Scutaru gafează în Regie, ASU Politehnica pierde primele puncte și în deplasare

Alb-violeții au pierdut și pentru a treia oară cu 1-0 în cele patru etape din noul campionat al Ligii 2, de astă dată în deplasare, pe finalul meciului de sâmbătă seară din capitală, în Regie, cu nou-promovata în alb-vișiniu. Bucureștenii mai bine clasați au semnat al doilea succes pe teren propriu din ediția 2019-2020, după un 3-1 acasă cu ex-prim-divizionara Concordia Chiajna, bănățenii rămânând în schimb doar cu cele 3 puncte cucerite acum două săptămâni la Târgu Jiu, Iar capac la toate, Călin Jurj a fost grav accidentat spre finele partidei, cât încă era 0-0… Rapid Bucureşti  – ASU Politehnica Timişoara 1-0 (0-0).

Tribunele din Regie au fost pline de suporteri iar galeria gazdelor nou-promovate a afişat un uriaș banner dedicat „frăţiei”, o coregrafie în alb violet cu mesajul „Ne leagă golăneala, ne leagă berea, ne leagă strada şi din când în când ne mai leagă şi garda!” Iar în dreapta tribunei au fost şi peste 200 de ultras veniţi din Timişoara, care au cântat tot meciul…

Atmosferă de derby în a cărui prima repriză o unică fază a fost notabilă, cea din minutul 40, când Labeau a lobat balonul peste apărarea adversă, în partea opusă, iar Hlistei a reluat din voleu de la 8 metri, cu pământul, mingea nimerind transversala. Animație în tribune, joc modest pe gazon.

Giuleştenii au marcat în minutul 53, la o centrare din corner a lui Hlistei, reluată de Facundo Mallo cu capul din 6 metri, reușită anulată pe motiv de ofsaid.

Ca unicul gol al meciului din etapa a IV-a să fie marcat cu numai opt minute înainte de final, cu concursul lui Scutaru, care a mai gafat şi la alte faze, în urma unei centrări a lui Oanea pe jos, în careu, mingea fiind deviată de fundaș, care a trimis involuntar în propria poartă… 1-0.

Totuşi, în minutul 90, ASU Politehnica putea egala, dar lovitura de cap a lui Piţigoi, din apropiere, nu a găsit ţinta, la o centrare perfectă a lui Ignea în faţa porţii. Au urmat nu mai puțin de 7 minute de prelungiri, fără efect.

Regretabilă a fost faza din minutul 74, în terenul giuleştenilor, unde Rareş Lazăr a intrat extrem de tare asupra lui Călin Jurj, care a rămas întins pe teren şi a părăsit în cele din urmă stadionul în Ambulanţă, intrată pe gazon. Inițial, Jurj a fost inconştient, dar şi-a recăpătat cunoştinţa. După ce iniţial a văzut cartonaşul galben, componentul Rapidului a fost apoi eliminat de arbitru. Lazăr s-a accidentat și el în acea fază iar după ce i s-au acordat îngrijiri medicale a fost trimis la vestiare.

Rapidiștii s-au reabilitat așadar după eșecul cu 3-1 de marți seară de la Turnu Măgurele, din duelul nou-promovatelor, ASU Politehnica suferind în schimb al doilea eșec consecutiv, în urma celui de pe teren propriu cu alți bucureșteni, de la Daco-Getica. Iar pentru ”violeți” urmează alte dispute tot cu formații din sudul, acasă cu Concordia Chiajna iar apoi la Turris-Oltul.

*

Rapid: Tătaru – Voicu (cpt.), Manole, Mallo, Oanea – Pănoiu, Lazăr, Djuric (min. 62, Alex Dulca) – Labeau, Roskopf (min. 52, Dodoi), Hlistei.

Antrenor: Daniel Pancu.

Rezerve neutilizate: Drăghia – Babaua, Goge, Niţă.

ASU Politehnica: Murariu – C. Jurj (min. 79, Piţigoi), Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – Bogdan Vasile, Coadă – Trip (min. 46, Popescu), Ignea, Schieb (min. 64, Manea) – Axente.

Antrenor: Cosmin Petruescu.

Rezerve neutilizate: Mario Contra – Vidrăsan, Adrian Ungureanu, Dros.

Au arbitrat: Vlad Baban (Iaşi) – Adrian Vornicu (Iaşi) şi Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea). Arbitru de rezervă: Eduard Ioniţă (Galaţi). Observatori de arbitri Zoltan Tamas (Odorheiu Secuiesc) iar delegat de joc, Adrian Petre (Buzău).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − = doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: