Și Ciucur la reunirea lotului la ACS Poli, dar nu ultimul sosit. Popa, planuri dar și dezamăgiri. FOTO

După ce conducătorii prim-divizionarei și-au făcut ieri după-amiază numărul, astăzi a venit rândul antrenorului principal al lui ACS Poli să vorbească la începerea unei noi etape din parcursul colectivului din Liga 1, cu ocazia startului pregătirilor de vară, punctând reperele zilelor următoare dar și manifestându-și atât temerile cât și dezamăgirea față de anumite situații ivite.

În primul și în primul rând, cu prilejul antrenamentului pornit spre prânz în această zi a reunirii lotului s-a putut constata prezența unui număr mai ridicat de jucători, 29, inclusiv Alexandru Ciucur, fotbalistul în vârstă de 27 de ani care a semnat la ora 10 pe două sezoane cu timișorenii, după apariții și pentru cei din Curtea de Argeș, Râmnicu Vâlcea, Pandurii Târgu Jiu, CS Mioveni și cel mai recent pentru actualmente remaniata echipă din Iași.

Popa a semnalat însă că prin adăugarea lui Ciucur celor câte 3 noi achiziții anunțate marți respectiv miercuri nu s-a încheiat campania de transferări, alți 2-3 fotbaliști urmând a fi cooptați în efectivul celor de pe ”Dan Păltinișanu”. Pe de altă parte, sexagenarul din fruntea băncii tehnice nu s-a ferit să remarce că are planuri mari pentru unul dintre cei care au fost implicați cu succes în campania supraviețuirii, și anume tânărul Sebastian Mailat, care ”poate ajunge titular pe banda stângă”, fiind însă în continuare în căutări și pentru o dublură a acestuia pe același flanc.

Popa a mai scos în evidență miza pe tineri prin a pomeni și de Haruț și Motreanu când vine vorba de banda dreaptă, admițând însă și apariția unei concurențe cu grad de experiență în Crețu și Munteanu, cei sosiți de la CS Gaz Metan.

Ionuț Popa a fost ceva mai explicit în privința strategiei de abordare a perioadei de transferări, care începea deja înainte ca timișorenii să fi jucat la Șiria returul barajului, prin a sintetiza: ”Au fost două variante, și anume una cu aducerea a 2-3 jucători iar în rest să rămânem cu lotul cu care ne-am salvat, respectiv o a doua, cu achiziționarea mai multor jucători, din care cel puțin 5-6 titulari. S-a optat pentru cea de-a doua iar campania nu s-a încheiat, mai urmează 2-3 achiziții, fiind în căutări pentru un atacant central și un mijlocaș de legătură sau de bandă”.

Popa s-a mai referit și la ”discutarea cu jucătorii care nu mai au contract, dar și cu cei care mai au contract, în condițiile în care numeric sunt foarte mulți. Trebuie discutat omenește și prietenește cu cei care mai au contract, să nu aibă senzația că vrea să-și bată joc cineva de ei…”

Doar mâine nu este poimâine, căci sâmbătă seară colectivul prim-divizionar va pleca în cantonament la Poiana Brașov, la întoarcere urmând a juca pe 7 iulie la Budapesta, cu Honved, într-o reeditare a vizitei amicale din iarnă.

Până atunci, astăzi înainte de 12 s-au aliniat la primul antrenament Curileac, Straton, Poparadu, Ignea, Drăghici, Scutaru, Bocșan, Artean, Mailat, Croitoru, Neagu, Doman și Șeroni dintre salvatorii corabiei respectiv noii sosiți Melinte, Crețu, Vașvari, Ciucur, Covalschi și Țigănașu, plus componenți ai ”pepinierei”, Contra, Podină, Motreanu, Haruț, Fridrich, Rus, Livan, Oprea, Bîrnoi și Velcotă.

Croații Soljic și Fucek precum și portarul Smaranda respectiv căpitanul Cânu se vor alătura lotului în zilele următoare, rămânând de văzut dacă va fi cazul și în privința sud-americanului Pedro Henrique, care ”a plecat fără să spună nimic” conform vorbelor lui Popa, care a completat că a înțeles că ”are bilet doar dus”.

Ionuț Popa a semnalat și că vrea să amâne ”meciurile noastre din primele două etape. Voi solicita conducerii să efectueze acest demers, pentru că nu ar fi timpul necesar de pregătire, ar fi o suprasolicitare”.

Pe lângă problema timpului extrem de comprimat cu care se confruntă ACS Poli între data returului barajului, din 15 iunie, și cea a debutului în ediția 2017/8, în jur de 15 iulie, totul cu numai 6 zile de vacanță pentru sportivii care au încheiat campania trecută la timișoreni, Popa mai are o bătaie de cap, ”nu știu dacă echipa va fi omogenă”, cu trimitere la sosirea deja a 7 jucători în ultimele nici 48 de ore.

Popa n-a uitat nici subiectul petardei mediatice aruncate recent ”de la centru” în cel mai tipic stil cu putință când vine vorba despre mari și foarte mari campioni ai presei sportive, reamintind aspectul că a trudit la ”Dan Păltinișanu” întreaga vară trecută, într-un moment de restriște al clubului după retrogradare, dar și cel al navetei zilnice pe care o efectuează pe propria cheltuială de la Arad.

Astfel, antrenorul a adus vorba despre apelul telefonic primit sâmbătă seară de la un ziarist din București, legat de informații răsuflând dinspre Timișoara cum că bănățenii ar urma să fie preluați de un alt tehnician. ”Sunt oameni din apropierea grupului nostru, așadar este o situație nu tocmai plăcută. Sunt aici oameni care mereu te așteaptă să-ți bage sulița, și noi tot ne lăudăm că Banatul e fruncea… Sunt dezamăgit de ceea ce se întâmplă la Timișoara!” Iar Popa, care a pomenit inclusiv de oarece liste și modul unora de a se îmbia, și-a făcut și semnul crucii…

Cu părere de rău și pentru cei de la Arad, UTA Bătrâna Doamnă și oamenii ei. Dar întotdeauna și invariabil viața merge mereu doar înainte.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: