Sondaj Sporttim: cu cine votați?

Adunarea Generală Ordinară a AJF Timiș, programată sâmbătă dimineață, va magnetiza la urne suflarea fotbalistică din județ, prin reprezentanții cluburilor afiliate forului, mizele majore fiind conferite de alegerea noului președinte respectiv a celor 3 vicepreședinți pentru viitorul mandat. Luarea pulsului sub forma unui scurt sondaj fie și parțial indică valori ale participării la vot care n-ar atinge plafonul maxim.

Dar iată mai jos contabilizarea opțiunilor conform celor menționate de cei interpelați, la sondajul în privinţa alegerilor care vor avea loc sâmbătă de la ora 11 pentru funcţia de preşedinte şi cele trei posturi de vicepreşedinţi ai AJF Timiş răspunzând 81 de alegători.

Pentru postul de președinte al AJF Timiș, Gabi Stoicovici a fost preferat, conform celor spuse de cei apelați, în 29 de cazuri, Romeo Malac strângând 28 de sufragii în sondajul nostru, Adrian Onica 10 iar Ioan Mureşan nouă, cinci fiind cei care s-au declarat indecişi, prin a fi menționat și aspectul ”cred că nu vom merge la alegeri”.

Pentru vicepreşedinţi, Ciprian Trancă ar fi în pole-position conform celor spuse de cei interpelați, fiind preferat în 53 de cazuri, urmat de Ionel Poclid cu 43, Nicolae Pleşa cu 41, Dorin Micşa cu 36, Pavel Velcotă cu 28, Wiliam Harasim cu 22 și Raul Ghiciulescu cu 10 ”voturi”.

Verdictele, sâmbătă la urne…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − 5 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: