Simeze

În săptămâna premergătoare celor două partide pe care naționala României le-a disputat în Liga Națiunilor am tot auzit sintagma „suntem în fața unui nou început”, pe care, sincer, nu am prea înțeles-o. Mai ales că apăreau în echipa de start Săpunaru, Chiricheș, Pintilii, Keserü, Maxim plus Budescu, jucători care nu sunt chiar la începuturi. Din păcate, în partida cu Muntenegru, Vlad Chiricheș, care nu a mai jucat de un an de zile, s-a accidentat și astfel va lipsi ceva timp de pe terenul de fotbal.

Tot partida cu Muntenegru a scos în evidență multe carențe ale echipei naționale. În plus, arbitrul slovac a trecut cu vederea  un penalty clar în careul nostru la un fault al lui Săpunaru asupra unui adversar. Antrenorul Cosmin Contra și-a dat seama de toate aceste aspecte și a efectuat nu mai puțin de șase schimbări în echipă pentru jocul cu Serbia de la Belgrad, chiar dacă declarațiile sale după meciul cu Muntenegru au sunat altfel.

Dincolo de rezultatul bun obținut de tricolori la Belgrad, echipa națională a arătat mai multă vitalitate, combativitate și curaj. Jucătorii nu s-au lăsat intimidați de golurile imposibilului Mitrovic și au răspuns de fiecare dată cu gol. Mai mult, George Țucudean a reușit un gol de efect, aducând egalarea mult dorită. Aceste două partide au relevat încă o dată că viitorul este al tinerilor, cu toate riscurile asumate.

Dacă nu au fost jocuri de liga întâi, atenția tuturor s-a îndreptat spreliga a doua. Au surprins victoriile obținute de Mioveni și Petrolul la Târgoviște, respectiv la Petroșani. De asemenea, UTA a reușit a treia victorie consecutivă, de data aceasta la Sânmartin în fața echipei Luceafărul, ajungând pe al treilea loc în clasament.

Ripensia, după despărțirea de antrenorul Ciprian Urican, a obținut un nesperat rezultat de egalitate la Snagov, mai mult timișorenii au condus până în ultimele minute. ACS Poli a fost învinsă la limită de liderul clasamentului, Clinceni, lasând impresia unui oarecare reviriment. ASU Politehnica a fost învinsă oarecum neașteptat pe teren propriu de FC Argeș, chiar dacă la al doilea gol al piteștenilor Buhăescu se afla în ofsaid.

În liga a treia, Șoimii Lipova este lidera clasamentului cu maximum de puncte, în timp ce nou promovata Dumbrăvița se află pe locul secund. Iar etapa viitoare le va aduce față în față pe cele două echipe. De remarcat că toate cele patru echipe arădene au obținut victorii în această etapă. Dezamăgirea vine dinspre Reșița, fapt care nu a rămas fără urmări, apărând câteva demisii.

Nu voi reuși să înțeleg de ce Monica Brosovszky a trebuit să-și facă retragerea din activitate la Timișoara și nu la Arad? Oare nu a făcut suficient de mult pentru echipa ICIM Arad?

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 1 = doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: