Şerbănoiu împinge Progresul Racoviţa la Remetea Mare: 1-0

Progresul Racoviţa, una dintre fruntaşele seriei a III-a a Campionatului Judeţean Timiş, s-a impus duminică la AS Meget Remetea Mare, 0-1, prin unicul gol semnat în minutul 63 de Şerbănoiu, un atacant trecut pe la Auxerre Lugoj sau Minerul Motru şi Minerul Mătăsari, într-un joc din runda a şaptea a ceea ce este considerată cea mai tare serie a ligii a cincea. Conform obiceiului, rezultatele şi ierarhiile din Judeţ, în josul coloanei din dreapta.

Mihai Barna, antrenor fost până în vară la Vulturii Pădureni, în Divizia D Timiş, i-a aliniat pe Brădău – Belean, Ion, Dobie, Popescu – Năstase, Nelter, Zarin, Miatov – Şerbănoiu, Nanu, neavându-i la dispoziţie pe unii ca Fiştea sau Ciorei.

Progresul Racoviţa a înregistrat cea de-a şasea victorie, unicul eşec consemnându-se la lidera cu punctaj maxim Bega Belinţ, care, pe teren propriu, în jocul direct, întorcea scorul de la 0-2, impunându-se în chiar ultimul minut, 3-2.

În seria a III-a, conform www.fcbazos.com, s-au mai înregistrat rezultatele FC Bazoş – Bacova 4-1, Ohaba Forgaci – Giroc 3-4, Ictar Budinţ – Petrovaselo 11-1, Chizătău – Moşniţa Nouă 10-0, Nădrag – Belinţ 0-2, Liebling – Margina 1-3. Bega Belinţ are 21 puncte, golaveraj 38-5, fiind urmată de Progresul Racoviţa şi FC Bazoş, cu câte 18 puncte.

În seria I, liderul CS Cocoşul Orţişoara s-a impus cu 4-0 în dauna lui AS Mureşul Igriş, adunând 19 puncte, în vreme ce urmăritoarea Unirea Sânnicolau Mare s-a mulţumit cu un punct la AS Carani, 1-1, unde, la acest rezultat, portarul Ciui a apărat o lovitură de la 11 metri executată de gazde. „Am ratat 5 ocazii monumentale dar era să pierdem, din penalty”, a explicat Slobodan Lavrenski, preşedintele Unirii, care are 14 puncte după 7 etape.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la Şerbănoiu împinge Progresul Racoviţa la Remetea Mare: 1-0

  1. Sandu Mircea spune:

    ba,mai actualizati si voi clasamentele alea.cum sa scri asemenea prostii fara sa iti dai seama ca nu e asa?..pai belintu daca are 7 victorii din 7 meciuri(ca asa spuneti voi) cum sa aiba 18 puncte?…
    e simplu 7×3= 21 puncte…
    ce naiba,va faceti de ras.la fel si in celelalte serii,pai daca ortisoara are si un egal din 7 meciuri si 6 victorii.cum sa aiba 18 puncte?…
    a-ti scris ca au 19 puncte,da nu va uitati ca in clasament,fac 21 cu victoria de ultima etapa
    vai de voi,lasati-va pagubasi,daca nu puteti face treaba cum trebe…

    • Stimate cititor,
      Mulţumim frumos atât pentru remarcile aduse cât şi pentru aprecieri şi încurajări.
      De fapt, nu s-a scris absolut nici o prostie ci, în articolul cu pricina, am informat întocmai că Belinţ are 7 victorii din 7, ceea ce e corect, singura problemă rezultând din actualizarea clasamentului, care nu s-a corelat cu scrierea articolului, ci a fost întârziată.
      Facem eforturi în acest sens şi, de bine, de rău, http://www.sporttim.ro încearcă din debutul acestui sezon implementarea rezultatelor şi ierarhiilor şi la nivelul Ligii a V-a, problemă pe care, într-adevăr, n-am găsit-o cea mai lesne de rezolvat rapid, şi datorită dificultăţii obţinerii informaţiilor şi a acurateţii rezultatelor.
      Drept dovadă, accesaţi la această oră portalul oficial al frf-ajf.ro, „părintele” acestei competiţii, şi veţi constata că rezultatele şi clasamentele nu sunt la zi.
      Bănuim că nu v-aţi permite un asemenea limbaj pe portalul respectiv, la adresa celor care ar trebui să fie primii răspânditori ai informaţiei şi propagatori de ştiri despre o competiţie pe care ar trebui să o promoveze, şi nici nu le-aţi lansa asemenea încurajări.
      Una este reaua intenţie, alta este întârzierea, care e doar o eroare umană.
      În ceea ce priveşte „vai şi amar” şi să ne lăsăm, după o duminică în care v-am venit în întâmpinare cu 6-7 ştiri neabordate de mai nimeni din ţară, fie fiind vorba de exclusivităţi sau premiere ca promptitudine, şi asta în condiţiile în care nu plătiţi „un chior” pentru informaţia pusă la dispoziţia Dumneavoastră, comparativ cu destule publicaţii care vă solicită o sumă pentru se ştie bine ce tot felul de „ştiri”, trebuie că sunteţi teribil de nerecunoscător faţă de oameni sau răutăcios de-a binelea. Şi cât e de simplu să arunci săgeţi din spatele unui pseudonim…
      Dacă nu puteţi aprecia efortul colectiv depus de nişte semeni de-ai Dumneavoastră, care trăiesc şi muncesc în aceeaşi comunitate locală, rămâne la latitudinea Dumneavoastră.
      Oricum, mulţumim pentru mesaj, fie şi aşa, gregar, agramat şi răutăcios-înveninat, de fapt în ton cu nota socială, lipsită de respect şi consideraţie pentru aproapele tău.
      Toate cele bune!

  2. Alin spune:

    Draga Mihai,
    Nici macar tu nu ai dreptate, uitandu-te atent pe site-ul oficial al frf-ajf.ro, parintele competitiilor din judetul nostru, clasamentele sunt actualizate la zi(in afara de etapa din week-end),in schimb voi continuati cu aceeasi greseala in clasamentul vostru fata de cel real (vezi Ciacova care are maxim de puncte). Asa ca va rog daca vreti sa faceti o treaba ca lumea faceti-o bine, nu trebuie sa cumparati anumite publicatii care dau rezultatele si clasamentele,doar sa copiati informatia corecta de pe site-ul mama(frf-ajf.ro).
    O zi placuta si sper sa luati aminte

  3. Din motive obiective nu reusim intotdeauna sa postam rezultatele la timp pe portal. Ne vom stradui pe viitor sa fim mai prompti.
    Raul Ghiciulescu, administrator frf-ajf.ro (portalul „mama” sau „parintele competitiilor”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × = paisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: