbosu 52, Orlando Trandu 50, Ştefan Murar 44 şi Cosmin Ilea 41.

Dar iată și formațiile care s-au aliniat la fluierul arbitrului Daniel Balaciu, echipa Partizan Diniaş, antrenată de Tibi Butura şi Alin Pop, folosind întreg efectivul dar şi apelând la invitaţi: Todoran, Nistor, Bunea, Gal, Botcă, Aniţaş, Daniel Benzar, Orbulescu, Olariu, Ursu, Gabriel Bud. Au mai jucat: Peianov, Alin Pop, Boje, Isacov și Bogoş.

AS Peciu Nou, fără rezerve, s-a impus prin Murar – Ştreango, Ilea, Matei, Bărbosu, Martinov, Schipor, Rus, Iorgovan, Trandu şi Daju.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × sapte =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: