Secetă de goluri. Medie de două pe meci în prima jumătate a turului Ligii 1

Vara europeană a echipelor românești a fost foarte secetoasă și marcată implicit de ieșiri din scenă, Astra și CS U Craiova fără satisfacția de a fi marcat ucrainienilor respectiv lui AC Milan iar FC Viitorul și Dinamo cu câte un singur gol înscris ciprioților respectiv bascilor, însă ineficacitatea în mai complicatele dueluri externe nu prea are darul de a mira din moment ce plasele porților din Liga 1 ar putea atrage nestingherit tot mai mulți păianjeni.

FCSB e între cele doar 6 echipe din Liga 1 care au marcat în medie mai mult decât un gol pe etapă, dar jumătate dintre cluburile Ligii 1, șapte, au înscris cel mult câte 5 în primele 7 runde

Ediția 2017-2018 a elitei fotbalistice românești n-a pornit deloc strălucit la acest capitol, dar în primele etape măcar s-au înscris în medie puțin peste două goluri pe meci, un total de 15 în runda inaugurală, 13 în cea de-a doua, 16 în a treia și chiar 19 în cea de-a patra, ceea ce n-a mai fost cazul în săptămâna cu ”intermediară”, în care s-a marcat cu pipeta.

Astfel, după ce în runda intermediară încheiată joi 10 august s-au consemnat doar 9 reușite în șapte partide, în etapa a șasea s-au strâns 13 goluri. Implicit, media generală a golurilor marcate pe meci aluneca la pragul de două, atinsă atunci în urma remizei albe de la Timișoara dintre ACS Poli și FC Viitorul.

Iar runda a șaptea, ce a marcat mijlocul turului în sezonul regular din Liga 1 și a demarat vineri prin remiza albă de la Giurgiu dintre Astra și ieșeni, a devenit a treia la rând în care cluburile din elită n-au strâns laolaltă o medie de două goluri marcate pe meci. Din nou numai 13 reușite, ultima din penalty în contul lui Hanca în minutul 68 al jocului de la ora 21 Dinamo – Sepsi 1-0, drept doar al optulea marcator autohton al etapei.

Așadar 98 de goluri în primele 49 de întâlniri din noua campanie, dintre care 54 în contul gazdelor și 44 al oaspeților, doar 6 fiind cluburile vizitatoare care au punctat de cel puțin două ori într-o confruntare în deplasare: Dinamo de 3 ori la Juventus, CFR Cluj tot de 3 ori la Mediaș respectiv de câte două ori la Iași și Brașov, FC Botoșani de 3 ori la Voluntari, FCSB de două ori la Concordia și Juventus, CS U Craiova tot de două ori la Ovidiu și ACS Poli Timișoara prin Vașvari sâmbătă la Mediaș. Comparativ, vara trecută, în primele 7 etape ale campionatului elitei se înscriau nu mai puțin de 129 de goluri, așadar cu o pierdere de 31 de reușite, adică peste 4 mai puțin pe etapă în dreptul campaniei în curs până în același moment al sezonului.

Iar dacă golurile nu sunt la îndemâna prim-divizionarelor în mai facilele partide din campionatul intern, atunci înscrierea lor le conferă cu atât mai mari bătăi de cap în mai dificile partide internaționale, caz valabil și săptămâna trecută în manșa I din play-off-ul cupelor europene, campioana FC Viitorul trebuind să se mulțumească cu egalarea reușită de Țucudean în minutul 7 al partidei pierdute cu 1-3 la Ovidiu cu austriecii din Salzburg iar vicecampioana FCSB remizând alb în Portugalia. Așadar nespus de puține goluri marcate de exponentele Ligii 1 în faza a III-a preliminară și turul play-off, doar nouă în 12 partide, revanșele pentru intrarea în faza grupelor fiind programate miercuri de la 21,45 pe Arena Națională respectiv joi la nord de Alpi.

Deși comparațiile nu-și au de fapt nici un rost, ar fi totuși sugestiv de semnalat prin exemplificare că etapa inaugurală a unui campionat în care sunt vehiculați net mai mulți bani, cu toată presiunea psihologică aferentă, a înregistrat nu mai puțin de 31 de goluri în 10 partide, caz al fotbalului din Albion, în Premier League, în care și runda secundă, pe cale de a se încheia în această seară, a depășit deja borna mediei de două goluri înscrise pe meci. Calitate și spectaculozitate, și nu frică de rezultat și lipsă de valoare. Ce-i drept, apărările n-au fost tocmai la înălțime în primele runde ale fotbalului de elită din Albion, însă nu tăria defensivelor ar sta la baza numărului scăzut de goluri înscrise în Liga 1, ci stilul de joc fără orizont, la cutie dar și la ciupeală și lipsit de incisivitate al prim-divizionarelor românești.

În Liga 1, majoritatea meciurilor s-au încheiat cu scoruri gen 1-1, 1-0, 2-1, 0-1 sau 0-0, procentul celor în care s-au înscris mai mult de 3 goluri fiind insignifiant, în patru din 49 de partide, nici 10%.

7 rezultate de 1-1

7… 1-0

7… 2-1

6… 0-1

5… 0-0

4… 0-2

3… 2-0

2… 3-0

2… 0-3

2… 3-1

2… 1-2

1… 1-3

1… 5-1.

Rezultatele etapei a șaptea, clasamentul la zi și programul rundei a opta, ce începe vineri cu Astra – Juventus și CS U Craiova – Gaz Metan și include sâmbătă de la ora 18,30 partida ACS Poli – CFR Cluj, pe coloana dreaptă. Campionatul se va relua în jur de 9 septembrie, rundă în care timișorenii vor juca la Dinamo, după care vor primi vizita lui Sepsi, etape în urma pauzei rezervate preliminariilor C.M. 2018, programând pe 1 septembrie de la ora 21:45 România – Armenia pe Arena Națională iar în 4 septembrie, tot de la 21:45, Muntenegru – România la Podgorica. Până la încheierea turului, tot luna viitoare, ACS Poli va mai juca pe rând la Voluntari și Iași iar apoi acasă cu CS U Craiova, returul începându-l tot acasă, spre mijlocul lui octombrie, cu Concordia.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sapte = 35

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: