Sergiu Iorgovan: ”Sunt nerăbdător să revin cât mai repede în mijlocul colegilor mei, în teren!”

De la meciul cu CS Ghiroda n-a lipsit nici vârful alb-violeților, Sergiu Iorgovan, ovaționat de galerie, care i-a scandat numele. Dar iată ce-a spus la final…

Declarații ”la cald” de pe arena ”Știința”, la victoria cu 3-1 a liderului Diviziei D Timiș, ASU Politehnica Timișoara, la debutul returului…

 

20

 

Sergiu Iorgovan (ASU Politehnica): ”Am venit special pentru primele două etape, să-mi văd colegii la treabă şi să le port noroc. A fost un meci greu, mă aşteptam la o victorie a noastră şi sunt bucuros că colegii mei au jucat foarte bine şi au câştigat meritat. Ştiu cum s-au pregătit în această iarnă, dar să nu se culce pe o ureche, îi aşteaptă un meci greu cu Ripensia şi nu numai. Felicit băieţii pentru victorie şi pentru suporterii minunaţi, ca la fiecare meci. Eu mă simt bine, am început prima şedinţă de tratament, urmează alte 5 şi totul este OK. Condiţiile sunt foarte bune! În funcţie de evoluţia organismului după aceste şedinţe, se va decide dacă se va efectua operaţia. Sunt nerăbdător să revin cât mai repede în mijlocul colegilor mei pe teren. Le doresc succes în continuare şi multă sănătate la toată lumea!”

Iar antrenorii…

Sorin Brîndescu (ASU Politehnica): ”Am ştiut de la început ce vreau de la acest meci, a fost foarte greu. Am început foarte bine şi am reuşit să marcăm două goluri foarte repede, iar jucătorii s-au relaxat, fiind mulţumiţi. Dar pe mine m-a nemulţumit această relaxare, întrucât trebuie să fim concentraţi până în minutul 90. Efectiv, la 3-0 le-a adus o automulţumire şi s-a stricat jocul. Îi felicit şi pe cei de Ripensia că au câştigat în deplasare. În derbyul din etapa viitoare ne dorim un meci frumos, este un adevărat derby timişorean şi ne dorim să vină multă lume la stadion, ţinând cont că jucăm pe cea mai mare arena din Timişoara”.

De la învinși, CS Ghiroda, Remus Steop (Ghiroda) a spus: ”Am întâlnit un adversar valoros, care a avut multe momente peste noi. Dacă nu primeam cele două goluri repede poate reuşeam să ţinem de un rezultat cât mai apropiat. Le doresc baftă în continuare!”

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + 5 =

 


Alte articole legate de acest subiect: