„Rooney” dă trei goluri pe Electrica „PT. MAMA”

Au trecut nici douăsprezece ceasuri cu tot cu schimbarea de oră de la tumultosul joc inter-ţări Bosnia şi Herţegovina – România, de la Zenica, şi pe o arenă pe care cândva se juca fotbal divizionar „B” parcă eşti într-o cu totul altă lume, într-o dimensiune paralelă a sportului rege.

E duminică dimineaţa, stă să plouă şi e mohorât pentru ultimul weekend din martie, iar din stradă doar cei câţiva oameni care pot fi zăriţi în capul scărilor de acces în tribuna stadionului Electrica din Timişoara îţi sugerează că va fi ceva fotbal. Uşa de acces în incinta arenei e larg deschisă, la fel şi aceea de intrare în clădirea vestiarelor de sub tribună, spunând parcă „haideţi oameni buni la fotbal”. Înăuntru, linişte şi tăcere, doar dinspre teren răzbătând voci cristaline…

Se completează foaia de joc şi Marius Timiş, antrenor al Electricii la grupa de copii născuţi în anul 2002, căruia i s-a încredinţat azi această sarcină, este urmat pe scăunel de un fost internaţional român, însuşi Sorin Vlaicu, care îi pregăteşte la clubul alb-violet pe aspiranţii jucători născuţi în 1998 şi ´99. Sorin, chiar el completează datele jucătorilor săi şi nu schimbăm vreo vorbă despre ceea ce nu este de vorbit, despre acel joc din fostul spaţiu iugoslav, de la Zenica. Ci scriem, scriem nume de copii-fotbalişti, gândindu-ne care dintre ele le vom mai auzi peste ani…

La polişti, cu unu, Robert Bottke, 16 şi fundaş dreapta Denis Haruţ, 3. şi fundaş central Raul Cochinţu, 5. şi tot în centrul defensivei Andrei Săndescu, 17. şi fundaş stânga Harald Fridrich, 7. şi mijlocaş dreapta Alexandru Dincă, 9. şi mijlocaş ofensiv Damir Totic, 6. şi mijlocaş central Andrei Popa şi 8. Vlad Dragomir, pe stânga. În faţă, decarul Carlo Casap, căpitan al echipei, şi 20. Alexandru Postolache.

Intră şi Marius Nichitean, antrenorul grupelor de 1999 şi 2000 la Electrica, şi-mi spune „scrie că azi e o luptă între David şi Goliath!” Într-adevăr, joacă vlăstarele clubului de pe  locului doi în prima liga, aliniind opt copii născuţi în ´98, cu copiii unei grupări având echipă în Municipiu, dintre care copii opt sunt născuţi în 1999. E destul de lesne de dedus cine e David şi care e Goliath.

Totuşi, Electrica întreţine flacăra speranţei şi a fotbalului, în contrast cu zeroul continuu al electrocardiogramei sportului rege undeva peste garduri, în bătătura cândva umetistă, sub coordonarea profesorului Dorel Maşcovescu, antrenor la grupa de copii născuţi în anul 2001, foştii „tramvaişti” crescând în pepinieră şapte asemenea grupe, pe mâinile lui Florin Pârvu, cea de ´96, Ovidiu Rumega, cele de ´95 şi 2003, Marius Timiş (2002) şi Marius Nichitean, 1999 şi 2000…

Marius Nichitean îmi spune că rezultatele înregistrate de copiii clubului sunt actualizate deja lunea pe portalul fcelectrica1869timisoara.com şi păşim pe gazonul foarte bun, în ciuda ploii de peste noapte, pentru a-i vedea de mai aproape pe protagonişti, băieţi de 11-12 ani. Unii mai năltuţi, alţii mai rotofei, unii cu tricouri cu mâneci lungi pe dedesubt, alţii nu, dar toţi cu frumoase trusouri negre cu mâneci roş-galbene, LEGEA.

Conform pozei de grup, de sus şi de la stânga, 18. Paul Sinitean, 6. Robert Miklos, 11. Radu Bălan, născut în ´98, 10. Bogdan Sîrb, 9. Victor Stepanescu, 3. Ionuţ Macoviciuc, 1. Răzvan Sinitean, şi el mai măricel, născut în 1998, iar pe rândul de jos 2. Robert Nagy, născut în ´98, 5. Robert Cincă, 8. Paul Mihai Şvaia şi patru, Darius Bera.

Urmează alte mişcări de încălzire şi multe, multe şuturi pe poartă, expediate de polişti. Cu toţii aşteptăm, intrigaţi de ce nu este respectată ora de start, unsprezece, şi în cele din urmă descind doi dintre cei trei arbitri ai brigăzii, un central şi o tânără, care preia tuşa de la tribuna a doua. În cea mare, părinţi şi alţi copii, ba chiar o cameră de filmat.

Este debutul în returul Campionatului Naţional, categoria copii născuţi în 1998, aşadar reîncepe fotbalul la acest nivel! Electrica 1869 contra Politehnicii, două cluburi la lumi distanţă în acelaşi oraş. Copiii clubului fără echipă divizionară, antrenându-se pe iarba stadionului cu tribune şi vestiare, copiii prim-divizionarei trăgând la titlu pregătindu-se pe teren sintetic şi dezechipându-se în nişte cabine container.

Şi începe, la unsprezece şi zece, cu doi arbitri şi un al treilea poate derutat de schimbarea orei, poate buimăcit de Dzeko, şi-mi spun că peştele de la cap se împute. Într-un fotbal în care păstorii sunt de fapt hiene în toată regula şi de neînlocuit de la stână fie şi după două decenii, nu mai e de mirare nici unu la doi şi nici locul 52, dar nici un al treilea arbitru lipsă la meciul schimbului de mâine. Un amănunt mic dar semnificativ despre interesul acordat generaţiilor viitoare. Nu contează cine este omul, poate fi oricine, din larga bătătură a lui Mircea Sandu… aici vorbim despre atitudine. Probabil, dacă la acea oră unsprezece ar fi avut-o de arbitrat pe Steaua să zicem, ar fi făcut joc de glezne din momentul în care Pantilimon scotea balonul din aţe la reluarea „mancunianului” Dzeko.

Dar să n-o luăm pe arătură. Sunt multe de notat… Zero – unu, Postolache, deja în minutul 2. Zero – doi, Totic, deja în minutul 5. În ritmul acesta, calculez – raportat la durata de 35 minute a reprizelor – n-ar fi prea bine. „Am dat noi şi peste treizeci de goluri, nu le-am mai ţinut socoteala”, am intrat în vorbă cu rezervele poliştilor, care m-au întrebat ce calitate am.. „Sunteţi impresar?” „Observator?” Pe bancă au rămas Robert Mândre, portarul cu numărul 12, Mahmut Celik, cu 13, Sebastian Istrate, cu 19, Alexandru Lazăr, cu 15, David Pop, cu patru, şi Marius Marin, căpitanul cu 11, sârbul Slagian Andreici, cu 14, şi Gabriel Găvruţă. Ei ar fi…

N-ar fi prea bine pentru Electrica, dar şi pentru Poli. „E bine şi nu e bine”, aveam să cad de acord după joc cu Viorel Vişan, conducător al Centrului de copii şi juniori polist, în ideea că asemenea diferenţe dau bine pe hârtie dar doar o opoziţie consistentă poate pune cu adevărat la încercare copiii, să le testeze potenţialul, să le îmbunătăţească progresia.

Însă această grupă şi-a dovedit deja calităţile şi talentul prin ţară, clasându-se a doua în 2009, la Memorialul Gheorghe Ola, rezervat generaţiei ´99, după ce a condus cu 1-0 în finală, în componenţa Dorinel Fedorca – David Pop, pătrarul astăzi rezervă, Vlad Dragomir, Alex Dincă, Gabriel Găvruţă, Denis Haruţ, ultim act în care se calificase cu un 5-1 în dauna Arsenalului Bistriţa, goluri Găvruţă, David, Haruţ, Andreici şi Dragomir.

Finalişti în 2009, pe podium şi în 2010, la Braşov Junior´s Cup, cu Marius Marin, unşpearul căpitan al echipei, născut în ´98 şi rezervă astăzi, marcator a două goluri, David Pop şi Alex Dincă la pupitru, 4-0 contra gazdelor braşovene, în finala mică. În semifinale cedaseră copiilor Academiei Gheorghe Hagi, 1-3, după ce în sferturi trecuseră la lovituri de departajare de Celta de Vigo, cu trei penaltyuri apărate de acelaşi Robert Mândre, înţeleg titular de drept al buturilor, păstrat şi el astăzi pe bancă. Atunci, acelaşi Marius Marin şi Saizu au dat ibericilor golurile unui 2-2 ce a dus la penaltyuri…

Mai vorbim despre pregătirile băieţilor, despre antrenamentele seara de la şase, se mai pun de acord între ei legat de meciuri din trecut, de formule de joc şi marcatori, mă mai întreabă de locul ocupat de România pe când „era Hagi”, acel loc în ierarhia FIFA Coca-Cola, şi mai notăm goluri… 0-3, Totic, minutul 15. 0-4, Totic, 17. 0-5, Dragomir, 19. 0-6, iarăşi Totic. 0-7, Totic, 26. 0-8, Casap, 33… CFR Timişoara, ia aminte, urmezi ca adversară.

E pauză şi Sorin Vlaicu retuşează. Le explică băieţilor ce şi cum, unde au greşit şi cum să se poziţioneze, cum să protejeze, ce unghiuri să închidă. Damir Totic ascultă, nouarul cu cinci goluri. Pe următoarele le va vedea şi cel de-al treilea arbitru. A sosit! Ce onoare.

Aproape la fel şi după pauză, cu dublarea porţiei de goluri de către nouarul Damir Totic, scor final 0-13. Bun pentru moral, bun pentru pornirea motoarelor în retur, dar nu pe deplin concludent. Adversarii copilaşi de ´99, şi cu 10. Adrian Komaromy, 13. Andrei Luca şi 14. Alexandru Demenescu, cu toţii pe bancă, le-au fost prea fragezi sparring-partners…

Unii încheie jocul, alţii îl încep, şi anume în competiţia rezervată categoriei 1996. Octavian Benga, care a pregătit iniţial la polişti, vreme de un an, grupa de 1998, activează de trei sezoane şi jumătate la cea de ´97, ajungând să-i cunoască şi să aibă grijă de jucători „ca de proprii tăi copii. Ne îngrijim de ei inclusiv când îi doare măseaua.” Altă şansă nu-i, unii dintre copii fiind de loc din Moraviţa, Iecea Mică, Lugoj sau Reşiţa, cum e cazul lui Sergiu Boltaşiu, nepot al fostului jucător cărăşean. Departe de casă, văzuţi de părinţi la finele săptămânii, când vin la meciurile băieţilor.

Benga are 22 de tineri în lot, dintre care 12 noi legitimaţi, pe parcurs, în ultimii doi ani şi jumătate de selecţie continuă, inclusiv din mediul rural şi judeţele limitrofe. Ar fi ele multe de spus dar o problemă majoră este cea a programului şcolar, cu ore şi dimineaţa dar şi după-amiaza, după caz, ceea ce lasă puţin loc de manevră, cu antrenamente seara de la ora 19,30. „E complicat iarna, pe întuneric şi frig, plus cu transportul casă – şcoală – teren – casă”, explică antrenorul, care este ajutat benevol în ultimii doi ani de de secundul Loredan Dohan, trecut în activitatea sa la începuturi pe la CFR Timişoara şi încercând fără ecou să găsească înţelegere pentru încropirea unei grupe de copii pe neutilizatele terenuri de peste gard, în bătătura umetistă.

Antrenamentele? De lunea până vinerea, zilnic. Sâmbăta, joc. Duminica, liber. Excepţia, acum… Şi Octavian Benga remarcă faptul că Poli şi LPS Banatul, cu Ovidiu Vâlceanu la timonă, domină grupa timişeană alcătuită din 12 formaţii la categoria ´96, fiind inclusiv printre cele mai bune garnituri din ţară, însă adevăratele teste şi încercări survin la nivel naţional, când se dă piept cu alte şcoli de fotbal, fiecare cu strategiile şi talentele lor.

Vorbim şi despre acel abecedar al mişcării sportive, tot mai puţin predat copiilor, motiv pentru care Tavi Benga nu vede altă soluţie decât începerea selecţiei la fotbal la vârsta de 6-7 ani. „Având în vedere că activitatea în cadrul programelor şcolare de Educaţie Fizică şi Sport tinde spre zero, antrenorii de copii în diferitele sporturi sunt nevoiţi să le predea micuţilor mult mai multe, inclusiv mişcări de bază. Nici nu mai au naturaleţea dată de jocurile şi întrecerile ce se făceau pe vremuri sau măcar în stradă, la garaje sau bordură, vorba aceea, cum au crescut alte generaţii”. Handicap pornire.

Şi totuşi, în teren vedem nişte polişti „legaţi”, care se desprind şi ei rapid, prin roşcovanul cu nas în vânt Bogdan „Rooney” Vâlceanu, număr 16 care îşi celebrează golul dându-şi jos tricoul violet şi înfăţişând tribunei maioul cu „PT. MAMA”. E ziua doamnei Vâlceanu şi băiatul nu mai repetă figura la 2-0, după ce fusese sancţionat cu cartonaş galben pentru gestul său.

Avea să se încheie Electrica 1869 – Poli Timişoara 0-5, oaspeţii câştigând prin hattrickul lui „Rooney” Vâlceanu şi „dubla” şeptarului Denis Golda, intrat pe parcurs, în formula 1. Florin Rusu – 3. Ionuţ Miculaş, 23. Sergiu Boltaşiu, 17. Rafael Marghitan, 6. Vlad Lupăştean – 19. Deian Sorescu, 15. Florian Radu, 5. Cătălin Pârvulescu (căpitan), 10. Vlad Stan – 9. Darius Ioan, 16. Bogdan Vâlceanu, cu 12. Răzvan Bercuci, 7. Denis Golda, 8. Ştefan Preda, 4. Alexandru Nebunu, 14. Gabriel Popa, 20. Denis Iambor, 22. Cătălin Avădanei, 21. Dragoş Lazăr pe bancă.

La Electrica 1869, Florin Pârvu a apelat la Raul Butilcă – Daniel Blidariu, Denis Seleşan, Sebastian Marin, Mihai Stacu, Sergiu Aursei, Flavius Lăpădat, Ionuţ Bala, Bogdan Corduneanu, Paul Nicoliţă, Cristian Inciulescu, cu toţii juniori născuţi în 1996-´97, pe bancă luând loc Mihai Gheorghiu, Raul Ciocan, Daniel Băban, Angel Brisc, Radu Manzur şi Alexandru Petrescu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = zece

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: