Sancțiunile dictate de Comisia de Disciplină a AJF Timiș

Comisia de Disciplină a AJF Timiș a dictat 22 de etape de suspendare unui număr de 12 jucători şi unui delegat al echipei Atletic Găvojdia, în scădere faţă de runda anterioară, amenzile totalizând circa o mie trei sute cinci zeci de lei, în creștere cu 100 de lei.

În urma cartonaşelor roşii acordate şi a eliminărilor din teren dictate în etapa care a trecut în ligile a patra, a cincea şi a șasea respectiv în Campionatul Județean Timiș de juniori, Comisia de Disciplină a AJF a dat mai multe verdicte, în liga a patra urmând a sta pe tuşă câte o etapă numai doi jucători, și anume Mirel Vasiliu de la AS Seceani respectiv Horea Onae (ASO Făget), primul scăpând de amendă dar cel de-al doilea alegându-se cu una în valoare de 50 de lei.

Clubul CSM Lugoj a primit un ultim avertisment pentru că la meciul din etapa precedentă echipa a doua a părăsit terenul iar jucătorii au plecat la vestiare, de unde au revenit pe gazon după aproape trei minute. Și totuşi, ”satelitul” a scăpat ieftin, cu o ”avarie” fără repercusiuni imediate.

În liga a V-a au fost dictate mai multe sancţiuni, constând în 13 etape de suspendare şi amenzi de câte 150 de lei jucătorilor Ioan Iacob (AS Boldur), pe tușă pentru patru etape, respectiv Florin Cimponeriu (Olimpia Darova), Armin Schultz (Timişul Hitiaş), Iulian Şustrean (Voinţa Valcani) și Alin Paul (Voinţa Şandra), câte două runde fiecare. Iar delegatul echipei Atletic Găvojdia, Cristian Constantin, trimis în tribună pentru proteste, a fost suspendat o lună şi s-a ales cu 150 de lei amendă.

Meciul CS Millenium Giarmata II – Atletic Liebling a fost omologat cu 0-3 întrucât gazdele nu s-au prezentat la joc. Clubul organizator a fost sancţionat cu 150 lei şi a primit un ultim avertisment, fiind totodată obligat să achite transportul brigăzii de arbitri şi a celor doi observatori care au făcut deplasarea Lugoj – Giarmata – Lugoj.

În liga a VI-a, mai puţine sancţiuni, după cum urmează: Ovidiu Ignea – suspendare pe 4 etape şi 150 de lei amendă, iar Ioan Kocsişan o etapă – ambii fiind de la FC Auto, respectiv Păulescu Murdeală (Jamu Mare) tot pe o etapă.

Meciul Flacăra Parţa II – ACS Ghiroda II, din etapa precedentă, a fost omologat cu 3-0 pentru gazde, întrucât vizitatorii au uitat să se prezinte la meci, clubul oaspete fiind amendat cu 100 de lei. La fel, a scăpat ieftin, cu un ultim avertisment şi achitarea transportului brigăzii de arbitri pe ruta Timişoara – Parţa – Timişoara.

În fine, în campionatul de juniori s-au ales cu sancțiuni doi jucători, Andrei Bodea şi Alexandru Godja (ambii de la Cocoşul Orţişoara), care au fost suspendaţi câte o etapă.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × patru =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: