Şcoală de fotbal: Lugano Sports Advisors, aici prin Luci Popescu

Lucian Popescu, conducător al divizionarei D Spartak Gottlob, a devenit reprezentantul în România al companiei de consultanţă sportivă Lugano Sports Advisors Ltd., cu sediul în centrul Londrei, care intenţionează prin filiala sa în ţara noastră se preia o şcoală de fotbal pentru copii.

Lucian Popescu, încadrat de Simone Picotti (stânga) şi Filippo Corsi

Fostul prolific atacant ne-a mărturisit miercuri că iniţiativa se poate materializa cât de curând, în funcţie de derularea negocierilor. Simone Picotti (foto, stânga), 32 ani, ca administrator al companiei preluate în urmă cu câţiva ani de la tatăl său, de asemenea fost agent FIFA de jucători, a negociat numeroase transferuri, dintre care unul, de dată recentă, sub formă de împrumut, este cel al argentinianului de 25 ani Fernando Ruben Gago, de la Real Madrid la AS Roma.

Lucian Popescu a fost miercuri seară la cârma lui Spartak Gottlob pe arena CFR, cu ocazia jocului din etapa a şaptea a Diviziei D Timiş, fiind eliminat de pe banca de rezerve a grupării sale de către centralul Cătălin Botaş, în minutul 17, ca urmare a protestelor de pe margine la neacordarea unui penalty pentru tragere de tricou, la Clej, la scorul de 1-0 pentru gazde. Popescu a luat loc mai apoi în tribuna dinspre vestiare, alături de cei câţiva susţinători ai oaspetei din Gottlob, declarându-se mâhnit de interpretarea dată regulamentului de „prietenul Botaş”, cum l-a numit, la două faze după deschiderea scorului de către vişinii, una în preajma careului iar cea mai contestată, în suprafaţa de pedeapsă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − opt =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: