”Să vadă cei de la AJF Timiș tot filmul jocului și apoi să tragă o concluzie”. Start în etapa a 12-a în Divizia D Timiș

Cu formații din vestul județului în calitate de gazde, o nouă rundă a început în această după-amiază în liga a patra timișeană, CS Unirea răsturnând scorul deja până la pauză la Sânnicolau Mare în meciul cu Cocoșul iar ACS Carani egalându-i pe ”bulgari” în fiecare repriză pe arena ”Hristo Stoichkov”, după care i-a și întrecut.

Ziua inaugurală a etapei a XII-a în Divizia D Timiș a adus o victorie în deplasare, conturată la limită spre final, după ce gazda Pobeda a primit două goluri într-un interval de zece minute începând de la mijlocul părții secunde, dar și una pe teren propriu, în care amfitrionii și-au dublat avantajul în prelungiri.

ACS Pobeda Star Bîșnov – ACS Carani 2-3 (1-1)

Prim triumf al celor din Carani, și tot în deplasare, după 3 remize în campionat, succes conturat în absența lui Mădălin Livan din teren, asistând în schimb la meci din tribună, în cârje fiind în urma accidentării suferite la mijlocul săptămânii în optimile câștigate ale Cupei României la nivel județean, și așteptând investigația de joia viitoare, când este programat la RMN.

”Bulgarii”, care au stat etapa trecută și au pierdut cu 0-1 acasă cu încă o rundă înainte, au preluat de fiecare dată conducerea în primul sfert de oră al reprizelor, prin Gabriel Drăguș în minutul 15 și Fabian Novac în minutul 55, însă oaspeții din Carani au egalat destul de rapid, prin Andrei Martinov în minutul 25 iar apoi prin Kayondo în minutul 68.

Vizitatorii au înscris golul victoriei cu 2-3 prin Denis Voin în minutul 78 al unei părți secunde și cu ”scântei”, într-una dintre faze Tranculov fiind eliminat, dat fiind că l-a călcat pe portarul oaspeților, în minutul 70, iar în urma unei alte faze Kayondo fiind urcat pe targă tocmai de jucători ai formației gazdă, în urma unei accidentări, și care tot ei l-au și dat jos la marginea terenului. Capac la toate, ”debarcarea” lui Kayondo pe margine a fost stropită și cu bere, prin împroșcare din tribună.

Daniel Vasilcin, antrenor-jucător al ”bulgarilor” care au pierdut pentru a doua oară la rând acasă după ce rămâneau invincibili în primele 9 etape, a admis că ”am fost niște proști, le-am făcut cadou victoria! Căci noi am luat roșu, în loc să ne vedem de joc…”

Ionuț Moș, manager al vizitatorilor din Carani, a spus că ”sunt foarte bucuros pentru acest succes obținut în condiții grele. Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu e posibil! Doresc ca tot filmul meciului să-l vadă cei de la AJF Timiș și după aceea să tragă o concluzie… Eu nu comentez arbitrajul”.

Pobeda: Stoianov – Drăguș, Matei, Kalapis, Roncov, Stroe (80, Rusu), Tranculov, Novac, Vasilcin, Raul Boboiciov, Michi.

Rezerve: Ciui – Golea, Ion Boboiciov.

ACS Carani: Filip – Voin, Pîrjol (85, Olaru), Palkovacs, Petri, Martinov, Butura, Argatu, Costescu, Kayondo, Pistrițu.

Rezerve: Precup, Sabău, Oniema.

În celălalt meci jucat astăzi după-amiază în etapa a XII-a din Divizia D Timiș, CS Unirea Sânnicolau Mare – Cocoșul Orțișoara 3-1 (2-1): Vasilică Bizău 40, Ovidiu Oancia 42, Emanuel Posteucă 90+2 – Răzvan Solomon 30. Prim triumf al elevilor lui Nicolae Căprărescu după 4 etape, dintre care una în așteptare pe margine, dar și cel de-al șaselea eșec consecutiv pentru Cocoșul.

Clasamentul actualizat și programul rundelor a XII-a și a XIII-a, pe coloana datelor tehnice.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 4

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: